Vecinii din Suceava se tem de cazurile de pestă porcină din Botoșani!

Această situație din țară coincide cu perioada în care sucevenii ar începe să cumpere purcei pentru îngrășare.

Pesta porcină africană are o nouă perioadă activă în țară, în debut de an 2025, cu multiple focare la porcul domestic, inclusiv la două ferme mari.

Potrivit publicației Monitorul de Suceava, în județul în cauză în momentul respectiv nu sunt focare înregistrate, însă cele anunțate în județul Botoșani îi îngrijorează.

La Botoșani evoluează focare la porcul mistreț, în localități de graniță, la nivel de țară sunt 27 de focare noi, la porcul domestic, în 2025, iar două ferme mari au fost lovite direct de virusul ucigaș.

 

Este vorba de o maternitate cu 52.000 de capete de porc, de la Constanța, și una de 10.000 de porcine, din Olt. La ambele, pierderea este de 100%. 

De exemplu, la Botoșani a fost confirmat un focar de pestă porcină africană în localitatea Joldești chiar la finalul lunii ianuarie.

Această situație din țară coincide cu perioada în care sucevenii încep să cumpere purcei pentru îngrășare.

Din start, trebuie punctat că nu se pune problema de interdicție privind creșterea de porci în gospodărie, pentru consum propriu, însă cumpărătorii sunt rugați doar să fie prudenți și să respecte o serie de măsuri minime de siguranță.

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, a subliniat că ar fi bine ca purceii să fie cumpărați din locații aflate cât mai aproape de localitatea de domiciliu, obligatoriu cu reținerea detaliilor legate de vânzător.

Asta pentru a nu se ajunge la situațiile din anii trecuți, când  unii suceveni au avut pagubă mare după ce au cumpărat purcei deja bolnavi de pestă porcină africană de la comercianți ambulanți ori de la marginea unor piețe, fără a ști cine este vânzătorul.

Evident, este necesară o examinare a stării purcelului și anunțarea imediată a medicului veterinar, dacă sunt semne de boală.

Avem date clare că rezervorul bolii este prezent, avem două cazuri recente de mistreți vânați la Dolhasca și Putna la care examenul de laborator a arătat că aveau anticorpi, deci erau trecuți prin boală. Situația pieței cărnii de porc este proastă per ansamblu, producătorii autohtoni sunt în dificultate, loviți de probleme precum pesta africană și alte nenorociri, dar și de fluctuațiile de preț la purcei și carne de porc, fluctuații care țin de piața din toată Europa”, a declarat Sorin Mihai Voloșeniuc, potrivit sursei menționate anterior.

În luna ianuarie, cea mai mare maternitate de porci din județ, de la Vorniceni - Moara, a ars violent, cu toate scroafele și purceii din interior.

Crescătorii de porci din județul Suceava sunt rugați insistent să anunțe imediat medicul veterinar dacă observă vreun semn de boală la porcine.

Primul simptom important al pestei porcine africane este că porcul nu mai are poftă de mâncare și nici de băut apă. Prima reacție a crescătorului trebuie să fie contactarea medicului veterinar. 

Semnele mai severe apar în scurt timp: urechi învinețite, pete roșiatic-violete pe corp, secreții nazale și oculare de culoare roșie și uneori se instalează diaree hemoragică. Decesul survine de regulă în șapte zile de la primele simptome.

Conform studiilor făcute până acum la nivel mondial, pesta porcină africană este mortală 100% la porcul domestic și undeva la 90% la porcul mistreț.

Citește și: Alertă în Botoșani, un nou focar de pestă porcină a fost confirmat într-o comună din județ!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Reacția PNL, după ce Curtea de Apel a respins solicitarea lui Ilie Bolojan în ”Dosarul Congresul”: ”Nu schimbă direcția politică a PNL!”

Tuesday, 21 July 2026

Curtea de Apel București a respins, marți, 21 iulie, apelul formulat de Partidul Național Liberal împotriva hotărârii prin care au fost suspendate provizoriu efectele deciziei Consiliu...

Georgeta și Dumitru Silion, meșterii din Botoșani care au creat ”Maternitatea Păpușilor” - FOTO

Tuesday, 21 July 2026

În Tocileni, județul Botoșani, îi găsim pe meșterii populari (artizani) Georgeta și Dumitru Silion, cunoscuți și apreciați pentru confecționarea într-un mod unicat al păpu...

”Nu vă îndârjiți să faceți lumea mai bună, ci fiecare să se lepede de răul său!”

Tuesday, 21 July 2026

Întreabă cineva: a făcut religia lumea mai bună? A scăzut numărul criminalilor și prostituatelor de cînd avem religia în școli și mii de biserici? Nu. Nu a făcut-o. Pe...