URANIA vă prezintă horoscopul săptămânii 29 ianuarie-4 februarie
Stiri Botosani Saturday, 29 January 2011 ActualitateB e r b e c
Pentru cei care s-au născut în zodia Berbecului, previziunile pentru săptămâna următoare nu vor mai fi chiar atât de abundente în detalii ca până acum. Au trăit boereÅŸte, s-au lăfăit, s-au scăldat în minute în ÅŸir de previziuni, stârnind gelozia ÅŸi invidia celorlalte persoane născute în alte semne zodiacale. Nu mă bucur că este mai scurtă, am glumit, a fost ironie, un efect stilistic, dar asta e viaÅ£a.
Încetul cu încetul, multe dintre elementele care au fost fundamentale, determinante ÅŸi prioritare pentru berbeci încep să treacă într-o anume surdină. Mai întâi trebuie reÅ£inut faptul că odată cu ziua de 28 februarie, spre seară, Saturn intră în miÅŸcare retrogradă ÅŸi începe să arunce raze contradictorii, enervante ÅŸi blocante chiar la Casa I a identităţii Berbecilor, un anume disconfort, un stres, o nemulÅ£umire.
Berbecii au o apăsare sufletească
Multe dintre elementele care îi distorsionează pe cei născuÅ£i în Berbec poate nu sunt chiar atât de concrete, sunt difuze. De multe ori se vor trezi rostind fraze de genul acesta "Sunt supărat, dar nu ÅŸtiu de ce. N-am niciun motiv să fiu trist ÅŸi, totuÅŸi, am o apăsare sufletească. Ceva nu merge bine, dar nu ÅŸtiu cum s-o rezolv".
Această intuiÅ£ie vagă, dar ÅŸi această incapacitate de a o fixa, de a o contura ÅŸi, mai ales, de a o controla, este de natură să-i dea peste cap pe cei născuÅ£i în Berbec, de acum, Å£ineÅ£i-vă bine, până la începutul lunii iunie. Această secvenţă operează pe Casa parteneriatului, pe casa soÅ£ului sau a soÅ£iei, a asociaÅ£ilor dintr-o firmă, a duÅŸmanilor, a rivalilor, a proceselor sau a tuturor relaÅ£ionărilor cu alÅ£ii, mai mult sau mai puÅ£in conflictual.
De aici, unii dintre nativii din Berbec ar trebui să se aÅŸtepte la încetinirea, blocarea, amânarea, oprirea unor procese. Nu spun întoarcere într-un chip neplăcut, nu spun finalizare într-un chip defavorabil, spun doar o stagnare păguboasă, enervantă ÅŸi exasperantă. Apoi, o serie de situaÅ£ii care nu le convin ÅŸi pe care ei înÅŸiÅŸi le opresc în proiect, tocmai pentru a aÅŸtepta instinctiv un moment mai bun, când vor înÅ£elege de ce, vor afla cum trebuie să acÅ£ioneze. Aceasta este de fapt o atitudine protectivă ÅŸi nu este nimic rău în asta.
Ba mai mult, toÅ£i cei care vor încerca să forÅ£eze soarta ÅŸi toÅ£i cei care vor încerca să stabilească fără firescul unui lucru care trebuie să iasă de la sine, o anume relaÅ£ie, deci toÅ£i cei care vor forÅ£a un parteneriat să se realizeze acum ÅŸi nu mai târziu când i-ar veni vremea, toÅ£i cei care forÅ£ează mâna prietenului să meargă cât mai repede la altar, vor stabili o căsătorie bazată pe o distorsiune, pe o forÅ£are a notei, pe o coerciÅ£ie pe care o vor plăti scump.
Nu forţaţi nota
Nu forÅ£aÅ£i mâna nimănui în această perioadă. Dacă vreÅ£i să vă angajaÅ£i undeva ÅŸi contractul nu se semnează, persoana nu vă dă un răspuns, nu-l bombardaÅ£i cu telefoane. Cu siguranţă, sunt două ipostaze. Ori vă repede ÅŸi stricaÅ£i relaÅ£ia interumană. În a doua situaÅ£ie puteÅ£i să obÅ£ineÅ£i ceea ce aÅ£i dorit, dar fiind împotriva voinÅ£ei aceluia o să vă antipatizeze, o să vă urmărească ÅŸi la prima miÅŸcare o să încerce să vă debaraseze de dumneavoastră. Toate relaÅ£iile interumane care nu decurg firesc, toate evenimentele pe care vi le doriÅ£i, dacă se blochează, se înârzie, se amână, sunt într-o corelare perfectă cu contextul astral ÅŸi nu încercaÅ£i să schimbaÅ£i cursul lucrurilor.
Cearta cu prieteni, la cote maxime
Casa a XI-a, a prietenilor, pare o adevărată furtună pe mare. Totul este supus instabilităţii, răsturnării sau contestării. Ar fi bine să fie prudenÅ£i, rezervaÅ£i ÅŸi să se extragă din context cei născuÅ£i în semnul zodiacal al Berbeculului. Cearta cu prietenii este la cote maxime, este la ordinea zilei ÅŸi aÅŸ spune că e aproape imposibil de oprit ca impuls astral. Cel mult poate să fie moderat sau poate să fie moderat în aÅŸa fel încât disputa respectivă să se limiteze la un schimb de opinii ÅŸi idei, fără consecinÅ£, fără calificative ÅŸi fără jurăminte sau ameninţări. De altfel, este bine să nu spuneÅ£i vorbe mari în această perioadă.
T a u r
Pentru cei care s-au născut în zodia Taurului, săptămâna care vine aduce o încărcare ieÅŸită din comun pe Casa a X-a, a numelui, renumelui, funcÅ£ie, rangului, demnităţii, puterii, autoorităţii sau a dialogului cu ceilalÅ£i realizat de pe principii de forţă sau de autoritate supremă. Cinci planete în Vărsător timp de două zile, ÅŸase planete în Vărsător timp de câteva ore reprezintă o încărcătură uriaşă pentru această casă.
Este mult, este foarte mult ÅŸi putem spune că zilele de 3 ÅŸi 4 februarie se asociază cu surprize. Poate că nu vor fi mai multe surprize, poate că nu vor funcÅ£iona în cascadă, ci va fi suficient să apară una singură ÅŸi bună. Intrarea planetei Mercur în această Casă a X-a, tot în semnul Vărsătorului, reprezintă pentru cei năcuÅ£i în Berbec o anume ipostază complicată. Mai întâi este o anume provocare pe care o pot defini publică.
Nu mai este vorba de lucrurile care se discută în particular, în familie, între patru ochi sau într-un cerc restrâns. Åži este vorba de declaraÅ£ii publice, de precizare de opinie, de poziÅ£ie sau de atitudine. Este vorba de o anume formă de a se face cunoscută, intenÅ£ia, decizia sau crezul cuiva născut în semnul Taurului.
Dar această mărturisire, această declaraÅ£ie nu este făcută nici cu inimă largă, nici cu întreaga bunăvoinţă. Sunt numeroase elementele care Å£in de o anume presiune a evenimentelor sau de această izbucnire în avalanşă a unor evenimente care vin din afară ÅŸi-l pun pe cel născut în zodia Taurului să se reordoneze, să se reaÅŸeze în intenÅ£ii, sentimente ÅŸi interese, într-un chip cât mai radical.
Taurii vorbesc mult despre ei
De aceea, nu-i va fi la îndemână niciunui Taur să vorbească în această perioadă. Nu o va face ca altădată cu o anume parcimonie cu privire la mărturisire, la partea de confesiune. Dimpotrivă, acum vor aborda cât mai subiectiv segmentul, vor aduce ca un plus de creditare întreaga lor trăire. Vor vorbi despre ei mai mult decât altădată, vor invoca chestiuni personale, uneori poate chiar chestiuni de intimitate.
De aceea, nici nu o să le placă situaÅ£ia, dar vor fi obligaÅ£i să vorbească mult despre ei, mai mult decât altădată sau mai mult decât cred ei de cuviinţă. FiinÅ£e destul de modeste la capitolul performanţă publică, pentru că Taurii nu sunt mari vorbitori ÅŸi nu sunt nici fiinÅ£ele expansive din zodiac, sunt puÅŸi acum în situaÅ£ia unui rol în care nu se simt întotdeauna bine. Foarte buni executanÅ£i, foarte buni administratori ÅŸi foarte buni conducători, dar tăcuÅ£i, acum ei sunt puÅŸi în situaÅ£ia de a fi vorbăreÅ£i. Este ceva ce nu le este croit pe măsură, nici astral, nici biologic, nici structural.
Au nevoie de pauză
Trebuie să renunÅ£e, aÅŸadar, fie la familie, la prieteni, la distracÅ£ie, la confort, cum spuneam, la cooperarea cu cei din jur sau poate chiar la bani. Pentru a face o astfel de pauză, a-ÅŸi pune viaÅ£a ÅŸi activitatea între paranteze ÅŸi a se îndrepta spre noi orizonturi de cunoaÅŸtere. Este un sacrificiu spre un mai bine ÅŸi spre un altceva. Pe de altă parte, planeta Jupiter din Casa a XII-a, atenÅ£ie, accentuează toate fenomenele fiziologice bazate pe exagerare, pe dilatare, pe inflamare, pe lipsă de măsură. De aici putem spune că o alimentaÅ£ie iraÅ£ională sau enervări necontrolate pot să ducă la reacÅ£ii cerebrale disproporÅ£ionate ÅŸi ele.
Poate că în alte etape de viaţă au trecut mai uÅŸor o supărare, o nervozitate sau o etapă de stres. Acum însă, organismul nu prea mai are răbdare ÅŸi nu mai are nici putere sau energie ÅŸi dă semne majore de suferinţă. De aceea, puseele de tensiune, durerile de cap, tulburările cerebrale, atenÅ£ie, spasmele cerebrale pot să fie cauza unor disfuncÅ£ii bazate pe această incapacitate, a psihicului dar ÅŸi a trupului, de a reacÅ£iona firesc ÅŸi adecvat faţă de o serie de stimuli.
G e m e n i
Eu cred că este bine să fii Geamăn în această perioadă. Numeroasele planete din Casa a IX-a îi transformă pe aceÅŸtia în niÅŸte simpatici, inventivi, inovatori, un fel de minitehnicus în acÅ£iune perpetură. Tot timpul desccoperă ceva, inventează ceva, modifică ceva, adaptează, înnoiesc, nimic nu le place, totul este învechit, demodat, îi plictiseÅŸte ÅŸi vor provocări de toate felurile. Una dintre principalele forme de satisfacÅ£ie a acestei dorinÅ£e de altfel, de mai bine ÅŸi de mai nou, este, evident, aparatura, tehnologia.
De aici banii risipiÅ£i pe tot felul de cumpărături, începând de la un laptop ÅŸi un telefon ÅŸi sfârÅŸind cu tot felul de anexe ÅŸi accesorii care sunt menite să îmbunătăţească o activitate, dar care nu întotdeauna este o activitate lucrativă, adică de pe urma căreia să câÅŸtige. Nu întotdeauna este vorba de instrumente de lucru, ci mai mult de mici mofturi, plăceri, capricii, răsfăţuri ÅŸi delicii, legate de ceea ce eu aÅŸ denumi unealta-jucărie. Deci, îÅŸi vor cumpăra un telefon, nu obiÅŸnuit, firesc ÅŸi relativ ieftin ca să converseze cu prietenii, ci un telefon care să le permită să vizioneze ÅŸi filme, să vorbească cu iubita ÅŸi, eventual, de ce nu, să le facă ÅŸi o cafea. Se îndreaptă în magazinele de specilitate spre lucrurile ciudate, trăznite, ultimul răcnet, oricât ar fi de scump, ba mai mult, cu un anume – vă rog să mă iertaÅ£i aici ÅŸi să nu mă Å£ineÅ£i de rău – un anume snobism la tot ceea ce este de marcă.
În sfârÅŸit, e dreptul lor, banii lor, visul lor, experienÅ£a lor, noi cum să ne împotrivim să-ÅŸi cumpere ei cineÅŸtie ce hard extern ultimul răcnet. Să ÅŸi-l cumpere, sănătoÅŸi să fie, ÅŸi să-l folosească ÅŸi, mai ales, să ÅŸi funcÅ£ioneze. Problema este alta, că demersul astral este de natură să-i împingă să facă aceste lucruri, să trăiască într-o astfel de stare de neliniÅŸte tehnologică, dar bine ar fi ca această neliniÅŸte tehnologică, cu investiÅ£ia aferentă, să se îndrepte spre lucruri utile, spre lucruri rezonabile sau spre acele lucruri care la un moment dat să devină atât de necesare ÅŸi profitabile, ÅŸi ergonomice, încât să le uÅŸureze munca, să le micÅŸoreze timpul de ÅŸedere în faÅ£a calculatorului, să-i transforme în niÅŸte fiinÅ£e performante. Adică, da, să îmbine utilul cu plăcutul, dar, mai bine-zis, să se îndrepte spre util.
Deocamdată, tentaÅ£ia lor este să se îndrepte spre plăcut ÅŸi în felul acesta dau curs vibraÅ£iei inferioare a momentului. Este bine să se îndrepte spre vibraÅ£ia superioară ÅŸi să treacă de la divertisment la muncă ÅŸi de la jucărie la activitatea serioasă.
Apropo, am să vă spun o glumă care poate că se înscrie în acest tip de comentariu, dar ÅŸi în acest tip de comportament. E uÅŸor răutăcioasă, dar are o anume logică ÅŸi un haz intrinsec. ÅžtiÅ£i care este diferenÅ£a între un bărbat ÅŸi un copil? PreÅ£ul jucăriilor.
Beneficii ÅŸi câÅŸtiguri
În sfârÅŸit, să mai notăm că planeta Venus intră începând cu 4 februarie în Casa a VIII-a ÅŸi le aduce beneficii, câÅŸtiguri ÅŸi tot felul de tranzacÅ£ii care, chiar dacă nu vor fi finalizate acum, sunt promise, sunt rezolvate sau sunt fixate, cum se zice într-un limbaj simplist, bătute în cuie. Probabil că înÅ£elegerea este de natura unei forme juridice premergătoare actelor finale, probabil că se dă ÅŸi un aconto, probabil că se fac niÅŸte gesturi care să consfinÅ£ească această înÅ£legere, această tranzacÅ£ie, urmând ca ea să fie efectuată într-o etapă ulterioară. Ceea ce nu este rău.
Pot primi bani pe care să-i investească, pot primi bunuri, pot să li se transfere în tot felul de chipuri ÅŸi cu tot felul de titluri o serie de utilaje, aparaturi, instalaÅ£ii, menite să le uÅŸureze viaÅ£a sau să le permită să câÅŸtige bani. Pot să primească de la caz la caz un utilaj cu care să desfăşoare o activitate mică, practică, să-ÅŸi deschidă un atelier sau să-ÅŸi completeze o anume formă de activitate comercială printr-o performanţă ce Å£ine de tehnologie. Până acum lucrau manual, executau impiric sau simplist o serie de acÅ£iuni, acum acest utilaj le permite să fie mai performanÅ£i, mai creativi ÅŸi mai cu ÅŸtaif.
AlÅ£ii pot să primească în administrare chiar o firmă în sine sau o activitate de sine stătătoare. Acea persoană care le-o încredinÅ£ează are motive temeinice. Nu mai poate din motive de sănătate, nu mai poate din motive financiare, nu mai poate că este suprasolicitată sau viaÅ£a acelei persoane cunoaÅŸte niÅŸte evenimente ÅŸi ia niÅŸte turnuri care îl transformă pe acela într-o persoană incompatibilă cu această activitate.
Ca să nu se prăpădească investiÅ£ia, ca să nu se piardă vadul, ca să nu se piardă clientela sau numele de pe piaţă, acela transferă această activitate, că este un SRL, că este orice fel de formă de activitate comercială legală, înscrisă undeva, unui nativ din semnul Gemenilor, preÅ£uindu-i aceluia capacitatea de a se descurca, de a se rezolva ÅŸi de a administra.
R a c
Pentru cei născuÅ£i în zodia Racului, contextul evoluÅ£iei astrale pentru săptămâna viitoare mi se pare oarecum complicat. Mai întâi este vorba de încărcătura mare, de planete dar ÅŸi de evenimente susceptibile să se petreacă de pe urma impulsurilor pe care cinci, la un moment dat ÅŸase planete în Vărsător, o pot induce pe Casa banilor altui.
De aici, o serie de răsturnări de situaÅ£ie, de surprize sau de descoperiri care ÅŸochează. Unii vor constata ceva ce nu ÅŸtiau, ÅŸi anume felul în care le-a scăzut contul în bancă sau felul în care trebuie să se desfăşoare o serie de activităţi comerciale, despre o serie de realităţi contabile care-i pun în faÅ£a unei surprize de proporÅ£ii.
Brusc vor afla că au mult mai mult de plătit, că taxele, penalităţile se ridică la alte cote decât estimau ei grosso modo. Se înÅ£elege că este vorba ÅŸi de evenimente care nu pot fi anticipate de către astrolog ÅŸi care Å£in de relaÅ£iile oficiale pe care nativii din Rac le au. Åži anume, au cerut înlesniri ÅŸi nu li se acceptă, sunt taxaÅ£i cu mult mai mult decât era cazul pentru o serie de activităţi pe care ei le-au angajat.
Plecând de la un contract telefonic ÅŸi sfârÅŸind cu marile plăţi ÅŸi marile relaÅ£ii comerciale pe care le pot avea cu o persoană, cu o instituÅ£ie sau pe care le pot avea angajate ÅŸi grevante într-o relaÅ£ie legislativă. Asupra lor, direct sau indirect, se pot produce o serie de evenimente care să le restricÅ£ioneze accesul la un cont, disponibilitatea financiară, pot să fie victima unor suprataxări sau unor grevări salariale.
Alegeţi calea legală
Evenimentele este bine să fie cântărite cu măsură, este bine să nu se dramatizeze situaÅ£ia ÅŸi, mai ales, este bine să se găsească temeiul financiar sau juridic, pentru ca ele să fie acceptate. Nu vă resemnaÅ£i în faÅ£a unei hârtii sau a unei decizii. ÎncercaÅ£i să găsiÅ£i o cale de soluÅ£ionare legală, corectă ÅŸi dacă nu puteÅ£i singuri, pentru că nu aveÅ£i pregătirea necesară sau pentru că nu aveÅ£i starea psihică necesară, pur ÅŸi suâimplu, când vedeÅ£i acea hârtie luaÅ£i foc, vă enervaÅ£i ÅŸi vedeÅ£i negru în faÅ£a ochilor, nu mai puteÅ£i gândi, nu mai puteÅ£i reacÅ£iona ÅŸi decide, adresaÅ£i-vă cuiva care poate să facă acest lucru pentru dumneavoastră cu mult mai mult temei, un consilier juridic, un contabil, un expert sau, evident, un avocat.
ÎncercaÅ£i să rezolvaÅ£i repede, bine ÅŸi fără prea multă dramatizare o situaÅ£ie care se iveÅŸte în viaÅ£a dumneavoastră.
În rest, harta este cam goală. Nu sunteÅ£i singura victimă. ToÅ£i cei care aparÅ£in celor 12 zodii trăiesc pe segmentul restrâns între Capricorn, Vărsător ÅŸi PeÅŸti.
Oricum, Jupiter începe să primească o rezonanţă stridentă de la perechea lui de suflet, ÅŸi anume Venus. Aceasta, de la zero grade Capricorn, începe să-l bruieze pe Jupiter. De aici se pot anticipa câteva evenimente care se vor petrece în săptămânile următoare pe acest fundament astral.
Åži anume, conflicte cu consecinÅ£e contractuale, contracte care sunt ameninÅ£ate de tot felul de atitudini ÅŸi discrepanÅ£e, care Å£in de voinÅ£a uneia dintre părÅ£i, nu a amândorura. Åži anume, subiectivism, egoism, interes acerb sau capacitate de a-i subordona pe ceilalÅ£i, de a-i transforma în victime ÅŸi sclavi, ceea ce nu întotdeauna este posibil ÅŸi crează reacÅ£ii adverse. RelaÅ£iile contractuale nefinalizate ÅŸi nesemnate vor cunoaÅŸte de acum încolo, mai ales odată cu ziua de 4 februarie, o serie de răsturnări de situaÅ£ie.
Fie partenerii de discuÅ£ie opresc negocierile, fie se răzgândesc, fie cer un plus de acte ÅŸi documente în vederea edificării, fie cer un timp de gândire. Cuvântul-cheie este blocaj, neputinţă, amânare ÅŸi nicidecum compromitere ÅŸi ratare a unui proiect.
L e u
Pentru cei născuÅ£i în zodia Leului, problema parteneriatului este fundamental, primordială ÅŸi covârÅŸitoare. Ceva care Å£ine de un partener de viaţă, soÅ£-soÅ£ie, fost soÅ£, fostă soÅ£ie, colaborator, fost colaborator, partener de afaceri, fost partener de afaceri, duÅŸman, fost duÅŸman, eventual acum prieten, toate aceste ipostaze se conjugă în chipul cel mai important ÅŸi predominant pentru Lei. Nimic nu este mai relevant acum decât natura relaÅ£iilor interumane pe care o stabilesc Leii. Toate celelalte aspecte de viaţă trec într-un registru al subordonării sau chiar al amânării.
Pur ÅŸi simplu, uită de tot ÅŸi toate. Sunt importante relaÅ£iile contractuale, sunt importante relaÅ£iile de afaceri, sunt importante ÅŸi destul de conflictuale lucrurile care Å£in de o discuÅ£ie sau de o apreciere, sau de o exprimare verbală. Mai puÅ£in ceea ce Å£ine de muncă ÅŸi cooperare, de investiÅ£ie sau de implicare. De aceea, Leii sunt acum niÅŸte fiinÅ£e dificile. Sunt radicale, oarecum ostile, sunt enervate, îi enervează ÅŸi pe cei din jur, complică lucrurile ÅŸi le agravează inutil, băgând într-un tip de relaÅ£ii interumane elemente străine, naturii conflictului sau a problemei, care Å£ine de imediateÅ£e. Să spun că trebuie cumpărată o piesă de schimb la un utilaj, este vorba de un parteneriat de afaceri.
Se pierd în peisaj
În loc să vorbească despre preÅ£ul sau, eu ÅŸtiu, firma ori utilitatea chiar a cumpărării acelei piese, ei încep să dezvolte o întreagă conferinţă pe tema efortului pe care el îl face în firmă, a relaÅ£iilor interumane pe care le are cu partenerul respectiv, începe să-ÅŸi aducă aminte ce a spus acela, ce a făcut, cum ÅŸi altădată s-a opus la fel, cum el nu ÅŸtiu ce a zis ÅŸi nu ÅŸtiu cum a intervenit, cum suferă de atunci ÅŸi nu-ÅŸi mai revine.
Deci, se amestecă elementele subiective, de trăire, de gândire, de percepÅ£ie ÅŸi de atitudine, ori chiar de armonie socială ÅŸi interumană, cu lucruri care nu au absolut nicio legătură. La sfârÅŸitul acetei discuÅ£ii ambiguă, convulsivă ÅŸi sinoasă cei din preajmă, asistând la spectacolul unui Leu în desfăşurare, se întreabă "până la urmă ăsta mai cumpără piesa sau nu de schimb?".
Prin urmare, este o pierdere în peisaj, este o risipire de energie gratuită, este o complicare inutilă a lucrurilor. De altfel, le ÅŸi place puÅ£in această situaÅ£ie pentru că le dă posibilitatea să facă pe vedetele, să-ÅŸi exerseze vocea ÅŸi să se măsoare la capitolul decibeli în orice ipostază în care sunt chemaÅ£i să spună ceva. Åži bună-ziua o spun pe ton răstit sau, dacă sunt fiinÅ£e blânde ÅŸi decente, educate, ÅŸi îÅŸi Å£in firea ÅŸi nu le sară Å£andăra oricum ÅŸi oricând, tot se vede pe faÅ£a lor o încrâncenare, o scrâÅŸnire sau o atitudine care numai a blândeÅ£e nu miroase. Aceste fiinÅ£e, despre Lei vorbesc, vor trăi de acum încolo, în continuare, niÅŸte zile complicate. Nici ei nu vor fi fericiÅ£i, nici ei nu vor fi liniÅŸtiÅ£i, ÅŸi ei îÅŸi complică, cum spuneam, viaÅ£a inutil.
O perioadă bună
Dacă ar ÅŸti cât de bună ÅŸi frumoasă ar putea fi această perioadă ar fi minunat. În primul rând că ar evita să se pună rău cu foarte multă lume gratuit. În al doilea rând ÅŸi-ar simplifica viaÅ£a, ÅŸi-ar conserva energia sau ar putea să folosească acest context astral, dar, vedeÅ£i, ÅŸi contextul astral e aÅŸa de bogat încât e greu de disociat, spre lucruri profitabile, să facă noi cunoÅŸtinÅ£e, să aibă o idee nouă, să susÅ£ină un proiect viabil, să aibă o iniÅ£iativă fericită, să preia o serie de probleme ale altora pentru că sunt oamenii puternici ÅŸi reuÅŸesc să rezolve foarte multe lucruri. Dacă se pierd în subiectivisme nu vor face decât, aÅŸa cum spuneam ÅŸi pentru altă zodie, să valorifice etainferioară a vibraÅ£iei de tip Vărsător. Sigur că, provocarea nu-i uÅŸoară.
Când ai în opoziÅ£ie cu Soarele tău natal cinci, la un moment dat, ÅŸase planete pe Vărsător care te împuÅŸcă, te îmbumbăcesc, te zgândără, te provoacă, te rănesc, te incită, sigur că, la un moment dat, Leu fiind, reacÅ£ionezi. Poate că alte semne zodiacale nu ar face aÅŸa dacă ar avea tot atâtea planete într-un semn zodiacal opus. Dar când este vorba de axa Leu-Vărsător provocarea este la ea acasă. Este, cum spuneam, cel mai păgubos tip de abordare a acestui context astral ÅŸi ar trebui să rostească în permanenţă cuvântul calmează-te, pace, liniÅŸte, răbdare, odihnă, distanţă.
Să ÅŸi le repete lor înÅŸiÅŸi ca un fel de mantră, să facă acest exerciÅ£iu de prudenţă, tăcere ÅŸi reticenţă pentru a se regăsi ÅŸi conserva, mai ales, în natura lor bună, frumoasă, intrinsecă, pentru a nu se compromite sau pentru a nu da prilej unora ÅŸi altora, mai ales răutăcioÅŸilor, să-l atace exact acum în momentul în care el singur se vulnerabilizează. Altfel, există foarte multe evenimente care-l pot transforma pe Leu într-o fiinţă puternică, cum ar fi justeÅ£ea, dorinÅ£a de dreptate, implicarea cu onestitate, generozitate ÅŸi filantropie în probleme de maxim interes public.
F e c i o a r ă
Pentru cei născuÅ£i în zodia Fecioarei, încărcătura majoră a zodiei Vărsătorului se manifestă, aÅŸ spune, mai bine-zis ÅŸi în mai contextul semnului zodiacal, se varsă ori se revarsă pe Casa a VI-a. Surprize uriaÅŸe, majore, răsturnări de situaÅ£ie, evenimente de un inedit incomensurabil în relaÅ£iile de muncă sau la locul de muncă.
Apar noi contexte legislative, apar normative, apar restructurări, reforma e la ea acasă, înnoirile, mai mult sau mai puÅ£in inspirate, sunt un loc comun. Ideile ÅŸefilor de mai altfel cu orice preÅ£ vin ÅŸi reconfigurează viaÅ£a nativilor din Fecioară. Dacă ei înÅŸiÅŸi sunt ÅŸefi atunci procedează la tot felul de transformări pe care stilul de muncă, banii, investiÅ£ia, contextul, realităţile socio-politice le impun cu necesitate.
Fac ÅŸi ei cum pot mai bine, fac ÅŸi ei cât înÅ£eleg, câtă experienţă de viaţă au sau în funcÅ£ie de cum sunt sfătuiÅ£i, mai bine sau mai rău. Probabil că, multe dintre deciziile pe care le iau vor fi contestate, nu vor fi bine primite de către angajaÅ£i. Vor primi sub toate formele cele mai speciale ÅŸi sonore mesaje de dezacord. Mai întâi vor fi dialogurile, telefoanele, scrisorile, cererile, reclamaÅ£iile sau atitudinile care vor fi explicite, directe, vizibile, deloc tăinuite sau deloc mascate. Apoi, va veni rândul gesturilor.
Grevă
Dacă cineva are o întreprindere, o fabrică, o structură comercială, să nu se mire dacă se va trezi cu o grevă la locul de muncă, cu un protest spontan, cu o anume atitudine ostilă, cu regruparea unor oameni într-o aripă, să-i zicem, dizidentă, care refuză să se supună noilor ordine, care contestă justeÅ£ea sau eficienÅ£a unor măsuri. Prin urmare, ÅŸi ca ÅŸef, patron, stăpân ÅŸi ca angajat, Casa muncii este dinamitată în acest context astral.
Multe dintre evenimente se pot produce ÅŸi până pe 3 februarie, când are loc momentul de Lună nouă. Altele pot să fie condiÅ£ionate ÅŸi provocate de această golire de energie care permite descătuÅŸarea unor forÅ£e uriaÅŸe umane, pro sau contra unei poziÅ£ii, atitudini sau direcÅ£ii.
În sfârÅŸit, unii pot să-ÅŸi piardă locul de muncă brusc, fără să ÅŸtiut sau bănuit ceva, alÅ£ii, varianta cea mai fericită, pot să găsească o soluÅ£ie la o criză de plasament al forÅ£ei ÅŸi pregătirii profesionale. Dar, lucrurile, în ambele situaÅ£ii, mai sunt legate de ceva. Fie că părăsesc un loc de muncă, fie că vor fi angajaÅ£i, această manevră se va asocia cu certuri, cu reclamaÅ£ii, cu explicaÅ£ii, cu acuzaÅ£ii, cu tot felul de măsuri care lor nu le plac.
Sunt angajaÅ£i cu multe, prea multe condiÅ£ii, cu restricÅ£ii împotriva voinÅ£ei angajatorului, prin tot felul de diligenÅ£e ÅŸi, invers, vor fi concediaÅ£i după tot felul de acuzaÅ£ii ÅŸi tot felul de certuri. S-ar putea ca multe dintre aceste situaÅ£ii care se crează acum să treneze până în preajma primei săptămâni a lunii martie, când să se transforme în elemente categorice ce alcătuiesc un dosar în justiÅ£ie. Se ceartă o săptămână, două, trei în februarie până când tot la tribunal ajung.
Prudenţă
Noi spunem calm, răbdare, prudenţă, iar aceÅŸtia se vor enerva până peste poate. Vor depăşi măsura cu privire la stresul mental, intelectual, la partea de supărare trăită sufleteÅŸte cu un asemenea ecou în organism încât să creeze disfuncÅ£ii puternice, să creeze un stres organic cu un impact negativ dintre cele mai importante asupra fiziologiei sistemului nervos, al sistemului vascular. Este bine să se reÅ£ină că în această perioadă degeaba se abordează o conduită culinară protectivă. Nu acum se rezolvă problemele de sănătate, nemaimâncând sare sau prea mult zahăr în zilele de 3 ÅŸi 4 februarie.
Acestea trebuiau să fie elemente ale unei prudenÅ£e culinare sau ale unei diete înÅ£elepte de-a lungul timpului. Acum este inutil. Probabil însă că o serie de carenÅ£e în această atitudine faţă de organism îÅŸi vor spune cuvântul. Cei care nu s-au îngrijit, nu au luat medicamente, au făcut excese, toÅ£i aceÅŸtia sunt vulnerabili. Ce ar trebui făcut? Sfatul astrologului se îndreaptă mai ales către medicaÅ£ie.
B a l a n ţ ă
Pentru cei născuÅ£i în Balanţă, numărul mare de planete din Vărsător activează Casa a V-a. Aici se pot produce tot felul de evenimente care Å£in de suflet ÅŸi de poveste de dragoste. Aventurile se Å£in lanÅ£, poveÅŸtile de amor sunt posibile la ot pasul. Ca ÅŸi cum una n-ar fi suficientă, pot să apară mai multe persoane în viaÅ£a unui bărbat sau unei femei născută în zodia BalanÅ£ei.
Åži toate acele persoane care apar acum la orizontul lor afectiv să fie interesante, fascinante, atrăgătoare, să reprezinte un factor de interes. Cel născut sau cea născută în Balanţă nu poate să facă o selecÅ£ie ÅŸi nici nu se satură, nu se poate opri, la o experienţă, la o formă de cunoaÅŸtere, la o eventură sau la o trăire în doi. Nu, e prea puÅ£in. Unu, dar ce zic eu doi, poate cinci, ÅŸase. Prin urmare, această lipsă de măsură, această sete de cunoaÅŸtere poate să reprezinte ÅŸi o formă de autocunoaÅŸtere.
ÎncepeÅ£i să vă cunoaÅŸteÅ£i mai bine
Tot reflectându-se în ochii iubitului sau iubitei, nativul din Balanţă începe să se cunoască mai bine pe sine, să se obiectiveze, să stabilească o ierarhie de principii, de criterii, altele decât de acum cinci, zece, 15 sau 20 de ani, care erau în concordanţă cu acea etapă de vârstă, cu acel nivel de trai sau cu acel nivel de exigenţă. Planetele din Vărsător cam vin aÅŸa peste cel născut în Balanţă ÅŸi îl provoacă, îl cheamă, îl scot din casă, îl trimit la întâlnire, îl pun în situaÅ£iile dintre cele mai speciale. Acum, ÅŸtiu că o să enervez pe unii ÅŸi pe alÅ£ii, dar asta e astrologia, nu este o disciplină a confortului, ci o disciplină a realităţii ÅŸi obiectivităţii.
Acest fel de a trăi într-un chip dragostea ca o pedeapsă, ca un fel de condamnare implacabilă până la moarte ÅŸi dincolo de moarte nu este o realitate sufletească. Ea poate să fie un element de conduită. Sigur, e bine să trăieÅŸti lângă alesul tău până la adânci bătrâneÅ£i, până când moartea te desparte. E frumos, e ideal, e ca în cărÅ£i, e ca în tratatele de psihologie, e ca în romane, e ca în filmele dulcege ÅŸi zaharisitate. Realitatea, însă, nu Å£ine cont de aceste lucruri. Realitatea îi transformă pe oameni în niÅŸte structuri în devenire, care-ÅŸi schimbă parametrii, nevoile, cerinÅ£ele, care se îmbogăţesc sau sărăcesc de pe urma unor evenimente ÅŸi atunci partenerul poate să răspundă sau nu mai poată să răspundă acestor nevoi.
Un astfel de moment este cel pe care-l trăiesc nativii din Balanţă din punct de vedere afectiv. Åži el nu are nimic cu moralitatea sau cu certificatul de căsătorie. De aceea, spuneam că o să enervez pe unii ÅŸi pe alÅ£ii pentru că vor intra în acest con firesc de reacÅ£ie ÅŸi cei căsătoriÅ£i care nu cred că mai pot să fie Å£inuÅ£i acasă cu orice chip. Åži dacă vedeÅ£i că a ieÅŸit pe uşă câte un nativ sau nativă prea parfumat ÅŸi prea elegant înseamnă că, sigur, vrea să se cunoască pe sine. Dintr-o altă perspectivă, ar trebui spun că planeta Venus intră în Casa a IV-a ÅŸi aduce o serie de elementele care Å£in de curăţenie, ordine ÅŸi disciplină în locuinţă.
S c o r p i o n
Harta pentru perioada cuprinsă între 29 ianuarie ÅŸi 4 februarie este marcată de prezenÅ£a planetei Venus, dar această prezenţă este doar din ultima parte a răstimpului analizat, legată de semnul Capricornului ÅŸi de Casa a III-a. De aici o anume exprimare frustră, concisă-lapidară ÅŸi de o anume intuiÅ£ie a momentului adecvat. Mai ales pentru a tăcea ÅŸi mai puÅ£in pentru a vorbi.
Apoi, este marcată această perioadă ÅŸi de prezenÅ£a planetei Mercur în Vărsător în Casa a IV-a. Dar, Mercur, singur, nu este suficient de puternic pentru a da o semnificaÅ£ie aparte acestei poziÅ£ii ÅŸi, mai ales, să activeze într-un chip vizibil Casa a IV-a.
În schimb, Mercur, împreună cu celelalte planete din Vărsător, realizează un complicat context astral care vorbeÅŸte despre preeminenÅ£a familei, a secvenÅ£ei domestice, a gospodăriei ÅŸi, mai ales, a elementelor de ideaÅ£ie ÅŸi mai puÅ£in de practică în ceea ce priveÅŸte relaÅ£ia cu familia. Astfel, încât comportamentul celor născuÅ£i în Scorpion poate să fie marcat de o anume lipsă de toleranţă, de o lipsă de înÅ£elegere, de maniere oarecum carenÅ£iale, de un abandon al unui fel protectiv, care să menajeze sensibilităţile unei persoane din familie.
Comportamentul celor născuÅ£i în Scorpion poate să fie surprinzător, uluitor, neaÅŸteptat. Pot să ridice chestiuni care nu sunt de primă importanţă sau de primă urgenţă în economia relaÅ£iilor de familie. De asemenea, comportamentul acestor nativi cunoaÅŸte ÅŸi o serie de reacÅ£ii intempestive, reacÅ£ii explozive, bruÅŸte, brutale, care iau prn surprindere pe cei apropiaÅ£i.
De la armonie, la conflict
Se pot anticipa conflicte, certuri, acuzaÅ£ii, schimburi de cuvinte sau relaÅ£ii tensionate. Lucrurile se schimbă de la o clipă la alta ÅŸi din maximum de armonie se ajunge la conflict deschis, ceea ce nu este bine. Se poate spune că multe dintre lucrurile care alimentează sau stau la baza acestor reacÅ£ii necontrolate ale Scorpionilor sunt acumulările unor nemulÅ£umiri care merg în timp până foarte departe. Ceea ce înseamnă că se atinge punctul critic sau se realizează o acumulare atât de mare de nemulÅ£umiri încât ele nu aÅŸteptau decât contextul astral potrivit pentru a se declanÅŸa o anume răfuială sau o anume explicaÅ£ie necesară pentru a se reaÅŸeza aceste relaÅ£ii de familie.
Acum, iată, contextul astral a venit ÅŸi puÅ£ine sunt cazurile în care cred că oamenii se vor abÅ£ine în a rosti acuzaÅ£ii, în a emite judecăţi de valoare asupra comportamentului sau modului de viaţă al celor apropiaÅ£i. S-ar putea, totuÅŸi, ca să fie ÅŸi persoane ce vor trece de acest impas astral. Sunt ÅŸi foarte multe Case goale ce nu permit realizarea unor conexiuni pentru cel care face o analiză astrologică. S-ar putea ca într-o logică strict personală, între contextul momentului ÅŸi harta natală, dispoziÅ£ia din momentul naÅŸterii astrelor, unii dintre nativi să trăiască evenimente ce nu pot fi anticipate de noi.
TotuÅŸi, este de reÅ£inut că această Casă a VII-a care a început să fie locuită de Jupiter poate să funcÅ£ioneze bine pentru aceÅŸti nativi. Un bine legat de sănătate, ameliorări, însănătoÅŸiri, rezonanţă la tratament, învigorări, înseninări sau chiar absenÅ£a unor griji legate de factorul sănătate. Într-o altă ordine de idei, acelaÅŸi benefic poate să patroneze schimbări fericite la locul de muncă, ameliorări la serviciu înÅ£elegere, concordie sau indulgenţă, toleranţă, ori schimbări favorabile.
S ă g e t ă t o r
Până pe 3 februarie, cei născuÅ£i în Săgetător mai au parte de beneficiul planetei Venus, ceea ce nu este puÅ£in lucru. Au pentru acest an 2011 încă o săptămână de trăit sub scutul protector al micului benefic. Le aduce optimism, stare bună fizică, psihică, noroc, ÅŸansă, protecÅ£ie la accidente, mulÅ£umire sufletească sau tot felul de întruchipări ale relaÅ£iilor personale care vin spre ei cu un beneficiu.
Începând cu data de 4 februarie planeta Venus va intra în Capricorn în Casa banilor ÅŸi, pe de o parte, aduce câÅŸtiguri, dar, aÅŸ spune că, aceste câÅŸtiguri sunt realizate mai ales în urma unor renunţări la cumpărări ÅŸi investiÅ£ii, unor reticienÅ£e în a cheltui de orice fel, a unor economii în general ÅŸi mai puÅ£in a unor bani care vin într-un anume fel să sporească un statut financiar precar. Sunt ÅŸi Săgetători, probabil, cu dare de mână, cu stare financiară bună, nu ne îndreptăm acum atenÅ£ia înspre acestora, ci vorbim despre o situaÅ£ie general-umană ÅŸi mai des întâlnită. Åži anume, un fel de a trăi modest din banii de salariu, care nu întotdeauna sunt suficienÅ£i.
De aceea, ameliorarea financiară Å£ine de un sfârÅŸit de capitol, au plătit tot ÅŸi nu mai au datorii, au făcut tot ceea ce trebuie din punctul de vedere al achitării taxelor ÅŸi impozitelor, încât, de acum încolo, venitul lor nu se mai micÅŸorează sau nu mai este substanÅ£ial grevat de aceste plăţi. Planeta Mercur care intră în Vărsător, în Casa a III-a, le aduce acestora un beneficiu de cunoaÅŸtere ÅŸi un spor la dialog. Săgetătorii vor avea idei uÅŸor trăznite, ciudate, nostime, amuzante, ieÅŸite din comun, straniu, cu privire la o soluÅ£ie sau la un mod de viaţă, sau cu privire la un punct de vedere asupra unui eveniment, asupra unui incident. Åži pentru că am spus incident, vreau să mă refer ÅŸi la accident.
Riscuri
În situaÅ£ia în care Marte se află în Casa a III-a ÅŸi poate să patroneze mai multe secvenÅ£e de viaţă dezagreabile, stricarea unor utilaje, stricarea maÅŸinii, un accident pe care să-l suporte ei prin deteriorarea unui utilaj. Acesta se strică ÅŸi, la rândul lui, îi loveÅŸte, îi răneÅŸte. Să fie victima unui accident care se petrece fie în postură de ÅŸofer, fie în postură de pietoni. AtenÅ£ie, aÅŸadar, că întreaga săptămână este foarte-foarte încărcată cu nenumărate riscuri pe care nu trebuie să ÅŸi le asume, ca ÅŸi cum ei ar fi mai tari decât legea naturii, decât firea cosmică sau decât puterea astrelor.
Nu vă puneÅ£i la încercare pe principiul care pe care ÅŸi nu sfidaÅ£i sfatul astrologului care vine dintr-o lectură corectă a acestor evenimente. Mai ales, Å£ineÅ£i cont că începând cu după-amiaza zilei de 2 februarie, până în seara zilei de 4 februarie, acest risc de accidente este sporit. Nu sunt indicate nici deplasările, chiar pe drumuri scurte, nu sunt indicate călătoriile, excursiile, sporturile de orice fel, mai ales cele violente sau cele care se bazează pe impulsuri nervoase necontrolate, pe cele care nu se bazează pe exerciÅ£iu ÅŸi pe rutină ori pe o îndelungă experienţă.
Amatorii, novicii, începătării, extravaganÅ£ii, curajoÅŸii, doritorii de pariuri ar fi bine să se abÅ£ină în această săptămână de la toate aceste demersuri ÅŸi de la o conduită uÅŸor iresponsabilă, pentru că îÅŸi pun corpul fizic în pericol real. Acum, tot în pericol sunt ÅŸi dacă stau acasă ÅŸi spun ce nu trebuie, vorbesc cu cine nu trebuie, se implică în probleme pe care nu-i privesc, îÅŸi dau cu părerea unde nu este cazul, vorbesc în public ÅŸi spun lucruri care ar putea să fie prost primite, prost taxate, prost înÅ£elese, greÅŸit recepÅ£ionate ÅŸi, implicit, răstălmăcite. Vulnerabilitate sporită în faÅ£a opiniei publice pentru cei care au imagine, au nume ÅŸi renume, sau care reprezintă un pol de interes al opiniei publice. Discursurile, cuvintele, mărturisirile, interviurile, dialogurile, prezenÅ£a însăşi în spaÅ£ii publice ar trebui să fie reÅ£inută, controlată sau supusă chiar unor renunţări. Este mai bine să se abÅ£ină să se ducă la petreceri sau în locuri publice pentru a nu pica în mijlocul unor evenimente dubioase cu grad mare de risc pentru imaginea personală.
C a p r i c o r n
Aproape întreaga săptămână care urmează, cei născuÅ£i în Capricorn, vor avea planeta Venus în Casa a XII-a. De acolo îi pândeÅŸte un noroc ascuns, o ÅŸansă discretă, sau posibilitatea de a găsi portiÅ£e pentru rezolvarea unor lucruri, altfel greu de imaginat. Începând cu ziua de 4 februarie, planeta Venus intră în segmentul lor natal ÅŸi le dă Capricornilor ÅŸansă, putere, protecÅ£ie, pe corpul fizic, însănătoÅŸire, învigorare, înseninare ÅŸi speranţă sau o anume predispoziÅ£e pentru a aborda proiecte noi de viaţă.
Cu chef de muncă
Au chef de muncă, au chef de lucru ÅŸi chiar îÅŸi asumă o serie de sarcini de serviciu cu grad mare de risc sau care necesită efort, pierdere de timp, sacrificiu de viaţă personală fără să se vaite, poate chiar cu oarecare bucurie. Extraordinară ar trebui să fie Casa banilor ÅŸi a finanÅ£elor, unii pot să dea lovitura ÅŸi să împuÅŸte, metaforic vorbind, un contract de sume mari, să primească bani de la clienÅ£i, să recupereze ceea ce nici nu mai sperau că vor recupera, să primească bani pe diferite căi, fie în urma unei negocieri, fie în urma unei presiuni de natură juridică, fie în urma unei constângeri legale exercitate de terÅ£i, dar în toate cazurile, este vorba despre o soluÅ£ionare mai uÅŸoară ÅŸi mai rapidă decât se aÅŸteptau.
După îndelungi aÅŸteptări, după enervări, aproape după renunţări, iată că brusc lucrurile se întorc ÅŸi vine elementul-surpriză ÅŸi repară ceea ce părea iremediabil pierdut. Aceasta este o ipostază bună, nici nu poate fi dezvoltată prea mult, pentru că în sine, ea aduce o capacitate de a gândi corect despre bani, de a analiza ÅŸi evalua o situaÅ£ie financiară cu argumente credibile ÅŸi cu soluÅ£ii realiste, apoi o implicare în viaţă ÅŸi activitate eficientă, aducătoare de bani.
LuaÅ£i în calcul ziua de 3 februarie, care poate să vă aducă o schimbare de statut, o noutate, un început cu consecinÅ£e financiare dintre cele mai surprinzătoare. Nu este posibil ca lucrurile, decât în cazuri strict personale, pot să aibă ÅŸi o conotaÅ£ie negativă, alarmantă sau complicată. Pe de altă parte, aceÅŸti nativi, se confruntă cu planetele care seaflă în opoziÅ£ie Saturn-Jupiter, pe axa Caselor IV-X. Împreună cu planeta Venus, acestea realizează, cu niÅŸte mici grade de toleranţă, un careu în tee, cu vârful de scurgere chiar pe Capricorn, ceea ce înseamnă că pot să aibă mici reuÅŸite, mici ÅŸanse.
PriviÅ£i totul cu înÅ£elepciune
Aceste ÅŸanse nu Å£in însă de această săptămână, doar începutul acestui demers favorabil poate să fie legat de data de 4 februarie. ConsecinÅ£ele sau coordonarea ÅŸi coerenÅ£a dintre aceste trei combinaÅ£ii se pot realiza prin tranzitele ulterioare, în săptămânile viitoare, când lucrurile pot să capete ÅŸi o altă dimensiune, pentru că planetele totuÅŸi se mai ÅŸi miÅŸcă, mai ales cele personale ÅŸi rapide.
AÅŸadar, ceea ce acum încă nu merge, este bine să nu îi aducă într-o poziÅ£ie de oameni nemulÅ£umiÅ£i, ostili ÅŸi disperaÅ£i. Este bine să aibă înÅ£elepciune ÅŸi să spere în beneficiul pe care îl vor avea în săptămânile următoare. Îngândurarea, îngrijorarea sau meditaÅ£ia responsabilă asupra unor elemente din viaÅ£a personală ori cea familială, ce le incubă celor născuÅ£i în Capricporn, este o realitate, mai ales a perioadei ce urmează să se concretizeze după 4 februarie.
V ă r s ă t o r
Pentru cei născuÅ£i în vărsător, săptămâna viitoare este plină de evenimente. Au multe planete, au multă susÅ£inere, au multă energie, au enorm de multe provocări, ÅŸanse ÅŸi ipostaze inedite, se pot bucura de surprize, oricum nu se vor plictisi, iar în ziua de 3 februarie vor trăi ÅŸi un moment esenÅ£ial pentru existenÅ£a lor, ÅŸi anume momentul de lună plină.
Este o încărcătură specială, este un circuit care se declanÅŸează pentru o lună sau pentru un an în existenÅ£a lor. Vor pune premizele unor realităţi personale sau publice ori sociale în care ei sunt implicaÅ£i de o anume spectaculozitate, de o anume notorietate. Pentru foarte mulÅ£i dintre cei născuÅ£i în vărsător poate fi vorba de progres, afirmare, imagine, susÅ£inere, ţăşnire sau penetrare în zone greu de descifrat din afară – să pătrundă în mecanismele puterii, să intre în showbiz, să depăşească rampa sau ecranul televizorului, să cucerească publicul, să se impună într-o serie de spectacole ÅŸi perfomanÅ£e, să aibă parte de o anume celebritate ori de recunoaÅŸtere, depinde de vârstă.
Lucrurile nu sunt asociate nici cu risc, nici cu pericol ÅŸi culmea norocului ÅŸi a fericirii, nu se asociază cu contracarări prin ceea ce se cheamă invidie, revanşă, ostilitate, gelozie sau replici dure ori blocaje, e chiar de-a dreptul un drum deschis. Întregul context astral este frumos, este minunat, vor avea parte de o zestre uriaşă în 2 ÅŸi 3 februarie, ca ÅŸi puÅ£in în ziua de 4 februarie pe care trebuie să ÅŸi-o adjudece, trebuie să se simtă bine, să se scalde în această baie astrală care le este dedicată ÅŸi care le este revărsată ca un fel de mană cerească.
Luaţi ce este mai bun
Trebuie să extragă tot ceea ce este mai bun din acest context astral – consecinÅ£ele, gândurile, impulsurile, tendinÅ£ele, învigorarea trupească, însănătoÅŸirea, curajul, încrederea, spreanÅ£a. Intrarea plenetei Mercur în vărsător este pentru ei chiar un eveniment, este singurul moment peste an în care au parte de un soi de protecÅ£ie divină. Sunt spectaculoÅŸi în tot ce fac, chiar ÅŸi oamenii modeÅŸti.
Vorbesc extraordinar, sunt glumeÅ£i, sunt simpatici, sunt plini de farmec, sunt dotaÅ£i cu o atracÅ£ie magnetică asupra celor care îi privesc. Toată lumea îi admiră, toată lumea îi aplaudă, îi susÅ£ine, toată lumea îi urmăreÅŸte. Este momentul afirmării, al unor prezenÅ£e ÅŸi prestaÅ£ii de excepÅ£ie în tot ce fac.
Să presupunem că nu sunt niÅŸte fiinÅ£e chiar atât de publice ÅŸi să presupunem că trăiesc oarecum modest sau trăiesc într-un domeniu care nu are legătură cu artisticitate ci cu tehnicitatea, cu mecanica, cu inventica – vă daÅ£i seama ce ÅŸansă să descopere un lucru pe care nu l-au văzut până acum, era sub ochii lor dar asta este, vine momentul astral care le permite să rostească Evrica, vine momentul când dau o anume turnură spectaculoasă unui proiect personal, unui demers, unei lucrări, indiferent ce ar fi ea, o lucrare ÅŸtiinÅ£ifică, tehnică, o lucrare de istorie sau de politică, nu contează. Este bine să ÅŸi scrie în această perioadă, să facă niÅŸte note personale, este bine să Å£ină un jurnal de acum încolo pentru că în această perioadă există ÅŸi o anume răscolire a memoriei – amintirile Å£âÅŸnesc, ies la iveală ÅŸi e bine să fie ÅŸi fixate într-o formă scrisă.
Se uită în trecut
Vor fi tentaÅ£i să facă o legătură cu trecutul dar nu pentru a-l valorifica, ci pur ÅŸi simplu pentru a încheia o etapă. Se mai uită o dată pe corespondenţă, mai privesc o dată albumul de fotografii, mai pun o dată o casetă cu cine ÅŸtie ce, o nuntă, o excursie, o plimbare ca să-ÅŸi ia rămas bun de la acel sector de viaţă, de la acei prieteni sau de la acele forme de a-ÅŸi petrece timpul liber ori de a-ÅŸi consuma energia după care să se îndrepte cu arme ÅŸi bagaje spre noi etape. Provocarea e de partea lor, curiozitatea, riscul asumat, excesul de zel ÅŸi excentricitatea după cum tot ceea ce este nou, nefăcut, neauzit, nemaipomenit este pentru ei hrană cerească, este substanţă vitală, este condiÅ£ie existenÅ£ială.
Încearcă să reformeze în această perioadă totul. Sunt nemulÅ£umiÅ£i de ei ÅŸi de restul lumii dar parcă în acest moment lume a îi lasă destul de rece. Sunt mult mai atraÅŸi de propria lor persoană, este ÅŸi firect, atenÅ£ie, semnul vărsătorului, oricât de drăguÅ£, bun ÅŸi simpatic ar fi, oricât de generos ÅŸi oricât de plin de spirit de cooperare ÅŸi de dăruire ar fi îÅŸi păstrează un egoism esenÅ£ial.
În foarte multe privinÅ£e vărsătorii sunt niÅŸte fiinÅ£e care îÅŸi centrează interesul pe propria carieră, pe propria persoană. Sunt momente în care reuÅŸesc să se extragă într-un chip extraordinar dintr-un mediu de afaceri, de preocupări sau chiar dintr-un moment festiv pentru a-ÅŸi adjudeca partea lor de beneficiu, de fericire sau de stabilitate.
P e ÅŸ t i
Cam stranie alcătuirea astrală a săptămânii viitoare pentru nativii din peÅŸti. Cea mai importantă zestre astrală se află în cea mai specială casă, a 12-a, în cea în care lucrurile sunt mai puÅ£in vizibile, evenimentele sunt mai puÅ£in sonore, logica lucrurilor este ascunsă ÅŸi dimpotrivă motivele ezoterice sau elementele care nu pot fi explicate ÅŸi înÅ£elese pe căile percepÅ£iilor senzoriale sau ale sinapselor nervoase reprezintă cheia existenÅ£ei.
Li se întâmplă lucruri nemaipomenite, dar nu prea ÅŸtiu de ce, de unde vine impulsul, de ce se petrece sau de ce se desfăşoară într-un anume chip, de ce evenimentele iau o turnură nebănuită. Toate acestea, pentru nativii din peÅŸti, reprezintă un soi de basm. Au senzaÅ£ia că trăiesc ori traversează un tărâm al poveÅŸtilor în care doza de raÅ£ional este elementul fundamental, doza de suprarealism, unirism este deasemeni un element care se combină, dar ÅŸi complică întreaga existenţă.
Au senzaţia că trăiesc viaţa altcuiva
De multe ori spun parcă visez sau nu îmi vine să cred sau am senzaÅ£ia că nu e viaÅ£a mea pe care o trăiesc sau am senzaÅ£ia că vizualizez viaÅ£a altcuiva într-un fel în care eu mă implic, dar de ce mă implic dacă nu-i povestea mea. Un amestec de stări, un joc interesant între vis ÅŸi realitate, între interioritate ÅŸi exterioritate. PeÅŸtii încearcă ÅŸi fac un efort uriaÅŸ să fie cât mai obiectivi, cât mai stabili, cât mai legaÅ£i de pământ. De unde să găseÅŸti pământ? Ei sunt semn de apă iar provocare dinspre vărsător Å£ine de elementul aer.
Ar avea nevoie de pământ, acesta este oarecum, oarecum spun de partea lor prin prezenÅ£a planetei Venus doar din 4 februarie încolo legată de casa prieteniei. Pot să aibă noroc la un gest de solidaritate, la un ajutor sau la o formă frumoasă de manifestare umană a unei femei în principal sau a unui gest de prietenie de natură feminină adică blândeÅ£e, gigăşie, corespondenţă spirituală.
Filantropie
Pentru câteva săptămâni planeta Venus le va fi, din 4 februarie încolo, un aliat cu privire la integrarea lor în grupuri bazate pe afinităţi selective, sensibilităţi sau tot felul de premize care au un grad de nobleÅ£e, de gratuitate sau de filantropie ÅŸi responsabilitate umană faţă de o serie de elemente cu care se confruntă – să participe la acÅ£iuni caritabile, să facă dreptate, să se integreze alături de alÅ£i oameni într-un efort de a ajuta pe cei bolnavi săraci cu duhul sau care trebuie să progreseze. Dar, poate că nu toată lumea este obiÅŸnuită să traiscă în acest fel.
În rest, pentru peÅŸti, săptămâna este stranie pentru că deocamdată aceste planete care se alcătuiesc într-un soi de convoi, într-un soi de garnitură de tren care împinge pe nativul din peÅŸti spre drumuri necunoscute lui, îl împinge ÅŸi acesta se lasă împins ÅŸi acÅ£ionează dar nu ÅŸtie de ce face, nu ÅŸtie încotro se duce, este un soi de cotropire, este un soi de invadare, este un soi de manipulare pe care îl operează groso-modo la un loc aceste ÅŸase planete.
Elementul de miÅŸcare, ca ÅŸi elementul de împingere în prim-planul vieÅ£ii la acÅ£iune, la decizie este real, e evident, este simÅ£it dar finaul nu-i văzut, scopul nu este înÅ£eles, metoda nu este intuită, beneficiul aproape că nu există sau nu e luat în calcul aÅŸa încât peÅŸtii trăiesc o senzaÅ£ie de absurd, de inutilitate, de ciudăţenie ÅŸi de gratuitate ÅŸi de foarte multe ori tendinÅ£a lor este să fugâ, să alunece, să se dea la o parte, să lase să treacă convoiul, să treacă trenul, au senzaÅ£ia că se află într-un soi de pericol pe care nu-l percep, ÅŸi pentru că nu-l percep mai bine nici nu stau în calea acestei forÅ£e uriaÅŸe care vine spre ei.
Material complet pe evz.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
SERGIU NEGULICI – expoziție interactivă în cadrul Zilelor Eminescu la Botoșani!
Memorialul IpoteÈ™ti – Centrul NaÈ›ional de Studii „Mihai Eminescu” invită, în cadrul Zilelor Eminescu, la o expoziÈ›ie interactivă. Artistul Sergiu Negulici va transforma ho...
Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți!
PiaÈ›a din VereÈ™ti, închisă o scurtă perioadă după ce foÈ™tii administratori privaÈ›i au înaintat în instanță procedura de faliment, se redeschide de duminică, 11 ianuarie. ...
Sexagenar prins beat la volan, după un control al polițiștilor!
La data de 8 ianuarie 2026, poliÈ›iÈ™tii din cadrul PoliÈ›iei OraÈ™ului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul judeÈ›ean DJ 208 H, în comuna CoÈ™ula, un autoturism condus de un bărb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.28 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici