Verginel Gireada: Guvernul a aprobat modificarea legii camerelor agricole "pentru fermieri", dar culmea, tocmai fără consultarea şi acordul fermierilor

Deputatul botosanean Verginel Gireada a sustinut astazi, 29 octombrie, o declaratie politica in plenul Camerei Deputatilor, conform informatiilor furnizate de cabinetul parlamentarului liberal.

Declaratia este consemnata sub titlul: "Guvernul a aprobat modificarea legii camerelor agricole "pentru fermieri", dar culmea, tocmai fără consultarea şi acordul fermierilor", si o redam integral:

"Proiectul iniţiat de Ministerul Agriculturii schimbă radical vechea lege şi îi nemulţumeşte în mod clar pe fermierii mai mici sau mai mari, care acuză politizarea camerelor agricole, precum şi faptul că nu au fost consultaţi de minister la elaborarea proiectului, deşi au cerut imperativ acest lucru.

Reprezentanţii a unsprezece asociaţii profesionale reprezentative ale producătorilor agricoli au cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, dar şi Primului Ministru al României, Victor Ponta, să fie consultaţi cu privire la modificările aduse legii camerelor agricole. Acest lucru a fost însă ignorat de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi de însuşi premierul României.

Ce ne spun acum fermierii noştri? Ne spun că dacă modificările au ieşit aşa cum a vrut ministerul, practic, camerele nu sunt ale lor.

Pe cine să credem, atunci cand ministrul agriculturii ne spune că de fapt "camerele agricole vor funcţiona, aşa cum au cerut fermierii şi în interesul fermierilor şi că vor fi conduse de fermieri"?

Legea Camerelor Agricole a fost amânată anul trecut tocmai pentru că exista sentimentul politizării acestor structuri. După care, s-a intrat într-o dispută pe care o cunoaştem cu toţii dacă aceste structuri sunt mai eficiente să rămână în structura consiliilor judeţene sau trebuie să fie ONG-uri ale fermierilor. Din punctul de vedere al ministerului s-a susţinut însă că ele trebuie să fie ONG-uri. Şi aşa a şi rămas. Dar, acelaşi ministru al agriculturii a recunoscut că nu îi va putea ajuta pe fermieri cu partea de buget şi de fapt aici este şi  marea problemă. Pentru ca nu există practic niciun buget pentru organizare. Atâta timp cât sunt ONG-uri ale fermierilor, crede ministrul agriculturii, ar trebui să existe o mobilizare doar din partea fermierilor pentru organizarea acestor structuri.

Cu alte cuvinte, noile Camere Agricole sunt definite ca organizaţii neguvernamentale, fără nicio legătură cu bugetul public. Ori, la nivelul judeţelor, nu sunt fermieri care să îşi anunţe disponibilitatea de a finanţa toate aceste cheltuieli. Pur şi simplu, fermierii nu sunt dispuşi să plătească. Pentru că nu îşi permit nicidecum încă o povara financiară. Iată care le sunt, în schimb, nemulţumirile şi multele semne de întrebare: “Care este de fapt rostul camerelor agricole? Să fie mai mulţi şefi, să mai dăm o taxă? Ce reprezentant de asociaţie a fost ascultat de fapt la minister? Nu cumva o să fie încă o suprastructură? Eu dau o mie de lei, dar ce primesc? Ce garanţie ne oferă camera agricolă când totul e sub călcâiul Ministerului Agriculturii? Agricultorii ştiu ce să producă, nu trebuie să le spună camera agricolă. Şi foarte multi dintre fermieri au în continuare suspiciuni cu privire la o eventuală imixtiune a factorului politic.

Pe fondul acestei realităti din mediul rural românesc, discutăm iată despre camerele agricole private care să ia locul camerelor agricole aflate în subordinea consiliilor judeţene şi care urmează sa fie desfiinţate.

Vorbim aşadar de desfiinţarea unor structuri perfect funcţionale în favoarea unor structuri mai degrabă …virtuale, viitoare ONG-uri la fel de sărace ca şi fermierii noştri.

În concluzie, întreb domniile voastre: Unde vrem, de fapt, să ajungem cu camerele agricole?.

Dumitru Verginel Gireadă,
Deputat PNL Botoşani"

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

DELICII CULINARE angajează reprezentant vînzări

astăzi, 15:06

Daca ai: experinta in vanzari, preferabil in FMCG abilitati dе comunicare si dezvoltare dе relatii interumane,  capacitatea dе a lucra atat individual, cat si in cadrul unei echipe,&...

Comuna Corni: Comunicat de presă finalizare proiect

astăzi, 14:55

COMUNA CORNI, în calitate de beneficiar, a derulat începând cu data de 12.12.2023 proiectul „CONSTRUIRE SI DOTARE CENTRU SOCIAL MULTIFUNCTIONAL IN SATUL BALTA ARSA, COMUNA ...

Amendă de 1.000 de lei pentru toți românii cu buletine care nu respectă această regulă. Au doar 15 zile la dispoziție

astăzi, 14:46

O obligație puțin cunoscută, dar cu sancțiuni drastice Mulți români nu știu că există o regulă privind cartea de identitate care, dacă este încălcată, poate aduce o amendă ...