Vezi câți bani trebuie să dea Primăria pe bunurile firmei HSR!

Evaluarea bunurilor pe care Primăria Botoșani urmează să le achiziționeze de la societatea Hi Speed Recovery a fost finalizată.

Pentru cele 11 parcometre amplasate în parcările cu plată, administrate de HSR, muncipalitatea va trebui să plătească 126.000 de lei, iar autoutilitara pentru ridicat mașini costă 73.000 de lei.

“În zilele următoare voi convoca comisia de negociere astfel încât să putem începe negocierile plecând de la aceste sume și să încheiem achiziția acestor bunuri care să conducă la continuarea activității cu Poliția Locală", a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.

Suma alocată de Primărie în acest an pentru aceste achiziții este de 75.000 de lei.

“Vom plăti în limita sumelor care sunt prevăzute în buget, urmând să trecem diferența pe bugetul anului viitor", a mai spus viceprimarul.

Edilul a mai spus că bunurile ce vor fi achiziționate de la HSR sunt funcționale și nu se achiziționează altele noi pentru că scopul nu este de a obține profit din activitatea de blocare/ridicare a mașinilor parcate neregulamentar ci de a fluidiza traficul. În plus, Andrei a precizat că autoturismele vor fi ridicate doar în situații excepționale.

Contractul cu HSR expiră la sfârșitul acestui an.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trece la concedieri: Rogobete pregătește o strategie împotriva medicilor care pleacă la privat în timpul programului de spital!

astăzi, 17:35

Propunerea urmărește să le ofere managerilor de spitale posibilitatea de a lua măsuri împotriva angajaților care încalcă în mod repetat programul de lucru. Concedierea ar urma ...

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...