Valeriu Iftime: "Nu mai are importanță cîte bătăi luăm"

Finanțatorul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, nu înțelege de ce echipa nu reușește să lege victoriile în campionat, însă nici nu e de acord cu posibila plecare a lui Leo Grozavu.

"Eu nu vreau să-l demit pe Grozavu. Avem nevoie de timp, jucăm prost, e clar. N-avem vînă, n-avem nimic, n-avem nici noroc. Nu cred că schimbarea lui Leo face ceva în plus. Am fost în vestiar și am vorbit cu băieții. Nu mai contează cîte bătăi luăm, hai să jucăm de plăcere, nu tot cu frica asta că n-avem puncte. Dă-le încolo de puncte, doi mai slabi găsim noi în campionatul ăsta, ca să nu retrogradăm. Mai avem timp, nu trebuie să dăm un verdict, eu sînt convins că ne revenim. Din păcate sînt mulți jucători noi, încă nu se pot înțelege. Din păcate nu mai avem un lider, cum era Acsinte, care murea pe teren și astăzi ni l-au omorît alții (a părăsit terenul accidentat). Problema lui Leo e că vin acești doctori în fotbal care comentează tot meciul și atunci omul stă pe bancă să nu-l înjure tot meciul. Eu am nevoie de Leo drăcos, nervos, să țipe la ei, să pună presiune. Răutatea aia pozitivă din Leo vine., a spus Iftime la Digi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

astăzi, 16:37

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Doliu în Educație: A plecat spre eternitate o profesoară ”cu nume de floare, un suflet de o bunătate rară”!

astăzi, 15:17

Cu profundă tristețe și durere în suflet, comunitatea profesorilor anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost Violeta Manole, fost profesor de chimie la Scoala Generală nr 1 Săv...

Marius Croitoru, înainte de meciul cu UTA Arad: ”Nu contează ce antrenor ai. Poţi să câştigi numai din atitudine!” - VIDEO

astăzi, 12:52

Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat că îşi doreşte ca să câştige meciul cu UTA Arad pentru a urca în clasamentul Superligii de fotbal. ”Suntem ...