Pentru cei care s-au născut în semnul Berbecului începând cu ziua de 15 septembrie lucrurile s-ar putea să fie un pic mai uşor de suportat în plan conflictual şi partenerial. Casa a VII-a începe să fie patronată şi locuită într-un chip bun, uneori s-ar putea să fie chiar şi într-un chip strălucit de către planeta Venus.
Până pe 9 octombrie această planetă le aduce Berbecilor posibilitate de împăcare, atenuarea conflictelor, rezonabilitate a partenerului, rivalului sau duşmanului sau măcar a unui oponent în postură de reprezentant al unei instituţii. Oamenii se pot purta mai frumos, pot să dea dovadă de mai ultă cumsecădenie faţă de un Berbec care este acuzat sau care poate să fie chiar supus oprobiului public.
Intervenţii discrete, delicate, dar numeroase cu privire la o conduită, atitudine sau o postură. Cineva ori mai mulţi oameni, fără să se fi înţeles între ei, fără să fie vorba de rugămintea cuiva, pur şi simplu din rezonabilitate sau din nobleţe sufletească ori din spirit de echitate intervin în beneficiul acestui nativ. Situaţii favorabile, multe şi mărunte, în legătură cu desfăşurarea unei anchete, a unui proces sau într-un întreg context de relaţii juridice.
E greu acum să le reiterăm pe toate. Gândiţi-vă la tot ceea ce se poate percepe ca un conflict, o duşmănie, o rivalitate, o neregulă, un scandal care are şi consecinţe în justiţie. Planeta Jupiter, în sine, nu rezolvă procesul în chip favorabil şi nu aduce neapărat o încheiere decât în cazuri excepţionale, acolo unde mai era şi în firea lucrurilor să se termine un proces. În schimb patronează o intrare în normalitate şi o atenuare a asperităţilor.
După 9 octombrie, se înţelege, planeta Venus va intra în Scorpion într-o postură proastă şi nu va mai fi deloc aliatul acestor nativi, ba mai mult, atenţie la ceea ce promit sau la felul în care discută cu o serie de oameni, pentru că o serie de angajamente pe care le iau acum cam prea uşor vor trebui onorate din punct de vedere financiar după 9 octombrie şi nu vor fi iertaţi, ba, dimpotrivă, ceea ce promit acum se va transforma într-o adevărată povară financiară.
Este o forfotă care se consumă steril la diferite etaje şi paliere ale existenţei trupeşti, ale fiziologiei sau ale câmpurilor energetice. Unii pot să fie văzuţi stând seara foarte liniştiţi în fotoliu, ai impresia, dacă nu l-ai cunoaşte, că a aţipit sau că pur şi simplu arde gazul de pomană. Şi de fapt această combustie uriaşă îi permite să mediteze, să calculeze şi să joace un fel de şah mintal cu duşmanii.
Atacul este nota cea mai importantă, vine pe fond de stres, de frustrare, de umilire, de nemulţumire, de degringoladă, de dezechilibru sau de uriaşă ruşine ori dorinţă de a rupe cu o serie de situaţii care l-au copleşit. Ziua de 12 septembrie este o zi complicată care îl transformă pe Berbec în spectator al propriei sale vieţi, abstras din tot ceea ce înseamnă forfotă şi reacţie, dar, aşa cum se spune, apele fără valuri sunt cele mai periculoase.
Taur
Pentru cei care s-au născut în zodia Taurului săptămâna viitoare este destul de plăcută. Nu aduce contradicţii, necazuri şi confruntări, dimpotrivă, există premizele unor secvenţe plăcute. Surprize agreabile, întâmplări mai puţin anticipate sau ipostaze care le fac plăcere acestor nativi. Micul benefic cade în Casa a VI-a a muncii şi le aduce fie spor, fie linişte, progres sau satisfacţie.
Pentru alte persoane se poate anticipa o ipostază agreabilă sau onorabilă în legătură cu obţinerea unui loc de muncă sau cu obţinerea unor înlesniri salariale. Săptămâna le mai poate aduce acestor persoane nişte momente de nelinişte, de îngândurare, dar acestea nu sunt legate neapărat sau întotdeauna de locul de muncă, aşa cum s-a întâmplat până acum, ci pot să fie pur şi simplu provocate de o cauză organică.
O proastă circulaţie a sângelui la cap, o proastă irigare sau oxigenare a creierului, disfuncţii cerebrale sau arteriale care creează un disconfort la nivelul capului, acesta este organul cel mai vizat. Momentul de Lună plină este legat de Casa prietenilor cu care aceştia se află într-o relaţie bună. Pot să aibă întâlniri plăcute sau spor şi noroc la informaţie de la o serie de persoane pe care le întâlnesc în răstimpul cuprins între 11, 12 mai ales şi, eventual, 13 septembrie.
Planeta Venus în Casa a VI-a, în Balanţă, le mai aduce femeilor preocupări intense legate de estetică, de cosmetică, de igienă, mai puţin de dietă, ba, dimpotrivă, la capitolul acesta cred că multe dintre nativele din zodia Taurului, care sunt puţin pofiticioase, puţin mâncăcioase, gurmande, chiar dacă-şi spun rafinate, până la urmă tot le place să mănânce, aşa încât această poziţie planetară le împinge să mănânce îngheţată, fructe, lucruri bune, frumoase, colorate, aromate, gustoase, zemoase, care sunt nişte tentaţii uriaşe. De aceea, regimul alimentar stă cam prost de acum până pe 9 octombrie aşezat pe harta cerului pentru aceste native.
În schimb, toate celelalte preocupări, legate mai ales de aspectul exterior, îşi găsesc în planeta Venus, în domiciliu, cel mai bun aliat.
Gemeni
Pentru cei care s-au născut în zodia Gemenilor săptămâna viitoare este aducătoare de plăceri de toate felurile. Unele ţin de segmentul sentimental, de cel sexual şi, într-o oarecare măsură, de plăcerile artistice. Chiar dacă este vorba de Venus, care aduce culoare, rafinament, eleganţă şi graţie, totuşi conotaţia acestei posturi astrale este legată mai ales către cochetărie. Femeilor născute în acest semn zodiacal le place să cucerească, să fie frumoase, să fie în formă, dar, mai mult decât atât, le place să epateze.
Uneori chiar exagerează, sunt cuceritoare sau se îmbracă, se machează şi pleacă într-o vizită ca şi cum ar trebui să cucerească o armată întreagă, nu un biet suflet de bărbat. Se poate spune, la un mometn dat, că nu prea au măsură, că exagerează. Alteori se poate spune că nu au inimă, săracul va fi înfrânt, nu se va putea apăra, nu va putea rezista, este o pradă uşoară în faţa unei femei născute în acest semn zodiacal, care nu va precupeţi niciun efort şi nu va lăsa acasă niciun vicleşug şi niciun artificiu care să facă acest proces de cucerire cât mai scurt şi, eventual, cât mai definitiv.
Luna plină este legată de Casa a X-a şi le aduce acestor nativi o serie de ambiţii, de dorinţe, unele răsplătite, alteori este vorba de idei, senzaţii, trăiri care se nasc acum pentru foarte mult timp. Acum se abate asupra unora dintre persoanele născute în zodia Gemenilor o dorinţă de emancipare, de succes, de notorietate. Şi într-o astfel de situaţie se pune problema cam asemănător cu ipoteza cuceririi. Şi aici ipoteza de viaţă este cinematografică, hollywoodiană, totul se petrece ca în filme, teatral, patetic şi deloc cu măsură.
Există şi nişte piedici, ele provin de la planetele din zodia Fecioarei, care reuşesc să creeze nu neapărat nişte discrepanţe sau nişte interdicţii, cât mai ales să îngreuneze ori să încetinească un proces pe care cei născuţi în zodia Gemenilor îl doresc cât mai rapid, între precipitare, năvală şi nerăbdare se aşterne şi un strop de metodă, un strop de întârziere sau un recul necesar. Până la urmă lucrurile nu stau deloc rău pentru aceşti nativi, care pot să îşi vadă visul cu ochii, o numire, un rol, o ipostază fericită.
Pe 13, 14 şi 15 septembrie se poate spune că aceşti nativi reuşesc să se certe cu cineva. Puţini sunt cei care vor scăpa fără să ajungă să ridice vocea ori să îşi propună în forul lor interior, să se distanţeze de o persoană care le-a fost până nu demult foarte apropiată. Nu contează că acea persoană le-a făcut servicii, că a fost loială, nu contează nimic din ceea ce a făcut aceea, contează ceea ce doreşte nativul din zodia Gemenilor.
Rac
Pentru unii nativi din semul Racului harta cerului pentru săptămâna viitoare pare un fel de cursă cu obstacole. Un loc încărcat de pericole, de riscuri, de nemulţumiri, de conflicte. Multe sunt elementele care se conjugă şi se îndreprătund şi se potenţează, astfel încât pot să spun că perioada cuprinsă între 11 şi 17 septembrie este destul de dificilă. Mai dificilă decât pentru ceilalţi fraţi de cruce cardinală. Astfel, Marte se va afla la sfârşitul zilei de 17 septembrie la sfârşitul zodiei, adică la 29 grade Rac şi câteva minute.
Asta înseamnă că Marte nu mai este în segmentul lor fiziologic, nici mental, nici intelectual, nici la nivelul egoului. Psihologia lor nu mai suferă de pe urma unor închipuite lezări, nu mai este irascibil şi Racul începe să devină ponderat. Dar pentru asta trebuie să ajungem pe 18, 19, 20 septembrie. Deocamdată sunt ultimele zvâcniri ale acestui tranzit răutăcios.
Luna plină din ziua de 12 septembrie îi găseşte cu o lună în Peşti în oarecare armonie cu Marte, ceea ce este bun pentru unii dintre nativi care studiază, cercetează sau au deja o pregătire profesională, o meserie, o preocupare, o vocaţie care este într-o relaţie strânsă, fie cu morala, cu filosofia, cu dreptul, cu justiţia sau cu religia, cu artele plastice, cu creativitatea. Aici sensibilitatea lor poate să cunoască cote maxime, dar nu la nivelul sau în ipostaza creativităţii, ci în ipostaza defătării, a asimilării ori a învăţării, partea pedagogică.
Planetele din Peşti, adică Chiron şi Lună, în aceste două zile, pe 11 şi 12 septembrie, vor face nişte opoziţii cu Mercur şi Soare în Casa a III-a. Ceea ce înseamnă că unii dau dovadă de elan, ba chiar doresc să înveţe mult, dar nu pot. Sunt condiţii legislative, condiţii materiale sau chiar condiţii administrative. O anume formă de învăţământ îşi are lăcaşul, sediul de desfăşurare într-o altă direcţie decât trăiesc ei sau se îndreaptă ori le-ar fi comod.
O serie de interdicţii care ţin de vârstă ori chiar de volumul lor de cunoştiinţe şi de pregătire anterioară. Este un soi de vis construit pe o structură precară, este o dorinţă care se năruie la prima confruntare cu realitatea, cu legislaţia, cu normativele sau cu situaţia concretă, cu situaţia lor de exemplu, familială. De aceea lucrurile sunt puţin amestecate şi nu o dată aceşti nativi vor fi foarte supăraţi pe viaţă având impresia că toată lumea şi-a unit puterile, s-a înţeles pe la spate ca să le dejoace orice tentativă de afirmare, de progres ori de revelaţie şi redescoperire de sine.
Au acum un foc la inimă şi vor să facă foarte multe lucruri în beneficiul personal, dar putinţa este mică, realizarea este mică şi ei sesizează cu destul de mult spirit al detaliului şi al concretului că, într-adevăr, aşa este, nu e o ipoteză subiectivă, nu este o viziune egoistă sau unilaterală. Chiar aşa e realitatea. Nu prea pot să facă multe lucruri. Pe 16 şi 17 septembrie nici Luna, nici Jupiter nu sunt suficient de puternice să le creeze premizele unor schimbări ale vieţii personale.
În schimb, zilele de 13, 14 şi 15 septembrie sunt marcate de un tranzit al Lunii destul de violent prin Berbec, asociat cu surprize şi evenimente riscante sau asumate într-un chip periculos pe cont propriu, prin combinaţia cu Lună neagră şi Uranus şi opoziţiile de la planetele din Balanţă. Prin urmare, se poate spune că toată lumea influenţează pe toată lumea. Partenerul de viaţă modifică relaţiile de familie, banii şi mentalitatea, relaţiile sociale sau relaţiile publice sunt de natură să provoace constrângeri ale felului de a trăi, a gândi, restrângând sau reformulând drastic o serie de idei şi teorii despre libertate, viaţă de familie, dăruire, dedicare.
Marte le dă foarte multă dorinţă de afirmare, dar şi dorinţă de libertate, în schimb, prost poziţionat, nu reuşeşte decât să pună premizele acestei ipoteze, să construiască totul la nivelul himerei şi apoi să arate cu degetul spre poarta închisă şi foarte bine zăvorâtă pentru a accede în acest mic paradis pe care tocmai a apucat să-l construiască. Alet evenimente concrete nu se pot produce decât într-un plan strict personal decelabil, la un alt tip de analiză astrală, astfel că putem să le transmitem, ca o concluzie finală, acestor nativi ideea că săptămâna viitoare este una plină de îngrijorare.
Pentru alţii, în funcţie de vârstă şi situaţie, chiar încărcată de angoasă, dar ea nu este fundamental rea. Până la urmă o serie de stări se vor decripi, o serie de situaţii se vor lămuri, ei se vor întrema şi viaţa lor va arăta altfel. Nu vă luaţi, aşadar, după felul în care veţi trăi sau felul în care se conturează nişte segmente de activitate în miezul săptămânii viitoare.
Leu
Pentru cei care s-au născut în zodia Leului zilele de 16 şi 17 septembrie se pot asocia cu demnitate, cu rang, cu numire în funcţie, cu schimbare a meseriei, a preocupării, a locului de muncă, dar mai ales a statutului, a răspunderii şi a responsabilităţilor ce le incumbă în urma acestor modificări de statut social, profesional sau material.
Sunt mai importanţi, sunt cineva şi, brusc, constată că trebuie să facă o serie de cheltuieli pentru a-şi îmbunătăţi garderoba, pentru a ajunge şi ei în rândul lumii, pentru a nu mai fi ciufuliţi şi şifonaţi, pentru a arăta şi ei ca nişte oameni echilibraţi, cu gust, îmbrăcaţi adecvat, uneori chiar admirabil, care ştiu foarte bine să păstreze nota de eleganţă cuvenită într-un context destul de complicat de viaţă şi activitate.
Să nu uităm că din zodia Leului se nasc cei mai cocheţi bărbaţi, cei mai vanitoşi şi cei mai dispuşi să cheltuiască bani destui pentru haine. Ceea ce este o tendinţă feminină, dar, iată că, la bărbaţi se asociază mai ales cu ipostaza demnităţii şi a rangului. Cu cât mai multe haine bune şi scumpe, cu cât pantofii sunt mai de marcă, cu cât ceasul este mai extravagant şi servieta de piele este de la nu ştiu ce casă sau din nu ştiu ce piele de crocodil, cu atâta ei lansează celor din jur mesaje foarte clare, că sunt nemaipomeniţi, că sunt teribili, că muncesc pentru un salariu bun, că sunt foarte bine văzuţi.
Aşadar, să-i iubim cum sunt, cum i-a lăsat Dumnezeu, aşa neintegraţi în peisaj, cu vanităţile, plăcerile şi orgoliile lor, să ne bucurăm de ei pentru că în săptămâna care vine cerul astral e de partea lor şi le dă suficiente motive să se împăuneze. Nu ştiu de ce Leul se asociază deseori cu cocoşul, deşi unul are coamă şi celălalt are doar coadă şi pene în coadă, dar probabil că extremităţile reprezintă forme vizibile de exprimare a supremaţiei, din punctul lor de vedere.
Fecioară
Semnul Fecioarei este al doilea termen care intervine în ecuaţia Lunii pline. Spuneam că acest aspect se construieşte cu Soarele în Fecioară, logic, şi Lună în Peşti, la fel de logic. Mai spuneam că doar pentru Peşti acest moment are o relevanţă unică, anuală, specială, mai puţin secundar pentru cei născuţi în Fecioară. Totuşi, nu putem să-i uităm şi să-i marginalizăm într-un moment destul de important.
Şi ei primesc influxuri de la această Lună în Peşti, nu e uşor să fii Fecioară şi să primeşti nişte valuri, nişte fluvii sentimentale, nişte provocări la duioşie, la tandreţe, la clocot. Naturi foarte riguroase, uneori chiar rigide, măsurate, sobre, decente, care nu lăcrimează prea des şi care nu se emoţionează prea tare. De fapt, ce face o Fecioară în sufletul ei nimeni nu ştie. Probabil că are nişte trăiri omeneşti, asemănătoare cu ale semenilor din alte semne zodiacale. Dar aşa se spune în cărţile de astrologie că ei nu ar fi chiar atât de modificaţi emoţional deo serie de evenimente de cuvinte, de sunete, cum ar fi alţii, Scorpionii, Racii, Peştii sau chiar Săgetătorii.
Probabil că un sâmbure de adevăr este, că altfel nu ar supravieţui astrologia, dacă ar vehicula informaţii inexacte. Cu Mercur în domiciliu şi cu Soare chiar pe semnul lor zodiacal, cei născuţi în Fecioară sunt puternici, cine mai e ca ei, mai au şi Lună plină de partea lor, le intră şi planeta Venus în Casa banilor, le merge bine, au şansă să se echilibreze material, nu neapărat bănesc. Dacă spun material mă gândesc la obiecte care pot să le fie dăruite, împrumutate sau acordate, să-şi rezolve o chestiune personală la nivelul obiectelor. Să facă rost de nişte corpuri de bibliotecă, să primească în dar o canapea cu fotolii, să îşi cumpere, să îşi înnoiască, să-şi adapteze dormitorul la nevoile lor sau apartamentului, tot felul de beneficii.
Unele însă, atenţie, sunt cu dus şi întors, sunt periculoase şi conţin un tăiş. Fie sunt prea scumpe, fie primirea lor, ca şi păstrarea, este un act destul de riscant. De aici, la un moment dat, s-ar putea să aibă de suferit. Să fie oameni străini care să înregistreze aceste evenimente şi de pe urma contabilizări bunurilor şi beneficiilor pe care le-au avut în această perioadă să se nască un pui de acuzaţie cu nenumărate argumente. Iată câte lucruri, doar într-o lună, doar în câteva săptămâni, iată câte s-au strâns de partea Fecioarei.
De fapt, Fecioara strânge, păstrează şi administrează, mai ales bunurile altora, că aşa scrie la manualul de astrologie, pe de altă parte, dacă ne uităm şi cum este scris la capitolul tranzite pentru săptămâna viitoare, cam despre asta este vorba. Că se vor împotrivi, că nu întotdeauna le place obiectul, că îl consideră mai vechi decât şi-ar fi dorit ei, că mai trebuie să mai investească nişte bani pentru amenajare sau recondiţionare, acestea sunt simple obiecţii de cârcătoşi, iarăşi cum scrie la manualul de astrologie.
Balanţă
În sfârşit, iată o zodie fericită, s-a trezit Balanţa cu guvernatorul, în sfârşit, în domiciliu. Începând cu ziua de 15 septembrie, până pe 9 octombrie, au parte de efluviile bune ale acestei planete, care le aduce plăceri, satisfacţie, bucurie, respiro, odihnă, veselie, vacanţă, chiar dacă nu sunt plecaţi într-o călătorie, chiar dacă sunt prezenţi în locul în care trăiesc şi muncesc şi sunt chiar foarte activi, totuşi starea lor este de detaşare, de descătuşare şi parcă tot le vine să zboare.
Nu au ei foarte multe motive personale ori materiale, dar, totuşi, asta este dispoziţia lor de fiecare zi. Şi este bine că e aşa. Luna plină este legată de Casa a VI-a şi pentru ei înseamnă mai mult într-un plan al sănătăţii, dar cu grade diferite de percepţie şi de trăire. Unii s-ar putea să nu sesizeze nimic, nici să nu realizeze că depăşesc, traversează un moment astrologic cu o încărcătură destul de mare, în timp ce alte semne zodiacale sesizează şi fără avertismentul astrologului acest lucru, întreaga lor percepţie este de natură să îi coducă la concluzia că trăiesc nişte vremuri speciale.
Aşadar, această Lună plină în Peşti le aduce lor în Casa a VI-a linişte interioară, pace, echilibru, refacere sufletească, detaşare de conflicte, uitare, uitare ca formă de vindecare a sufletului. Apoi un soi de lene a trupului care până la urmă este bună. Refacerea lor trebuie să se realizeze prin repaos, prin lipsa provocărilor exterioare violente, prin detaşarea de tot ceea ce înseamnă epuizare, stimuli sau conflicte.
Repaosul, somnul, plimbarea, aleanul, siesta, toate acestea sunt ipostaze ale unui mod de viaţă cam burghez. Acestea sunt nişte elemente destul de uşor de realizat pe 11, 12 mai ales şi puţin pe 13 septembrie, după care lucrurile intră într-un con mai special. Pentru că, de pe 13 seara, apoi pe 14 şi 15 septembrie lucrurile se agită, se precipită, pentru că Luna intră în Casa a VII-a şi traversează Berbecul şi se întâlneşte cu Uranus şi cu Lună neagră şi ai, ai, ai, cum răscoleşte ea relaţiile matrimoniale şi cum reuşeşte blânduţa Balanţă să ţină piept unor furtuni domestice, furtuni tropicale conjugale.
Este bine să le reducă statutul şi să le transforme din furtună în ploicică, pentru că totuşi aspectul astral e cam complicat şi e bine să nu încărcaţi atmosfera gratuit. Este ea suficient de încărcată de la contextul planetar, lăsaţi şi contribuţia personală că este suficientă cea care vine de la tatăl nostru, universul cosmic.
Scorpion
Pentru cei care s-au născut în semnul Scorpionului cerul astral al săptămânii viitoare e destul de complicat şi de amestecat, nu mai seamănă deloc cu ceea ce a fost. Chiar dacă nu le luăm într-o ordine firească calendaristică, ci le luăm aşa cum facem noi de obicei, într-o ordine a priorităţii, a importanţei biografice sau a greutăţii astrale, totuşi, chiar şi aşa, şi cele mai mici aspecte tot importante şi tot demne de respect şi atenţie se cheamă a fi.
Aşadar, Luna plină se leagă de Casa a V-a, unde nu ştiu ce să spun, depinde şi cum îi găseşte acest context astrologic pe nativii din Scorpion. Dacă îi găseşte alături de persoana iubită s-ar putea ca lucrurile să treacă bine, binişor, banal, simplu, fără prea multe valuri. Dacă îi găseşte singuri atunci toată această ţesătură astrală este pretext sau prilej ori suport de criză interioară.
Vor suspina şi bărbaţii, şi femeile la fel, vor plânge, un plâns interior, reţinut, să nu vadă duşmanii, să nu aibă satisfacţie vecinii, dar tot vor plânge pe ideea că sunt singuri, că nu au o pereche, că timpul trece, că nu valorifică un potenţial personal într-o relaţie care să le aducă stabilitate şi satisfacţii. Este un moment de revoltă, este un moment de revanşă, este momentul când îşi propun tot felul de gesturi de compensare, de tot felul de răfuieli şi răzbunări.
În sfârşit, toate acestea ţin şi de conduită ori de gradul de acreală al câteunui nativ, care dacă a apucat până acum, fiind el mai în vârstă, să ia tot felul de pumni în cap de la soartă, acum nu putem să-i cerem din senin să fie de un calm olimpian şi să rămână impasibil ca Apollon, zeul grec. E mai greu. Nu poţi să-i ceri şi nici nu poţi ca astrolog să îi induci astfel de ipostaze că nici nu te crede şi lucrul cel mai grav, pentru că nu te crede, nici nu încearcă, nu face minimul efort de a merge înspre această direcţie.
Singurul lucru bun al săptămânii viitoare între aceste pericole, că aş spune că parcă ar traversa o junglă sau o grădină zoologică din care au dispărut toate îngrădirile, este legat de tranzitul planetei Venus prin Casa a XII-a, a sănătăţii. Acolo reuşesc să echilibreze discret şi repede nişte atitudini împotriva lor, altele decât cele pe care noi le-am sesizat.
Cele pe care le-am anticipat sunt relaţii noi care acum explodează, acum se construiesc, acum se conturează. Ce va rezolva Scorpionul este să reducă la tăcere, cumpărând tăcerea unora cu bani, cu beneficii, cu sentimente, cu promisiuni ale unor persoane care le-au stat mult timp ca un ghimpe în inimă sau în piept.
Adică aveau o conştiinţă a riscului pe care îl reprezenta vecinătatea acelora sau era implicarea emoţională, sufletească, suferinţa provocată de aceia. Nu vor ezita să ofere mult mai mult decât merită acei oameni, doar ca să-i reducă la tăcere şi să scape de ei. Aşadar, au şi ei metoda şi au şi preţul, acela mult peste valoarea duşmanului.
Săgetător
Cei mai obidiţi sunt Săgetătorii. Trăiesc un moment astrologic interesant, dar destul de încărcat de disconfort pentru ei. Iată, Luna plină în Peşti este legată de Casa a IV-a, o casă care îi trimite spre rădăcinile familiei, spre ceea ce ţine de genetică, de moştenire, de amintire, de tradiţie, de trecut, de rădăcinile fibrei umane ale structurii pe care o moştenesc din tată în fiu, până când ajung undeva în negura istoriei ca să devenim noi patetici. Şi totuşi aşa este.
Această Lună în Peşti nu va face decât să le stârnească dorinţa, fie de a afla lucruri noi despre ei şi despre familie sau de a-şi explica printr-o serie de fapte şi evenimente semnificaţia unor secvenţe de viaţă personale sau ale unor afinităţi, ale unor idiosincrasii, ale unor respingeri categorice sau, dimpotrivă, al motivului, extazului lor în faţa unei flori, a bucuriei pe care o resimt în faţa unui peisaj sau a unui fel de mâncare ori a unui tip de relaţie umană.
Vor să ştie de ce şi nu altfel se întâmplă cu ei. Una dintre aceste explicaţii o caută în sânul familiei şi ziua de 12 septembrie s-ar putea să fie mai puţin explicită decât îşi doresc, dar să fie mai încărcată de simbolistică şi de revelaţie decât se aşteaptă. Pentru că această informaţie poate să le vină când se aşteaptă ei mai puţin.
De exemplu, în timp ce spală vasele o doamnă poate să aibă brusc un flash care ţine de memoria recurentă şi să îşi aducă aminte ceva de pe vremea când era mică, mică, mică, de la o vârstă atât e fragedă încât de obicei părinţii refuză să creadă că aceea este o amintire şi o tratează drept un vis sau o închipuire ori chiar o fabulaţie a copilului. Dar, totuşi nu este aşa. Pot după aceea să reflecteze asupra acestor flash-uri de memorie, care au un ecou puternic în conştiinţa lor.
Capricorn
Sper că cei care sunt născuţi în zodia Capricornului îşi aduc aminte de avertismentul pe care l-am adresat dumnealor în cadrul întâlnirii noastre de săptămâna trecută. Spuneam atunci că în ziua de 16 septembrie planeta Venus, abia intrată în Balanţă, va face opoziţie la grad perfect cu Uranus în Berbec şi ambele planete vor face cuadratură cu Pluton în Capricorn. În aşa fel încât, anticipam, va fi un moment complicat, tensionat, legat şi de statutul social, de întreaga demnitate sau de întreaga valoare a omului. Omul, el însuşi, intrinsec, lovit de Pluton, încercat şi zguduit de maleficele din Berbec şi obligat să se redreseze de planetele din această Casă a X-a.
Deocamdată, în relaţia cu ziua de 16 septembrie nu se poate vorbi încă de noroc, deschidere sau fructificare. Ba, dimpotrivă, se poate spune că apare un element stupefiant, un element destabilizant, ceva care dă peste cap atât de tare, deşi nu este de mare importanţă încât nu mai sunt în stare să vadă corect realitatea, să îşi înţeleagă priorităţile, să-şi vadă de viaţa lor. Nu pot să mănânce, să doarmă, să lucreze, să meargă, să se relaxeze, să râdă, să abandoneze toate celelalte preocupări în favoarea unei terapii şi aşa mai departe.
Iau medicamente, acelea nu-şi fac efectul, mănâncă dar nu le este foame, după ce au mâncat, în loc să fie cât de cât relaxaţi şi satisfăcuţi de un preparat culinar, o iau de la capăt cu mâncarea, ca şi cum ar fi flămânzit o săptămână, deci reacţii discordante, discrepante, aiuritoare ale organismului care trădează o degringoladă, în primul rând energetică, apoi psihică. Sunt debusolaţi, enervaţi, consumă şi pierd foarte multă energie, încearcă să o recupereze prin tot felul de trucuri, vitamine, medicamente, suplimente alimentare, tot felul de preparate, zic ei, hrănitoare.
Să ştiţi că o dramă personală şi o încercare de viaţă nu se rezolvă cu o omletă dacă e făcută din şase ouă în loc de două câte ar fi normal sau nu se rezolvă cu zece prăjituri în loc de una. De aceea, exagerările culinare sau medicamentoase ori toate terapiile fanteziste sunt de natură să complice viaţa şi să-i abată atenţia unui nativ din Capricorn, care structural are nevoie acum să fie lăsat în pace, să stea singur, să se concentreze, să analizeze, să cântărească, să decidă şi apoi să treacă la acţiune.
Şi aşa, guvernatorul lor Saturn cam e în cuadratură de nişte luni cu Soarele lor natal, a stat foarte mult în cuadratură şi cu Pluton, iar acum primeşte influxul despre care tot am vorbit de la Lună-Lună neagră. Ceea ce înseamnă că au necazuri în familie, unii, sau îngrijorări, sau probleme care le mănâncă timpul, îi enervează, îi pisează, o serie de persoane din familie, mai în vârstă sau nu neapărat mai în vârstă, încă relativ tinere, sunt bolnave, au necazuri personale majore, au probleme financiare majore, aşa încât cel născut în Capricorn e mai mult anexa, sluga celorlalţi.
Vărsător
Timp de mai multe săptămâni de acum încolo Vărsătorii vor fi, cum spunea o vorbă mai veche, ce n-a văzut Parisul. Vor fi în formă, vor fi deştepţi, vor fi strălucitori, nivelul intelectual este la cote maxime, mintea funcţionează perfect, pot să înveţe, pot să facă faţă unui stres ideatic uriaş, să acumuleze multe idei, să fie obligaţi să le recompună în structuri noi de gândire, să le expună, să le valorifice, să le topească într-o creaţie sau într-o lucrare ştiinţifică ori într-o gândire de mare precizie.
Au noroc la informaţie şi au noroc la felul în care pot să prezinte o informaţie, o cercetare, o dezvoltare personală. Sunt grijulii cu partea estetică, cu partea de redactare, cu finisarea textului, cu exprimarea, cu stilistica, cu retorica, cu logica. Toate sunt acum la degetul lor cel mic. În plus, aceste ipostaze frumoase şi fericite sunt cu atât mai spectaculoase cu cât se manifestă pe fondul unor încurcături, oprelişti, interdicţii sau campanii foarte bine puse la punct ca să îl îndepărteze pe respectivul de un loc.
Să spunem, o actriţă vrea să dea examen la Teatrul Naţional din Iaşi. Dar de ce să ajungă acolo? Şi începe toată lumea, acea mică şi măruntă, care nu o să ajungă niciodată la performanţa ei şi nici la rolurile ei, este un exemplu pur teoretic, sper să nu se plieze cu realitatea cu niciun chip. Putem schimba oraşul, un oraş oricare altul din ţară. Deci, aceşti oameni mărunţi se adună şi îşi unesc forţele pentru a împiedica primadona să ajungă prin concurs, prin numire, printr-o şansă în locul binemeritat.
Această capacitate a lor de a înfrânge o barieră socială, o barieră de atitudine sau o animozitate colectivă este de natură să sporească succesul, să-i dea strălucire, greutate şi valoare. Nuîntâmplător am spus actriţă, pentru că semnul Vărsătorului oferă calităţi deosebite acelor nativi care s-au îndreptat spre domenii în care există tehnologie modernă şi cerativitate. Poate să fie vorba de teatru, dar să fie vorba de cinematografie, de televiziune sau de formele moderne de prezentare a unor genuri artistice.
Zilele de 13, 14 şi 15 septembrie parcă sunt făcute exact aşa ca în piesele de teatru, unde sunt puse nişte personaje şi nişte replici anume gândite pentru a creea efectul necesar de tensiune şi de entuziasm în final. Luna plină îi prinde cu o Lună în peşti în Casa a II-a a banilor, ceea ce nu este deloc rău, doresc să cheltuiască o sumă cam mare. Doresc să cumpere un obiect de lux, un obiect frumos. Poate că nu este de lux, poate că este totuşi un obiect de interes estetic sau cultural ori artistic, un tablou, o comodă, un covor, o piesă de argintărie, o veioză deosebită, o lucrare de grafică. Sigur, nu este strictul necesar, unii vor spune că este un moft, dar reprezintă o cumpărătură necesară sufletului lor.
Peşti
În sfârşit, am ajuns la zodia Peştilor, nume des invocat în analiza noastră de astăzi, datorită Lunii pline care se va produce la prânz în ziua de 12 septembrie. În sfârşit le-a venit şi lor apa la moară, este momentul lor, e aniversarea lor, e revelionul lor, e sărbătoarea lor, e cum vreţi. Ar trebui să o ducă bine, să se simtă bine şi să fie deosebit încărcaţi energetic.
Şi să nu-mi spună mie vreun Peşte săptămâna viitoare
Vai, aşa golit de energie m-am simţit zilele trecute. Oare din ce mi s-o fi tras?Că nu îl cred. Este imposibil ca pe un astfel de context astral, care are şi un grad de incidenţă mai rar, e un eveniment astrologic totuşi, o dată pe an, Lună plină în Peşti, să nu te încarci de energie. A, poate nu eşti la fel de conştient sau nu eşti la fel de atent la mesajele pe care le dă corpul sau sufletul. Dar încărcarea, fenomenul în sine, există.
Este unul dintre cele mai bune momente cu care se confruntă acest semn zodiacal acum în 2011. De fapt este vorba de o acumulare de energie care le reface corpul material şi câmpurile energetice, câmpul eteric, câmpul astral şi aşa mai departe, purtătoare de informaţie, dar şi profund funcţionale. Pentru persoanele care sunt bolnave, care sunt dependente de medicamente, care sunt legate de terapii dure, intense, care se află pe patul de suferinţă, acest context astral, chiar dacă nu este perceput, oamenii săracii abia reuşesc să închidă ochii peste noapte pentru câteva minute de suferinţă şi durere, ce să mai simtă ei acest tranzit şi să se analizeze.
Totuşi, şi pentru aceştia este de reţinut că momentul funcţionează bine, îi încarcă, le dă putere să lupte cu boala, le dă capacitate de refacere şi, mai ales, le modifică mentalul. Alungă suferinţa, spaima, disperarea şi îndoiala. Ceea ce se petrece pe 12 septembrie este de natură să-i vindece la cap, în sensul că mentalul şi inteligenţa încep să-şi regăsească coordonatele de altădată, de normalitate, de performanţă şi de adecvare, de conectare la realitate. Este un moment al vindecării şi nu o dată în astfel de momente, pe astfel de culoar deschis energetic intervin şi forţe din astral, un ghid spiritual, un medic din astral, un profesor din astral, care face ce trebuie, aduce informaţie, pregăteşte, avertizează sau tămăduieşte.
Pentru astfel de situaţii şi nativii ar trebui să fie pregătiţi. Sunt zile de reculegere, după cum sunt şi zile de muncă şi efort. Începând de pe 11 septembrie poate că aceşti nativi ar trebui să fie mai conştienţi de evenimentul prin care vor trece sau pe care îl vor trăi şi care le este dedicat. Şi ar trebui să se oprească din forfota vieţii de fiecare zi. Ar trebui să se dedice unei activităţi de reculegere, de concentrare pe propria persoană sau de interes sporit pentru alte lucruri, cum ar fi relaxarea, lectura, rugăciunea, audiţia muzicală, experienţa unei cărţi bune, a lucrărilor de artă plastică, a dialogurilor spirituale, adică un mod de trai recules şi dedicat, aşa cum se întâmplă în ziua întâi de Crăciun sau în sărbătorile Paştelui.
În astfel de momente corpul primeşte mai uşor, mai repede, mai bine întreaga informaţie şi toate mesajele care vin din astral. Să ştiţi că rostul nostru, adică al astrologului şi al întâlnirilor pe care acesta le organizează cu dumneavoastră, aşa pe calea undelor, este să vă deschidă spre astfel de mesaje. Noi nu facem teoria planetei Venus şi a Marte doar ca să ne ocupăm de ce se întâmplă de acele corpuri. Şi nu spuneţi că nu sunt însufleţite pentru că există informaţie care le poate transforma în nişte entităţi asemănătoare nouă, chiar dacă noi, vedeţi, foarte simţitori nu suntem din piatră.
Citeste materialul complet pe evz.ro