Vasile Astărăstoae spune că CMR ia în calcul posibile acţiuni de protest
Stiri Botosani Sunday, 16 June 2013 Actualitate"Deocamdată vom crea o asociaţie a profesioniştilor din sănătate şi vom discuta să declanşăm o serie de acţiuni, plecând de la marşuri, demonstraţii şi până la blocarea sistemului prin demisia personalului medical, pentru că situaţia actuală nu mai poate continua", a precizat sâmbătă Astărăstoae, la o conferinţă de presă prilejuită de reuniunea, în România, a Consiliului European al Ordinelor Medicilor (CEOM).
El a spus că această discuţie o va avea la Consiliul Naţional, pe data de 20 iunie, la Bucureşti.
"Dacă nu se iau măsurile pe care noi le-am propus şi pe care încercăm să le şi impunem, dacă forţa argumentelor nu este acceptată, s-ar putea ca în câţiva ani de zile, sistemul de sănătate românesc să fie depopulat, în condiţiile în care există unităţi medicale în care nu mai pot să funcţioneze sau funcţionează la cota de avarie, mai ales în zone care sunt deja defavorizate, migraţia externă este însoţită şi de migraţia internă. Dacă pleacă cineva din Iaşi, imediat cineva din Vaslui, Botoşani sau Suceava poate să vină la Iaşi, dar acolo de unde a plecat nu mai vine nimeni. De aceea trebuie să fie luate măsurile pe care noi le-am propus, care să redea, pe de o parte, independenţa profesională, iar pe de altă parte, demnitatea, inclusiv creşterea veniturilor medicilor", a precizat Astărăstoae.
În ceea ce priveşte acţiunile revendicative, el a spus că CMR nu este adeptul ultimatumului, nu a ameninţat, ci a previzionat că este posibilă şi o asemenea măsură.
"Nu am pus-o în practică, pentru că tot timpul am sperat la un dialog şi am avut promisiuni, inclusiv de la prim-ministrul Victor Ponta, înainte de data de 9 decembrie, dată după care nu am mai avut comunicare cu premierul. Repet, avem această reţinere pentru că pacienţii nu au nicio vină că aceşti guvernanţi nu se apleacă asupra sistemului de sănătate", a arătat preşedintele CMR.
Potrivit oficialului CMR, numărul medicilor care au plecat din ţară, după anul 2007, a ajuns la 14.000 şi acesta creşte, "din cauza acestei campanii de denigrare a medicilor, care îi determină să meargă să lucreze într-un sistem unde sunt bine plătiţi, dar au siguranţa că nu o să descindă mascaţii, procurorii".
Sursa: Agerpres
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Au uitat oala cu mâncare pe foc și le-a luat foc bucătăria de vară!
Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Mihălășeni. La fața lo...
Mesajul transmis de Primăria Botoșani, după moartea fostului viceprimar și director de Filarmonică: „Un neobosit promotor al valorilor culturale și umane”
Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Duminică seară s-a vestit că un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vor...
FOTO&VIDEO Ziua Europeană a Limbilor, celebrată prin creativitate și dialog la Liceul Teoretic „Dr. M. Ciucă” din Săveni!
Diversitatea limbilor vorbite în Europa și bucuria de a descoperi noi culturi au fost aduse în prim-plan, și în acest an, la Liceul Teoretic „Dr. M. Ciucă” din Săveni...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.48 secunde