Urșii de la Botoșani vor fi monitorizați foarte atent de autoritățile județului

Urșii bruni de la Botoșani vor fi monitorizați foarte atent de autoritățile județului în perioada următoare. DSVSA, Garda de Mediu, Direcţia Silvică şi Asociaţia Vânătorilor vor încerca o monitorizare completă pentru a evita orice incident nefericit.

Județul Botoșani nu este un județ care să fi avut vreodată probleme în ultima sută de ani cu această specie, pentru că până în prezent,  nu coborau niciodată la câmpie, munții din zona Sucevei sau Ucraina fiind un mediu mult mai propice pentru dezvoltarea și înmulțirea urșilor bruni.

De la începutul acestui an însă, în lunca Prutului, la Botoşani, în zona Hudeşti, Havârna și Conceşti, au fost văzuţi deja trei urşi, inclusiv o ursoaică cu pui.

Deși încă nu există o explicație oficială asupra schimbării habitatului ușilor și prezența în zona de câmpie, autorităţile au intrat în alertă și vor o monitorizare completă a acestora. Mai mult, autoritățile au început deja să emită mesaje Ro-alert în momentul în care prezența urșilor este semnalată în zone populate.

Prefectul județului Botoșani a convocat deja o şedinţă de urgenţă cu responsabilii în domeniu cerând o monitorizare atentă mai ales în zonele de pășunat a animalelor de la marginea pădurilor.

 

Spune-ne opinia ta