VEŞTI BUNE pentru PROFESORII care au luat şapte la titularizare

Cadrele didactice care au luat cel puţin nota 7 la concursurile de titularizare din învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani şi care sunt angajate pe perioadă determinată pot fi repartizate pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ unde predau, conform modificărilor la Legea educaţiei naţionale aprobate miercuri de Guvern.

"Guvernul României a aprobat, miercuri, 9 aprilie, în şedinţa de guvern, OUG care modifică art. 253 al Legii nr. 1/2011, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 106/2014, publicată în MO nr. 238/03.04.2014. În textul aprobat de Guvern, Ministerul Educaţiei Naţionale a adus clarificări în ceea ce priveşte situaţia cadrelor didactice titularizabile, astfel că, pe de o parte, se precizează că nu există două procedee de titularizare diferite, iar pe de cealaltă parte, textul defineşte conceptul de `viabilitate a postului`. Articolul precizează că toate cadrele didactice promovate cu minimum 7 la concursurile de titularizare din învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani şi care sunt angajate deja pe baza contractului individual de muncă pe perioadă determinată pot fi repartizate pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ unde predau", precizează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, decizia se ia în urma şedinţei publice a inspectoratului şcolar judeţean şi numai dacă postul didactic/ catedra sunt vacante şi au viabilitate.

Conceptul de `viabilitate a unui post/ unei catedre` presupune existenţa postului/ catedrei pe durata unui nivel de învăţământ.

"Existenţa şi necesitatea lor se stabileşte de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în funcţie de planurile-cadru în vigoare şi de alte variabile specifice judeţului/ municipiului din care face parte unitatea de învăţământ", susţine MEN.

În acest moment, de modificările operate în art. 253 urmează să beneficieze 3.242 de cadre didactice, promovate cu minimum 7 la concursurile de titularizare din ultimii 6 ani.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, în şedinţa de guvern, că modificarea a fost determinată de o decizie a Curţii Constituţionale.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Povestea inului”, o incursiune în tradiția botoșăneană!

astăzi, 12:34

Muzeul Județean Botoșani, în parteneriat cu Muzeul Etnografic Trușești, vă invită la deschiderea expoziției temporare intitulate „Povestea inului”, joi, 8 octombrie 2026, &ici...

A plătit 250 de euro pentru o carte de identitate falsă!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte d...

Uneori, unui copil îi lipsește doar o șansă. Rotary Botoșani oferă zece!

astăzi, 11:25

Pentru zece asemenea tineri din județul Botoșani, anul școlar 2026–2027 ar putea arăta altfel. Rotary Club Botoșani continuă proiectul „Ajută un copil să învețe!” È...