Valentin Ceauşescu: "Am privit procesul şi execuţia părinţilor la televizor"

Valentin Ceauşescu, singurul fiu rămas în viaţă al fostului dictator Nicolae Ceauşescu, povesteşte într-un amplu material publicat pe irishtimes.com, citat de Mediafax, ce s-a întâmplat la 21 decembrie 1989, când discursul tatălui său din balconul Partidului Comunist a fost primit cu dezaprobare de mulţime.

Având în spate povara trecutului familiei sale,  Valentin Ceauşescu îşi aminteşte că în acea seară i-a spus tatălui său "că lucrurile trebuie să se schimbe chiar din ziua următoare, dacă va mai exista ziua următoare. Voiam ca lucrurile să fie reformate"

"Îmi era ruşine, ruşine să fiu român"

După arestarea părinţilor săi, Valentin şi prietena sa, care acum îi este soţie, au plecat din Bucureşti, mergând să locuiască la un prieten. El a fost arestat la 25 decembrie, ziua în care părinţii săi au fost judecaţi sumar şi executaţi. "În seara aceea am fost dus la un complex militar şi am privit procesul şi execuţia la televizor (...). Îmi era ruşine, ruşine să fiu român (...). Nu e vorba despre cum îţi tratezi liderii, nu are nici o legătură. Este greu de descris, dar am avut sentimentul acesta când priveam, că este un fel de lucru murdar (...) că era ruşinos să priveşti asta", povesteşte el, citat de Mediafax.

Valentin a fost închis timp de opt luni şi apoi eliberat într-o ţară care deja se întreba care a fost adevărata natură a revoluţiei, notează publicaţia citată.

"Nu a fost o revoluţie sau un puci"

La fel ca mulţi alţi români, Valentin Ceauşescu crede că un grup de comunişti care se opuneau tatălui său sau căutau să obţină câştiguri personale a conspirat pentru a prelua puterea, sub acoperirea protestelor, folosind armata pentru a declanşa haosul sângeros în ţară, înainte de a se prezenta drept "Frontul Salvării Naţionale". Potrivit irishtimes.com, membrii FSN şi aliaţii lor au blocat în mod repetat toate eforturile pentru a se afla adevărul despre revoluţie.

"Nu a fost o revoluţie sau un puci - aş descrie (situaţia) ca pe o mizerie", a afirmat Ceauşescu. El este convins că atât Kremlinul reformator al lui Mihail Gorbaciov, cât şi alte Guverne din Europa de Est şi de Vest au sprijinit planurile pentru înlăturarea tatălui său.

Ceauşescu apreciază că schimbarea paşnică ar fi fost posibilă în România şi ar fi creat o naţiune mai puţin marcată de corupţie, suspiciuni şi recriminare. "Dar toţi ceilalţi au gândit altfel. Şi de aceea am ajuns aici", conchide el.

Valentin Ceausescu nu are limuzină, nu are gardă de corp şi trăieşte departe de centrul Bucureştiului, într-o suburbie liniştită. Soarbe din cafea, fumează şi îşi povesteste istoria remarcabilă, scrie Irish Times.

 

 

Libertatea
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sărbătoare în singura Biserică din municipiul Botoșani cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”!

astăzi, 18:49

Pe 8 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare care deschide Anul Nou Bisericesc. În municipiul Botoșani există o singură biserică cu acest hram,...

Performanță pentru pugilista din Broscăuți: Liteanu Alecsandra, vicecampioană națională la box!

astăzi, 18:24

Pugilista Liteanu Alecsandra a devenit vicecampioană națională, cucerind medalia de argint la Campionatul Național de Box, desfășurat la Eforie Nord, în perioada 1–5 septembrie 2026....

Avocata familiei Ivanov: Când Justiția întârzie, moartea devine singurul executor

astăzi, 17:42

”Când un părinte moare de inimă rea așteptând să se facă dreptate, tribunalul riscă să devină o simplă anexă decorativă a destinului”, spune Gianina Vera Poroșnicu,...