Vezi ce atribuții va primi Cătălina Lupașcu dacă va fi numită viceprimar
Stiri Botosani Friday, 9 August 2013 Actualitate“Aştept orice numire din partea PNL. Doar să aibă în vedere că primează administraţia în funcţia de viceprimar, nu politica, iar atribuţiile vor fi date gradual în funcţie de cum va reuşi noul viceprimar să gestioneze domeniul administrativ, pentru că nu putem dintr-odată să-l încărcăm pe un viceprimar cu foarte multe atribuţii. Aşa am făcut în trecut, am oferit domnului Iliuţă atribuţii, poate mai mult decât era necesar, şi s-a văzut că până la urmă nu a rezistat. Voi da atribuţii în mod gradual. Întâi va prelua partea de cultură, dacă va fi doamna Cătălina Lupaşcu, iar în momentul când va gestiona aceste probleme fără niciun fel de probleme, va primi şi altele", a spus Portariuc.
Edilul-șef al municipiului a spus că la începutul mandatului actualului Executiv al Primăriei, viceprimarul liberal a avut mai multe atribuții decât cel de la PSD.
“La început, viceprimarul PSD a primit cam 30% din atribuții, iar cel PNL a primit 70%. Corecţia pe parcurs s-a făcut în funcţie de evoluţia situaţiei în teren", a completat primarul.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO
Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...
Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!
La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...
Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!
Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde