Vezi ce cadou inedit a primit Cătălina Lupaşcu de ziua ei! FOTO

Viceprimarul Cătălina Lupaşcu, care îşi aniversează astăzi ziua de naştere, a primit încă de la primele ore ale dimineţii telefoane de felicitare din partea colegilor şi colaboratorilor, dar şi multe buchete de flori.

Cel mai inedit cadou l-a primit din partea unui coleg de partid, Viorel Coman, care i-a adus un sucitor şi o lingură din lemn.

“Când o deranjează opoziţia îi întinde ca foiţa de ţigară, îi taie şi îi face tăiţei iar mai apoi îi mănâncă cu lingura. Am luat o lingură mai mare pentru că şi opoziţia este mare. Când spun opoziţie mă refer la toţi", a spus Viorel Coman.

“Este un cadou inedit, de altfel şi colegul meu este special în sensul în care de fiecare dată îmbină gluma cu zona realului. E binevenit cadoul lui", a fost reacţia Cătălinei Lupaşcu.





Odată cu aniversarea zilei de naştere, Cătălina Lupaşcu îşi doreşte să fie sănătoasă şi să aibă parte de împliniri alături de familie. 

"Îmi doresc să fiu sănătoasă ca visele copilului meu să se împlinească fiindcă cu siguranţă şi eu voi fi fericită alături de el. Astăzi nu m-am gândit la zona profesională, fiindcă se pare că destinul mi-o ia înainte pe această zonă Se pare că în viaţa mea destinul joacă un rol deosebit, de multe ori mi-am dorit altceva pe zona profesională dar din fericire am ajuns în cu totul altă parte", a mai spus viceprimarul.









 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A fost promulgată legea care scade acciza la motorină. Între timp, carburantul diesel standard s-a scumpit iar și a ajuns la un pas de 11 lei/litru!

astăzi, 15:29

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea care reduce acciza la motorină. Carburantul diesel standard s-a tot scumpit în ultimele zile și a ajuns la un pas de 11 lei/litru....

Festivalul Internațional „Cânt și Joc pe Valea Jijiei” va avea loc la Ungureni!

astăzi, 14:50

Comuna Ungureni readuce la viață tradiția. Prima ediție a „Zilelor Comunei Ungureni” și revenirea „Strânsurii de la Epureni” vor reuni comunitatea în cadrul Fe...

Băgat în arest, după ce a lăsat fără telefon un botoșănean de 50 de ani!

astăzi, 14:27

La data de 03 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 22 de ani, din municipiul Botoșa...