USL invită FNDC la sediul de campanie pentru a discuta despre valorile culturale botoșănene

Candidații USL din municipiul Botoșani au răspuns pozitiv inițiativei Fundației Naționale pentru Dezvoltare Comunitare de a discuta despre conservarea, protejarea și promovarea valorilor culturale din Patrimoniul Național.

În acest sens, USL îi invită pe reprezentanții FNDC la sediul de campanie din Pietonal Unirii pentru a dezbate aspectele legate Centrul Istoric al Botoșanilor și despre soarta bunurilor din Patrimoniul Național Cultural, din satele și comunele județului Botoșani.

Candidații USL apreciază inițiativa FNDC de a propune această dezbatere celor care candidează pentru Parlamentul României.

Candidații USL și-au exprimat anterior poziția de a declina orice dispută directă, într-un cadru care ar favoriza certurile și scandalul între candidați. Drept urmare, candidații USL nu pot confirma participarea la Ziua candidaților organizată de FNDC, dar speră că reprezentanții acestei fundații vor da curs invitației USL, pentru a discuta temele culturale prevăzute în program, la sediul de campanie din Pietonal Unirii, la o dată și o oră convenite de comun acord.

În urmă cu două zile, candidații USL au comunicat public că nu vor lua parte la nicio dezbatere la care participă contracandidații PDL, întrucât aceștia au respins în repetate rânduri consensul politic propus de USL prin invitația de a semna Pactul de guvernare pentru Botoșani.

n lipsa unei abordări constructive din partea candidaților PDL, reprezentanții USL nu doresc să se angreneze în certuri și scandaluri sterile, purtate de pe poziții partizane și care nu conduc la niciun rezultat favorabil pentru botoșăneni.

USL menține deschisă propunerea adresată candidaților tuturor forțelor politice din Botoșani de a semna Pactul de guvernare pentru Botoșani, prin care să se angajeze în scris că dacă vor fi aleși deputați sau senatori vor respecta un set minim de principii, respectiv că nu vor vota în Parlament tăierea pensiilor, salariilor sau indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, că vor susține proiectele de investiții pentru crearea de locuri de muncă, vor colabora cu primarii din Botoșani și nu vor migra la alte partide politice.

Comunicat de presa

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...