Urban Serv "face curăţenie" în ajutoarele financiare ale angajaţilor!
Stiri Botosani Thursday, 13 February 2014 ActualitateÎn perioada următoare, la nivelul societăţii va avea loc renegocierea contractului colectiv de muncă, cel care este în prezent în vigoare prevăzând mai multe ajutoare financiare conexe, cum ar fi şi bonurile de masă, care de asemenea ar putea fi diminuate.
"Vom avea şi o discuţie cu reprezentanţii sindicali cu privire la o parte din drepturile din contractul colectiv de muncă care în noul an 2014 va suferi diminuări, sunt drepturi accesorii la salarii, mă refer la partea de bonuri de masă sau alte situaţii care sunt condiţionate de situaţia financiară a societăţii. Cât societatea a fost pe profit, aceste drepturi s-au dat, dar având în vedere că anul acesta au apărut şi acele plăţi suplimentare, câştigate de salariaţi în instanţă, o parte din clauze vor fi renegociate. Societatea acordă acele drepturi normal prevăzute de lege, salarii, concedii, sănătate, iar drepturile conexe care au fost prinse în anii anteriori, cred că încet, încet se vor restrânge", a spus Simion Drelciuc, directorul Urban Serv.
Acesta a precizat că, din punctul său de vedere, nu i se pare normal ca un angajat să primească bani dacă s-a produs un eveniment cu o rudă sau un afin al acestuia, dar ca manager spune că nu poate să se opună acordării unor astfel de ajutoare, atâta timp cât ele sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.21 secunde