USL nu va răspunde încercărilor PDL de a provoca circ și scandal în campania electorală
Stiri Botosani Wednesday, 28 November 2012 ActualitateIntenția candidaților USL a fost de a realiza un consens între toate forțele politice din județ, care au fost invitate să semneze Pactul de Guvernare pentru Botoșani, ce cuprinde o listă comună de angajamente în favoarea botoșănenilor.
Până în prezent, nici PDL, nici alte partide nu au răspuns acestei inițiative, ceea ce arată că acestea nu sunt interesate de o dezbatere constructivă asupra problemelor din Botoșani. Este evident că reprezentanții PDL nu urmăresc o dezbatere civilizată cu USL și că singura lor intenție e de a provoca ceartă și scandal în speranța că astfel vor atrage atenția alegătorilor.
Drept urmare, candidații USL nu vor răspunde la acuzațiile prin care PDL încearcă să pună în seama membrilor PSD sau PNL toate reacțiile de revoltă și indignare manifestate de alegători atunci când îi întâlnesc pe candidații Partidului Democrat Liberal.
Din același motiv, candidații USL vor declina participarea la orice dispută directă sau televizată, concepută într-un format care favorizează certurile și scandalul între candidați.
USL consideră că votul din 9 decembrie trebuie să spună capăt haosului și scandalului permanent din timpul guvernării PDL, care au dezbinat întreaga societate românească. În opinia candidaților USL, e nevoie de un proiect național la care să participe toți românii care își doresc reconstrucția și dezvoltarea României.
COMUNICAT DE PRESA
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!
Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...
Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate
Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...
Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online
Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.28 secunde