Verdict în cazul botosanencei operate pe creier, care a murit dupa ce i-a căzut un stativ în cap

Comisia care a anchetat cazul pacientei de 59 de ani din Botoşani a cărei fiică a reclamat că mama sa a intrat în comă după ce i-a căzut un stativ în cap la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, a stabilit că a existat o "eroare de îngrijire medicală", dar că traumatismul nu a fost cauza morţii femeii.

Ancheta internă declanşată la mijlocul lunii martie, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a stabilit că a existat "o eroare de îngrijire medicală" în cazul Valentinei Rusu, pacienta în vârstă de 59 de ani, din Botoşani, operată pe creier, căreia i-a căzut stativul cu perfuziile peste faţă.

"Concluzia comisiei de anchetă internă a fost înaintată într-un raport către comisia de disciplină. S-a constatat o eroare de îngrijire medicală, nerespectându-se anumite proceduri care sunt în vigoare în spital. Traumatismul, cel mai probabil, nu a fost cauza determinantă, a fost un traumatism minor. În literatura de specialitate sunt descrise astfel de cazuri ca fiind greşeli de nursing. În orice caz, raportul este înaintat comisiei de disciplină a spitalului şi urmează să stabilim dacă se impun sau nu sancţiuni", a declarat miercuri, Lucian Eva, managerul spitalului.

În paralel, au fost declanşate anchete de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi de către Colegiul Medicilor din România, aflate în desfăşurare.

Femeia de 59 de ani operată pe creier căreia i-a căzut stativul cu perfuziile peste faţă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a murit în urma cu zece zile, Iulia Ivăncescu, fiica pacientei spunând că va da în judecată unitatea sanitară. Valentina Rusu era în comă de gradul al IV-lea, după ce, în timp ce era internată într-un salon la ATI după o operaţie de creier, a tras, potrivit reprezentanţilor spitalului ieşean, de stativul pe care era aşezată perfuzia şi acesta i-a căzut peste faţă, lovind-o la un ochi. Valentina Rusu fusese operată pe creier, în 13 martie, pentru a-i fi înlăturată o tumoare.

La o zi după ce femeii i-a căzut stativul peste faţă, reprezentanţii spitalului au informat-o pe fiica pacientei că aceasta făcuse un anevrism şi ischemie cerebrală, iar apoi a intrat în comă.

Reprezentanţii Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi spuneau că pacientei i-a fost făcută o tomografie pentru a se stabili dacă agravarea stării de sănătate are legătură cu faptul că i-a căzut stativul peste cap şi susţineau că starea comatoasă în care se afla femeia se datora exclusiv evoluţiei post-operatorii.


realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultatele Apelului pentru Arte Vizuale și Performative – Ediția I, 2026

astăzi, 10:16

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță proiectele selectate în cadrul primei ediții a Apelului pentru Arte Vizuale și Performative. &...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 08:52

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...