Vezi pensiile, salariile si ajutoarele sociale ce vor fi reduse sau anulate!

Guvernul a decis: de la 1 iunie salariile la stat scad cu 25% (reducere aplicata venitului brut), alocatiile copiilor pana in doi ani si pensiile vor fi reduse cu 15%, la fel ca si ajutoarele pentru veteranii de razboi si invalizi. Nici pensia minima garantata nu a scapat intreaga - scade la 300 de lei.

Ziare.com a obtinut ordonanta de urgenta discutata miercuri in Guvern, potrivit careia castigul salarial brut al angajatilor de la stat se va diminua cu 25 la suta, dar fara ca acesta sa scada sub 600 de lei. In plus, valoarea punctului de pensie va scadea la 622,9 lei.
 

Vezi proiectul Ordonantei de urgenta in format pdf AICI

De asemenea, incepand cu aceeasi data, nivelul pensiei sociale minime garantate va scadea de la 350 de lei la 300 de lei, potrivit documentului obtinut de Ziare.com.

Veteranii de razboi, eroii si persoanele persecutate din motive politice isi vor pierde o parte din venituri. Scaderea de 15 la suta, anuntata de autoritati, se va aplica la indemnizatiile si sporurile invalizilor, veteranilor si vaduvelor de razboi, drepturilor persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 5 martie 1945, precum si ale celor deportate.

Vor fi reduse si indemnizatiile persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii, in perioada 1950 - 1961, ale eroilor Revolutiei din decembrie 1989 si ale celor care au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste din Brasov, in noiembrie 1987.

Asa-numitele "pensii nesimtite" vor reveni in limite mai apropiate de cele ale pensionarilor de rand.

Astfel, pensiile prevazute de legi cu caracter special vor fi impozitate cu 90 la suta, dupa ce se vor deduce, din partea de pensie suportata de la bugetul de stat, contributia de asigurari sociale de sanatate si impozitul pe venit.

Aceste masuri se vor aplica pensionarilor care au lucrat in domeniul diplomatic sau in consulate, magistratilor, personalului auxiliar al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, personalului aeronautic civil, deputatilor si senatorilor si fostilor angajati ai Curtii de Conturi.

Tot cu 15% vor fi reduse si ajutorul de somaj, pensiile personalului miliatar si civil din cadrul unitatilor ce apartin de Ministerul Apararii Nationale, dar si salariile compensatorii oferite disponibilizatilor, prin concedieri colective, efectuate in urma unor restructurari si reorganizari ale unor societati nationale, regii autonome, companii nationale si sociectati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si din cele subordonate autoritatilor administratiei publice locale.

Nici nou-nascutii si parintii acestora nu vor mai lua cine stie ce bani de la stat, fiind scazute cu 15 la suta toate alocatiile, indemnizatiile si ajutoarele oferite acestora.

De exemplu, se vor diminua alocatia pentru nou-nascuti, ce se ridica la 230 de lei pana acum, alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala si indemnizatiile oferite in vederea cresterii copilului, in valoare de 600 de lei, pana in prezent.

Copiii putin mai mari vor avea si ei de suferit, alocatia de stat pentru copii (42 de lei) si alocatia lunara de plasament fiind, la randul lor, scazute cu 15 procente.

Ajutoarele pentru persoanele cu handicap, dar si indemnizatiile pentru plata insotitorului adultilor cu handicap vizual grav vor fi diminuate in aceeasi masura.

De reducerile masive efectuate de Guvern nu vor scapa nici refugiatii carora li s-a recunoscut azilul in Romania.

De asemenea, potrivit Ordonantei de Urgenta, nu se vor mai acorda suma de 150 de lei pentru nou-nascuti (trusoul), fiind abrogata Legea nr. 482/2006, ce prevedea acest lucru.

Iar, daca aveati de gand sa va casatoriti in acest an, poate ar fi mai bine sa amanati, avand in vedere ca Guvernul nu incurajeaza nici acest lucru: in OG se arata si eliminarea ajutorului pentru casatorie, ce era in valoare de 200 de euro. (Ziare.com)

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!

Saturday, 23 November 2024

Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...

13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!

Saturday, 23 November 2024

România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...

Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!

Saturday, 23 November 2024

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...