Vasile Blaga, REVOCAT din fruntea Senatului la ora 17.00

Conducerea Senatului a decis, marţi, convocarea unei sesiuni extraordinare la ora 17.00, singurul punct pe ordinea de zi fiind revocarea din funcţie a şefului instituţiei, Vasile Blaga.

În mod similar, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea unei sesiuni extraordinare a forului tot marţi, la ora 19.00, pentru revocarea Robertei Anastase. În locul lui Anastase urmează să fie propus deputatul PSD Valeriu Zgonea.

Cum poate fi revocat preşedintele Senatului

Potrivit Regulamentului Senatului, revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una din următoarele împrejurări:

a) încalcă prevederile Constituţiei;
b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului şedinţelor comune.

De asemenea, revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen. Preşedintele Senatului căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau pe cea de plen în care se discută revocarea sa.

Dacă propunerea de revocare este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri.

Ce spune decizia CCR

O altă prevedere care vizează schimbarea şefului Senatului este dată de o decizie a Curţii Constituţionale din 2005. Potrivit acesteia, cererea de revocare a preşedintelui Senatului nu poate fi depusă decât de grupul care l-a desemnat pe preşedintele Senatului. "Votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică", potrivit documentului. Această decizie ar putea fi invocată de PDL.


realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...