Vezi pe ce loc de clasează județul în ceea ce privește promovabilitatea la BAC!

În acest an județul Botoșani a urcat în clasamentul privind promovabilitatea la examenul de Bacalaureat.

Dacă anul trecut ne-am clasat pe locul 23 pe țară, în acest an județul Botoșani se clasează pe locul 16, procentul de promovabilitate, după contestații, din sesiunea iunie-iulie fiind de 58,88%.

Potrivit inspectorului general al Inspectoratul Școlar Județean, în urma recorectării celor 1.260 de teze pentru care s-au depus contestații, în cazul a 266 de lucrări au fost mărite notele, iar în cazul a 40 de lucrări notele au fost micşorate.

Dintre cele mărite între 1 – 1,50 puncte sunt 49 de lucrări, cu 1 punct 29 de lucrări, între 0,50 şi 1 punct sunt 120 de lucrări, cu 0,50 puncte sunt 48 de lucrări, în timp ce 20 de lucrări au avut note mărite cu până la 0,50 puncte.

În ceea ce priveşte notele micşorate, între 1 – 1,50 puncte sunt trei lucrări, două lucrări au fost micşorate cun un punct, 11 lucrări cu 0,50 – un punct, şapte lucrări cu 0,50 puncte iar 17 lucrări au avut note scăzute cu până la 0,50 puncte.

Numărul notelor care au fost mărite la contestaţii este mult mai mare decât numărul celor care au fost micşorate. Asta înseamnă că profesorii evaluatori au fost extrem de exigenţi, a spus Mihaela Huncă, inspector general al ISJ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...