Valeriu Tabără, rănit într-un accident rutier
Stiri Botosani Friday, 7 December 2012 ActualitateAccidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Izvin spre Recaş, după ce autoturismul Dacia Logan condus de deputatul PDL Valeriu Tabără a lovit un cap de pod, apoi s-a răsturnat. Valeriu Tabără era singur în maşină.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat că din primele cercetări reiese că accidentul a avut loc după ce şoferul a pierdut controlul volanului.
La faţa locului au ajuns un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă, iar potrivit poliţiştilor aflaţi la locul accidentului Valeriu Tabără este conştient, însă a spus că nu îşi poate mişca picioarele.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara, Liana Dacilescu, a declarat că Valeriu Tabără va fi transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara, însă nu a putut da informaţii despre starea acestuia.
Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, în vârstă de 63 de ani, candidează pentru cel de-al cincilea mandat de deputat, în colegiul electoral din zona Recaş din judeţul Timiş.
La jumătatea lunii septembrie, fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără a fost supus unei intervenţii chirurgicale de tip by-pass la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Protest de Ziua Internațională a Animalelor, cu iubitori de animale din toată țara!
Reprezentanții a peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara vor protesta, duminică, în București împotriva modului în care autoritățile gestionează situația ...
Elevii din Botoșani au strălucit la ”Școala de Gust”: Trei premii și aplauze pe deplin meritate!
Miron Claudia Andreea și Mihăianu Ionuț Gabriel au reprezentat cu cinste Liceul Tehnologic de Cooperație Botoșani în finala națională a competiției „O Românie într-o fa...
Cetatea Suceava s-a impus la Botoșani, într-un amical cu 9 goluri și răsturnări de scor!
FC Botoșani și Cetatea Suceava au oferit un adevărat spectacol în meciul amical disputat sâmbătă, 3 octombrie 2026, pe ”Municipalul” botoșănean. Echipa din Liga 2 pre...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.03 secunde