Urania vă prezintă horoscopul săptămânii 10-16 aprilie

Săptămâna cuprinsă între 10 şi 16 aprilie rămâne la fel de provocatoare ca şi săptămâna care tocmai s-a încheiat.

Berbec

Pentru cei născuţi în Berbec săptămâna viitoare aduce un mănunchi de evenimente care îi pun în permanenţă în situaţii limită. Vor fi crispaţi, tensionaţi, enervaţi. Bucuroşi, liniştiţi şi fericiţi, mă îndoiesc că vor fi. Poate unii, din când în când, poate pentru o oră, două, poate pentru o clipă. Dar întreaga săptămână, în continuitate, ca o notă generală, mă îndoiesc. Aşadar, trebuie să reţină că zilele de 11 şi 12 sunt complicate pentru că luna se va afla în în domiciliu, în Rac, o lună puternică care face numai puţin de şase cuadraturi chiar cu planetele în tranzit din semnul lor zodiacal, mai face cuadraturi şi cu Saturn , mai face opoziţie şi cu Pluton.

Pentru Berbeci e un carusel, de trăiri, de sentimente, de stări. Trec dintr-una într-alta, nu apucă bine că trebuie să se supere, nu se supără calumea, că trebuie să se enerveze, când să se enerveze trebuie să plângă, când să plângă trebuie să treacă într-o altă stare, şi anume cea de resemnare sau de abandon, sau de uitare, pentru că trebuie să facă faţă altei provocări. O perioadă complicată care nu le aduce decât în zilele de 14, seara, 15 şi 16 dimineaţa posibilitatea de a munci, de a fi harnici, de a munci aşa cam cu obidă, cu furie interioară, cu un fel de enervare sau cu dorinţa de a se răfui pe ideea "na, muncesc, acum e bine? Îţi place? Acum aşa vroiai să mă vezi? Iată, mai văzut! Obosit, murdar, transpirat! E bine aşa?".

Sunt unii care văd în muncă un fel de pedeapsă, un fel de torpilare a fiinţei lor publice şi mai ales a imaginii exterioare. Şi, de aceea, munca li se pare un fel de reproş sau un fel de atac personal, ori un fel de constrângere nedreaptă. E felul lor de a privi munca. Alteori, aceste firi foarte harnice privesc munca ca pe o adevărată fericire, ca pe o adevărată consolare sau ca pe o formă de realizare în viaţă. Nu este cazul acestei săptămâni, unde toate lucrurile sunt înţelese greşit, sunt răstălmăcite.

Nu uitaţi, dragii mei nativi din Berbec, Mercur e retrograd, e în semnul dumneavoastră, şi dacă nu era retrograd tot prost era. Acum e de două ori prost şi e de trei ori prost că şade şi Saturn şi îi complică. Şi e de patru ori prost pentru că vine şi Luna în ziua de 16 şi apoi 17 aprilie. Şi este a cincea oară prost pentru că este foarte aproape de Marte, care îl transformă într-o perioadă instabilă cu care nu te poţi înţelege. Concluzie! Nu vă certaţi cu Berbecii, lăsaţi-i în pace lăsaţi-i să facă ce vor. Vor să doarmă, să doarmă. Vor să se plimbe, să se plimbe.

Vor să se certe, nu le daţi prilejul. Lăsaţi-i să vorbească singuri şi la un moment dat se vor plictisi. Un Berbec fără partener, fără provocare nu este un Berbec adevărat şi va renunţa la acest dialog în care nu există decât un termen al discuţiei. Celălalt, prin abandon, nu participă, intră în grevă. În felul acesta nu-l veţi aduce în situaţia să spună lucruri pe care să le regrete, să jignească, să umilească, să strige, să spargă, să dea comenzi şi ordine disproporţionate faţă de realitate.


Taur

Pentru cei care s-au născut în zodia Taurului săptămâna viitoare continuă cu stresul şi nemulţumirea legată de o casă a secretelor, a lucrurilor insuficient cunoscute, a evenimentelor explicate pe jumătate, a bănuielilor, a detaliilor tăinuite, a intuiţiilor neconfirmate, a bănuielilor care sunt trăite sub forma de bâjbâială intelectuală, o fi nu, o fi, cred, nu cred, ştiu, nu ştiu, a incapacităţii de a se baza pe ceva ferm într-o opţiune sau într-o decizie. De aici şi enervarea, furia, insomnia şi revolta interioară.

Cei născuţi în semnul Taurului, când se supără pe ei înşişi, că nu sunt în stare să rupă această pânză de secret, de taină, care arată mai mult a complot, când sunt supăraţi pe ceilalţi că tac prea mult, că se ascund prea bine şi le-o complotează prea cu spor. Din acest punct de vedere nu greşesc. Cu un Marte în Berbec în Casa a XII-a duşmanii pot să aibă spor. Şi chiar dacă nu se văd şi nu se aud, lucrează. Lucrează în taină şi rod temeinic, cum roade cariul grinda – vorba poetului. Crează fisuri şi canale până când şi cea mai solidă grindă de lemn se sparge, se fărâmiţează se rupe şi se transformă în firimituri.

Firimituri neputincioase ale unei existenţe care trebuie redimensionată. Senzaţie pe care o trăiesc din plin dar pe care nu o pot duce la bun sfârşit pentru că nu au toate datele. De aici motivul enervării şi aici au dreptate, de aici motivul neputinţei şi iarăşi este o condiţionare exterioară reală. Principala neputinţă vine de la locul de muncă cu toate reperele, fie ca stabilitate socială "trebuie să fac ceva pe lumea asta", fie ca stabilitate profesională "nu o să-mi stric drumul în viaţă", fie ca echilibru financiar "de acolo îmi câştig pâinea", fie ca ţesătură de relaţii umane "sunt într-un colectiv, nu-l pot să-l părăsesc", fie tot felul de condiţionări şi de limitări, de interdicţii şi de redresări şi regrupări care numai a libertate de mişcare, de gândire, a libertate de iniţiativă nu sună, nu par a fi şi nici nu sunt.

Ziua de 16 va fi însă una care va scoate mai mult decât alte perioade în evidenţă exact aceste laturi. Că nu sunt foarte plini de prieteni, în schimb sunt foarte plini de duşmani. Că îşi doresc să facă multe şi pot puţin. Că ar dori să-şi schimbe viaţa şi chiar ar trebui să o facă, dar nu găsesc momentul potrivit şi ceva undeva nu se îmbină, ca într-un mecanism unde lăcaşul e prea mic şi şurubul prea mare. Această reaşezare şi remăsurare a detaliilor este cheia existenţei lor cât de cât armonioasă pentru viitor.

Au posibilitatea să beneficieze de prieteni care să-i vindece sufleteşte, care să-i susţină discret, mai puţin eficient, dar real şi sincer, ori pot să beneficieze de o mână de ajutor de la cineva pe o latură feminină. Chiron este un bun sfătuitor, Neptun le intră în Casa a XI-a, deocamdată este insuficient de puternic pentru a crea evenimente majore vizibile în viaţa celor născuţi în zodia Taurului.

Mai complicate sau mai speciale pot să fie zilele de 12, 13 şi 14 aprilie, când cu Lună în Leu pe nişte aspecte tensionate casa părinţilor, locuinţa, locuinţele, terenul, bunurile funciare, moştenirea sau orice fel de statut imobiliar pot să intre într-o vârtelniţă. Să fie obligaţi să facă plăţi, să facă remedieri, să se implice, să tranzacţioneze, să revizuiască acte şi documente, să se certe cu cineva sau să se certe cu mai multe persoane pe teme mai mult sau mai puţin domestice şi locative. Să se supere pe părinţi, să se supere cu părinţi, să se supere din cauză că aceştia au tot felul de necazuri, zile stresante, chinuite.


Gemeni

Săptămâna aceasta le revelează o situaţie, dar îi împinge foarte repede în braţele unei concluzii care e vecină cu deznădejdea. De aici rupturile incredibile, nepremeditate, stranii, dar şi de lungă durată sau definitivă care se pot produce în cuplurile care s-au realizat de curând sau în cuplurile care supravieţuiesc chiar deceniilor. Unii oameni pot să vadă un adevăr care a stat lângă ei, nu putem spune neapărat ascuns, aş spune mai degrabă pe care nu au vrut să-l vadă, pe care nu au avut puterea să-l recunoască.

Acum, acesta se transformă într-un adevărat prag de trecere, care, mai întâi şi mai întâi, este un prag de cunoaştere, de autocunoaştere şi, apoi, prin decizie, este şi un prag al faptelor. Vor trece peste această stare de stupoare, peste nemulţumire, peste dezamăgire, peste prăbuşirea sufletească şi vor lua cea mai înţeleaptă decizie. Dar ea nu este una veselă. Dimpotrivă, mulţi dintre cei care vor trece prin această încercare, neobligatoriu, Doamne fereşte, ca toţi gemenii să aibă astfel de trăiri, dar înclin să cred că mai vizaţi sunt cei în vârstă, cei care au depăşit 50 de ani, cei care între 55 şi 60 de ani au o anume tresărire vitală şi sentimentală de natură să îi facă să înţeleagă unde au greşit şi ce trebuie făcut.

Au forţa şi tăria de a se desprinde repede, definitiv, uşor de oameni care fac figură proastă în biografia afectivă a acestora. Sunt persoane care nu vor pregeta să întoarcă spatele fără un cuvânt, fără o explicaţie, fără un surâs, fără nimic, un soi de grimasă neutră, impenetrabilă, care vorbeşte de la sine. Nici nu se mai obosesc să rostească un cuvânt, o acuzaţie sau un adio. Cuvintele sunt inutile, sunt gratuite şi obosesc prin consum de energie. De aceea, Gemenii reprezintă la nivelul relaţiilor sufleteşti, al partenerului într-o aventură, al iubitului sau iubitei în ansamblu, personajul cel mai special al acestui moment din întregul zodiac, şi aş spune personajul cel mai de temut. Sunt oameni care reuşesc să facă piruete spectaculoase într-un context până nu demult calm, liniştit, fericit din punct de vedere amoros.


Rac

Pentru cei născuţi în zodia Racului continuă uriaşa provocare a planetelor din Berbec, un fel de armată a soldaţilor de lut din Marea Chină. Este un fel de armată greu de învins, dar şi greu de înţeles, în dimensiunea şi tactica ei. Este un arsenal pe care planetele îl aduc şi până la un punct este un arsenal pe care cei născuţi în zodia Racului îl doresc şi chiar îl asimilează.

La un moment dat apar elemente cu care nu s-au mai confruntat niciodată în viaţa lor, trăiri uriaşe, senzaţii unice, impresii care pleacă de la inefabil până la impresia covârşitoare, dărâmătoare, trăiri dintre cele mai profunde sau senzaţii şi ipostaze atât de brutale şi de categorice încât bruscheţea cotiturii existenţiale este de natură să provoace o zguduire, o dramă sau un stres al cărui ecou nu se termină nici în această săptămână, nici în această lună, nici în acest an. Este un fenomen atât de puternic încât întreaga lor existenţă va rămâne marcată de acum încolo de acest prag pe care îl trec sau nu-l trec, pe care îl trec mai bine sau mai rău. Deocamdată, pentru aceşti nativi imaginea publică, funcţia, numele şi renumele sunt de o importanţă covârşitoare, capătă o rezonanţă şi o pregnanţă sau capătă o dimensiune pe care nu au avut-o până acum.

Oameni modeşti care, brusc, devin importanţi, oameni importanţi cărora li se contestă întreaga valoare sau secvenţe de viaţă. Unora li se contestă bogăţia, altora, numele, altora caracterul, altora fidelitatea sau onestitatea, altora competenţa profesională. Şi atunci acesta este pragul de care vorbeam. Ei trebuie să dovedească ceva, în principal contrariul, ca aceea care îi acuză nu au dreptate sau că evenimentele care îi plasează prost sunt de natură conjuncturală şi nu scot la iveală esenţa, ci doar umbrele groteşti. Sunt însă şi situaţii implacabile, este un joc cu soarta dur, nemilos, ca la o ruletă rusească.

Sunt şi elemente cu care unii dintre cei născuţi în zodia Racului nu se pot juca sau pe care nu le pot ignora. Uneori, raportul de forţe se răstoarnă şi evenimentele sunt mai importante decât omul şi tot ceea ce vine spre aceşti nativi este de natură să le rostuiască viaţa în aşa fel încât ei nu pot decât să se lase modelaţi, nu neapărat înfrânţi, cât reaşezaţi în altă ordine, în altă albie. Unii vor fi obligaţi să părăsească o funcţie, alţii vor trebui să se retragă, la pensie, alţii vor trebui să se extragă din tot felul de funcţii şi atribuţii publice şi să accepte ceva ce nu le convine deloc, un statut casnic, domestic, o marginalizare, o ignorare, o uitare a colegilor, a societăţi, a lumii.

Această desprindere de locuri în care s-au simţit bine, în care au fost puternici, în care au strălucit, care le-a adus bani, renume şi stabilitate, toată această schimbare de statut personal nu este uşoară pentru nimeni. Cu atât mai puţin pentru Raci, ea este trăită sub forma unei crize existenţiale de maximă intensitate. Aproape aş îndrăzni să spun că nu există o unitate de măsură, un termometru, să-i spunem, care să ne permită să ne aşezăm undeva cu această anticipare, cu această previziune astrologică. Să spunem este la gradul 10 sau la gradul 50 pe o scară de 100 de grade. Mă tem că de data aceasta întregul statut astral, prin caracterul lui excepţional şi unic, în istoria astrologiei sau în istoria scurtă a omenirii, raportată la fenomenele astrologice, este de natură să cam spargă termometrul.


Leu

Pentru cei născuţi în zodia Leului bune ar trebui să fie zilele de 12, 13 şi 14 aprilie, având în vedere că Luna le traversează semnul zodiacal şi le dă curaj, le dă vocaţia puterii, a exprimării de sine sau a instalării pe o poziţie pe care nu o mai părăsesc. Într-o reală armonie, Luna, în aceste două zile, realizează combinaţii nu neapărat armonice, cât favorabile cu planetele din semnul Berbecului. În principal cu Marte, care are o relaţie bună cu semnul Leului, şi cu Soarele care este guvernatorul lor.

Cu celelalte planete lucrurile sunt mai complicate, adică cu Uranus, cu Mercur retrograd. De aici şi riscul de a exagera, de a face crize orgoliu sau a face exces de zel într-o chestiune care trebuie tratată cu mai multă indiferenţă, cu umor sau chiar trebuie ignorată. Fac foarte mult caz de un cuvânt, de un surâs, de un gest, se fixează şi nu mai pleacă din acel detaliu. Nu trăiesc maxim la întreaga intensitate, ceea ce trebuie trăit şi consumat, că nu culeg roadele fiecărei zile şi fiecărei clipe, că se împovărează cu treburi care nu sunt rezolvate pentru că, iată, îi fură peisajul.

Este bine să meargă în cadenţa acestor evenimente – e adevărat, cadenţa este cam soldăţească şi nu toţi sunt pregătiţi să facă un astfel de marş. Dar, cu un pic de voinţă, cu ambiţie, cu speranţă, cu rezistenţă, cu încredere vor depăşi şi această etapă. Mult este să ajungă după 5, 6, 7 mai, pentru că atunci lucrurile vor căpăta o cu totul altă turnură şi greutate. Planetele vor intra în Taur, în Casa a X-a, vor fi de partea lor, îşi vor recăpăta statutul, se vor stabiliza, vor căpăta fie preţuire, fie ei vor fi mult mai hotărâţi şi nu vor mai fi atât de bântuiţi de tot felul de fantome ale unei glorii sau unui merit personal care este risipit şi contrazis de unii şi alţii. Îşi vor regăsi normalitatea în gândire şi reacţii, dar asta se va petrece în mai.

Deocamdată, pentru aceşti nativi, se mai poate anticipa că ziua de 16 şi, ulterior, 17 aprilie este total neindicată pentru a se iniţia dialoguri, convorbiri, fie ele şi telefonice, cu atât mai puţin personale, cereri de a fi primit în audienţă, depunere de memoriu sau depunere a unui memoriu, sau tot felul de explicaţii ale unui fapt de viaţă personal. Este un moment în care ceilalţi parteneri de dialog nu sunt în formă, nu au chef să asculte, sunt neatenţi, înţeleg pe dos, răstălmăcesc, au reacţii disproporţionate şi, una peste alta, în ceea ce-i priveşte pe Lei absurdul domină şi conturează tot felul de situaţii inexplicabile.


Fecioară

Pentru cei născuţi în zodia Fecioarei, după-amiaza zilei de 14 aprilie, întreaga zi de 15 şi prima parte a zilei de 16 aprilie se conturează ca o perioadă agreabilă. Luna le tranzitează semnul natal, de aceea sunt favorizaţi, în special femeile. Se pot anticipa nişte modificări ale stării interioare. Vor fi mai veseli, mai calmi, mai fericiţi, ami indiferenţi sau, pur şi simplu, mai distanţaţi faţă de tot felul de conflicte. Pe de altă parte, Casa a VII-a funcţionează bine. Acolo este în continuare Venus prezent, ea aduce atenuarea conflictelor, întinde o mână de ajutor celor certaţi sau celor care au creat într-un mod artificial motive de suspiciune, de nemulţumire sau de însingurare şi înstrăinare.

Contextul astral favorizează reîmprietenirea, apropierea, cunoaşterea, regăsirea de sine, descoperirea de valori personale sau ale celuilalt, ale partenerului, ceea ce permite o consolidare a relaţiei de cuplu, o strângere a relaţiilor din punct de vedere social, o aprofundare pe baza acestei cunoaşteri, atât a sentimentelor şi mai ales o motivare în plus pentru ca un cuplu, un parteneriat să funcţioneze, să reziste. Să excludem partea conjugală, să excludem şi partea sentimentală şi să ne apropiem, pe baza aceluiaşi tip de criterii de referinţe astrologice, la ceea ce înseamnă afaceri şi procese. Uii pot să intre în firme să primească invitaţia de a se alătura unui grup care se alăturează, cercetează, desfăşoară o activitate mai mult sau mai puţin remunerată.

Se pot desfăşura şi activităţi gratuite, cu caracter filantropic, de binefacere sau de satisfacere a unor nevoi spirituale şi artistice care nu au nicio legătură cu faptele de comerţ. Alteori, însă, aceiaşi nativi pot să intre în grupuri care au un proiect bine pus la punct şi care aduce şi bani. Nu mulţi. Strictul necesar pentru a se echilibra, pentru a crea premizele unor zile fără stres, fără griji şi, mai ales, cu o mică disponibilitate financiară, ceea ce într-un astfel de moment de criză chiar nu este un lucru deloc rău. Din punct de vedere al conflictelor sunt multe-multe semne care trag un semnal de alarmă. Este vorba de înţelepciune, de superioritate, multe Fecioare se bagă şi în tot felul de discuţii sterile, şi menţin tot felul de stări.


Balanţă

Pe 16 începe o perioadă de aproximativ 48 de ore care le permite acestor nativi să îşi schimbe foarte repede impresia, părerile, sentimentele, opţiunile şi, în felul acesta, întreaga determinare interioară faţă de parteneri, contracte sau tot ceea ce ţine de un anume corporatism, integrare în forme de viaţă, de muncă, de activitate, un anume spirit de sacrificiu sau de cooperare, tot ceea ce înseamnă colegialitate, coordonare nu neapărat supunere, dar mai ales înţelegere inteligentă a situaţiei care le aduce în prim-plan nevoia de a atenua o seri de elemente care sunt pur subiective, absurde, anapoda, care nu sunt ale momentului care revin din trecut ca u ecou, ca o refulare care acum se cere descătuşată.

Tot felul de nemulţumiri sau de ambiţii pot acum să fie privite cu luciditate, uneori cu tristeţe sau cu resemnare, alteori cu revoltă şi cu lacrimi într-un chip însă foarte lucid, foarte raţional. Nu-i vorba de pragmatism, cât este vorba de diplomaţie şi de inteligenţă. Dacă pierd acest moment şi pierd această uriaşă lecţie pierd foarte mult de acum încolo în existenţa lor, în acest an şi în viitor, depinde la cine şi la ce se referă. Depinde la ce segment de viaţă se aplică acest tranzit astral. Prin urmare, trăirile sunt rapide, bruşte, au aspect de iluminare, de limpezire, nu-i nevoie de prea multe gesturi, nu trebuie să dea din aripi ca să aibă sentimentul că, iată, se pot elibera şi pot părăsi un cuib prea strâmt sau un cadru neadecvat lor. Pot foarte bine să facă acest lucru mental, să se proiecteze cu întreaga lor forţă şi libertate de mişcare într-un alt context.

Casa a VII-a este extrem de împovărată de planete, de tot felul de trăiri care nu seamănă una cu alta. De aceea, şi ei, este nevoie să se adapteze şi să reacţioneze în conformitate cu aceste provocări. Pe măsura lor, în mai mic sau în mai mare, să acorde atenţia necesară pentru fleacuri, dar şi pentru lucrurile fundamentale, şi nu invers. Să facă din ţânţar armăsar şi să treacă peste lucrurile fundamentale în trap şi în galop, ignorând realitatea. Este şi riscul să nu vadă şi să nu înţeleagă, este şi riscul să răstălmăcească, este şi riscul ca, mânaţi de subiectivism sau de un interes oarecare, să se ducă care încotro şi mai ales să se ducă puţin anapoda.

Felul acesta de a o lua razna pe câmpii, tot urmărind cine ştie ce interes iluzoriu sau interes real sau mic în detrimentul unui interes mare, îi transformă pe cei născuţi în Balanţă în potenţiale victime ale propriei conştiinţe şi ale propriei judecăţi. Au premizele să găndească şi să judece corect. Acolo e Jupiter. Au premizele să acţioneze corect, acolo este Marte. Au premizele să schimbe viaţa, acolo este Uranus, dar au şi premiza de a o face lată, pentru că acolo e Luna neagră, după cum au premiza foarte clară din punct de vedere astrologică să facă un raţionament greşit, pentru că acoo e Mercur retrograd, să spună lucruri care nu trebuie spuse. Fie că nu este momentul, fie că nu sunt adevărate, fie că sunt spuse într-un chip care deranjează, fie că spun lucruri care se întorc împotriva lor, în chipul cel mai spectaculos, lovitura de boomerang.

Vor ei să spună una, dar adevărul răstălmăcit, întors sau devoalat vine şi îi loveşte, şi îi loveşte destul de tare, aşa încât următoarele săptămâni s-ar putea să facă tot felul de penitenţe şi de gesturi să corecteze aceste ieşiri necontrolate. Prin urmare, au parte şi de lucruri bune, au parte şi de lucruri rele, opţiunea le aparţine, ca şi întreaga existenţă cu întregul ei carusel. Unora le place felul acesta de a trăi, hop în sus, hop în jos, se dau cu capul când la stânga, când la dreapta, capătă cucuie, se julesc, dar ei râd şi zic că "vai, ce frumos m-am distrat".

Asta este varianta cea mai proastă care există în datul astral pentru aceşti nativi. Sigur, este varianta cea mai păguboasă şi probabil că într-o astfel de conduită pot să cadă în capcana acestei conjuncturi astrale adolescenţii, elevii, tinerii, cei fără experienţă, nematurizaţi, lipsiţi de educaţie, fără model sau fără capacitate de a discerne ori care sunt lăsaţi de izbelişte şi nu au mamă, nu au tată ori au şi tată şi mamă, dar pe aceeia puţin îi interesează ce fac copiii lor. Şi, iată! Copiii fac prostii.


Scorpion

Pentru cei născuţi în semnul Scorpionului, săptămâna viitoare nu aduce noutăţi fundamentale faţă de ultimele şase-şapte zile. În mare, trăiesc pe baza aceloraşi programe care au fost construite cu ajutorul planetelor din Berbec.

Probleme de muncă, probleme de sănătate, problemele legate de un anume domeniu al discretului secretului. Nu neapărat că ar ţese comploturi, dar se petrec foarte multe lucruri în spatele uşilor închise. Acolo este un Saturn retrograd, ceea ce înseamnă că un proiect pe care la-u susţinut pe baza căruia au acţionat trebuie schimbat repede-repejor. Se fac modificări şi ajustări ca într-o avampremieră. Se văd detaliile, se văd defectele şi înainte de premieră trebuie să fie făcute toate aceste corectări pentru ca imaginea şi rezultatul final să fie altul, evident mai bun.

Dacă este vorba de sănătate, lucrurile nu sunt chiar atât de rele. E foarte multă susţinere astrală pentru că e multă energie, uneori poate e prea multă energie. Şi atunci se transformă în insomnie, în agitaţie, în hiperfuncţie sau într-o supralicitare a propriilor capacităţi intelectuale ori puteri trupeşti. De aceea, se ambalează şi muncesc mult, nu dorm noaptea, fac un efort intelectual deosebit, se consumă, se enervează, se macină, se pierd, se prăpădesc cu firea pentru un proiect, o cauză, o sarcină de serviciu sau mai multe preocupări care le ocupă tot timpul, zi şi noapte. În felul acesta se epuizează, în felul acesta ajung să nu mai poată reveni la o stare de normalitate.

Sunt în permanenţă surescitaţi, sunt preocupaţi, sunt neliniştiţi, sar noaptea din pat, deschid calculatorul, deschid o carte, citesc, calculează, pleacă în zorii zilei, aleargă şi o iau de la capăt aşa în fiecare zi, în fiecare zi. Dinpăcate, contextul astral va continua aşa, fără putinţa de a ieşi din acest cerc vicios al mobilizării şi al automotivării, şi al unei cascade de evenimente pe care ei nu o mai pot controla până la începutul lui mai. Es destul de mult. De aceea, poate că, au, sper eu, şi puterea să spun hop, la un moment dat. Principalul element care se conturează acum pe harta celor născuţi în Scorpion este nevoia imperioasă de odihnă, de respiro, de time-out, de oprire a unor funcţii cerebrale şi intelectuale care îi vor conduce la stres, al surmenaj sau la o criză nervoasă.

Pot să facă nu doar o criză de insomnie, pot să facă tot felul de forme de blocaj fiziologic pentru că toate organele solicitate, la un moment dat, se vor pune în grevă. Înţelepciunea organismului este mai mare şi reacţionează mai repede decât înţelepciunea minţii. Omul îşi forţează limitele, dar trupul ştie când să spună nu.

Şi, pur şi simplu, nu mai poate. Nu mai poate funcţiona şi nu-l mai poate ajuta în aceste gesturi de voinţă forte, în această nevoie de a dovedi că sunt muncitori, că sunt capabili, că sunt harnici, că sunt performanţi, că sunt ubicui, că sunt autoritari, că sunt extraordinari. Spuneam că problemele de sănătate sunt importante pentru aceşti nativi, pentru că în această perioadă sunt posibile, nu sunt obligatorii, dar sunt mai lesnicioase întâlnirile cu sine. Iată, o clipă de graţie. Iată o situaţie pe care Scorpionii nu prea ştiu să o preţuiască.

Este momentul când se regăsesc cu un anume dublu cu identitatea lor, cu adevărul lor, cu adevărul lor lăuntric. Este nevoie de linişte, de tihnă, de izolare, de taină sau poate chiar de fugă din cotidian pentru a trăi această întâlnire până la capăt, cum se cuvine, pentru a înţelege şi a beneficia de întreaga valoare a acestei experienţe. Este un dar pe care astrele îl fac acestor nativi şi dialogul acesta de taină este profitabil, este profund invigorator. De acolo îşi vor extrage întreaga sevă pentru existenţa lor ulterioară.

Îşi vor recupera forţele sau încrederea în forţele lor. Vor regăsi argumente sau îşi vor întări argumente pe care la un moment dat le desconsiderau, le ignorau şi în numele cărora aproape nu mai jurau. Îşi vor reinventaria tipare, modele, convingeri, crezuri, scară de valori, tipologii şi interese, le vor pune într-un alt context şi de pe urma acestei întâlniri vor ieşi, nu neapărat mai maturizaţi, dar mai limpeziţi, mai hotărâţi şi într-un anume fel schimbaţi. Această discretă, această blândă schimbare interioară, o revoluţie de catifea interioară, este de natură să-i pregătească pentru ce va să vină pentru această vară şi mai ales pentru întâlnirea cu Jupiter în Taur care se va produce din iunie încolo.

Vor fi pregătiţi pentru o mare confruntare, pentru că Jupiter intrând în Taur va face opoziţie la Soarele lor. Şi atunci lucrurile nu se vor mai petrece nici atât de discret şi nici atât de blând, ba chiar nici atât de plăcut. Aşadar, acesta nu este doar un antrenament, este un avertisment.


Săgetător

În mod normal, să fii Săgetător într-un astfel de context astral e frumos, ba chiar ar putea să stârnească invidia. Cine ştie astrologie ar trebui să intuiască următorul fapt. Săgetătorii se simt bine, sunt fericiţi, nu sunt singuri, iubesc sau, şi mai grav, sunt iubiţi de mai multe persoane. Se risipesc în tot felul de stări, trăiri, senzaţii, provocări şi satisfacţii, mai mult sau mai puţin epidermice, mai mult sau mai puţin culinare, mai mult sau mai puţin senzuale ori sexuale sau artistice.

În sfârşit, mai există şi varianta Săgetătorilor care beneficiază de toate aceste senzaţii, de toate aceste trăiri, de toate aceste delicii şi sunt nişte răsfăţaţi ai sorţii. Bărbaţii sunt aventuroşi, cuceritori, fermecători, nu depun mare efort să lase în urma lor tot felul de victime. Cucerirea este lesnicioasă şi de aceea nu au nicio satisfacţie şi trec în pas grăbit la următoarea şi următoarea experienţă.

De aceea se adună atât de multe persoane în jurul lor cu inima sfâşiată, care îşi cer dreptul la parteneriat. Din stânga, din dreapta, de sus, de jos, din toate părţile se aud dorinţe, pretenţii, rugăminţi, oftaturi, suspine, care mai de care mai ademenitoare. Dar ei traversează acest sector locuit de nimfe şi sirene cu destul de multă indiferenţă. Îi flatează, le place, îi amuză, îi distrează, cam atât. E greu să fii Săgetător şi este şi mai greu, infinit mai greu, să te stabileşti la o persoană. Păi de ce să te fixezi, de ce să te baţi în cuie pentru cutare sau cutare, când oferta e atât de mare, când sirenele sunt atât de multe, când nimfele cântă atât de frumos, când viaţa e atât de plină de surprize şi de inedit.

De ce să te blochezi, de ce să te banalizezi şi de ce să-ţi consumi timpul cu o singură experienţă, când poţi să ţi-o consumi cu toate experienţele. Este un fel de sportiv de a trăi întâlnirea cu dragostea, de a întâlni o persoană iubită. Este un fel destul de detaşat, uneori vag ireponsabi de a privi chiar şi sentimentele pe care le-au provocat în jur. Nu au prea multă milă faţă de cei care-i plâng, care se simt părăsiţi, dispreţuiţi sau ignoraţi. Nu sunt nici impresionaţi, nu se simt vinovaţi, nu se simt nici obligaţi şi merg mai departe. Să nu uităm că Săgetătorul este un semn jumătate om, jumătate cal, este semnul aventurii pure, este semnul care îi deranjează pe foarte mulţi nativi pentru că o iau ca pe o jignire personală al unei instinctualităţi, în cărţile de astrologie se vorbeşte chiar de instincte animalice, "Vai ce urât! Ăia nu suntem noi. Jos cu acea carte". Păi, asta e.

Fiecare zodie are partea de defecte şi de, eu ştiu, scăderi, minusuri sau pericole, ori riscul de a nu fii tocmai unui canon antic. Nu-i cartea vinovată, nici autorul, nu-i nici chiar Săgetătorul vinovat, e o realitate. Din când în când astrele, în felul lor special de a acţiona, scot la iveală când cei mai buni, când cei mai rău. Acum nu scot, neapărat, ceea ce e mai rău dinspre săgetători, scot însă lucrurile epidermice, lucrurile care ţin de senzaţia pură, de satisfacţia imediată, de împlinirea senzorială necondiţionată. Nu-i nimic rău. Omul trebuie să-şi trăiască instinctele, le coordonează cât poate, dar nici nu le poate inhiba la nesfârşit întreaga existenţă.

Aşadar, până la urmă, ce să facem noi pe filozofii şi pe pedagogii rigizi. Ştiţi ce? Doamnelor şi domnilor care v-aţi născut în semnul Săgetătorui, ia daţi-vă frâu liber sentimentelor şi dorinţelor, şi chefurilor şi poftelor. Să vedem ce o să iasă. Prea rău, vă asigur eu, nu o să iasă.


Capricorn

Pentru cei care s-au născut în semnul Capricornului săptămâna viitoare aduce o ipostază foarte specială. Ea se conturează mai ales în utlima zi a răstimpului pe care îl analizăm, respectiv ziua de 16 aprilie. Continuă cu 17 şi 18 aprilie în aceeaşi direcţie. Este vorba de o responsabilizare şi o implicare publică şi socială, de o anume radicalizare a imaginii sau de o ipostază destul de complicată, uneori dureroasă sau conflictuală, sau aducătoare de spaime şi inhibitii.

Multe dintre provocări sau dintre gândurile care răscolesc şi răstoarnă o serie de premize provin de la familie, într-o relaţie de familie sau într-un context care vine ca o povară de familie, gânduri, griji, probleme, moştenire genetică, boli, suferinţe sau chiar conturarea unei tipologii care este într-un anume fel datorată, dar într-un anume fel şi vinovată, de ceea ce s-a transmis prin părinţi de la strămoşi. Nu o dată cei născuţi în semnul Capricornului sunt nemulţumiţi.

Mai mormăie ei în barbă, acolo, of mamă, of tată, gândindu-se la o serie de trăsături care funcţionează acum predominant şi care nu le permit să fie la înălţime. Şi-ar dori să fie mai curajoşi şi nu pot. Spun "Sunt exact ca mama. Nu sunt în stare de nimic. Şi mama s-a lăsat înfrântă de viaţă". sau "Sunt exact ca tata. Nu reuşesc să mă detaşez de o serie de probleme şi îmi complic singur viaţa". Găsesc similitudini, stabilesc identităţi tipologice şi îşi regăsesc fraţi sau îşi regăsesc un soi de model pe care nu-l admiră foarte tare, cine ştie ce rudă în vârstă, un unchi, un bunic.

Faptul că seamănă cu aceia, faptul că pe linie genetică s-a transmis o anume structură psihologică, o constituţie, nu-i încântă. "Mare lucru. Ce semn de familie. Că suntem toţi nişte fricoşi". Iată concluzii drastice, brutale, un fel de şficuire, de biciuire a propriei personalităţi pe care aceştia le comit ca un fel de flagerare, zic ei, bine meritată. "Aşa să mă învăţ minte. Iată, dacă nu am ştiut să fiu puternic atunci când a trebuit, acum asta este, să-mi iau pedeapsa". Şi trec la partea a doua, martirizarea. Apoi victimizarea. Apoi se crează un complex al neputinţei care se cam construieşte din senin. Nu o are nicio bază. Este o construcţie găunoasă care e rezultatul unui viciu de gândire şi nu de atitudine. De aceea, perioada pe care o vor trăi, mai ales începând cu 16 aprilie, este de natură să dea un picior acestei construcţii, nu vreau să-i spun de cărţi de joc pentru că nu e o iluzie.

L-aş defini mai bine prin termenul un castel de nisip. Adică are oarece consistenţă, chiar există materia, dar, evident, nu un castel adevărat. Este o construcţie inutilă, perisabilă, care în ciuda faptului că până la un punct este frumoasă sau chiar admirabilă ca joc, este un instrument inutil în prezent. Această construcţie mentală, un lanţ de amintiri de atitudini, de motivaţii, de decizii, de reacţii, de reacţii instinctuale, care pe ei, acum, la un loc îi nemulţumesc, sunt, este adevărat, rezultatul unei structuri genetice care dă un fond comun celor legaţi prin legături de sânge, aşa-numita familie, dar reprezintă şi un mare motiv de iluzionare sau de păcălire. În loc să constate unde au greşit şi ce trebuie să facă, se autoamăgesc şi se tot perpelesc, şi se tot vaită că sunt asemeni lor, caşi cum neputinţa din prezent ar fi un soi de legământ cu cei dinaintea lor.

Păi o fi greşit bunicul, o fi greşit bunica sau mama sau altcineva, asta nu înseamnă că o eroare sau atitudine, în principal negativă sau neadecvată, este de neapărat acceptat cu braţele încrucişate, ca o fatalitate, ca o neputinţă de a fi corectată sau alungată ori de a fi depăşită.

Acesta este momentul astral care se conturează acum, pentru că le scoate în evidenţă şi viciul de gândire, şi neputinţa, şi greşeala prin insistenta revenire la această formulă călduţă care îi absolvă de orice fel de vină. Lucrurile stau invers şi vor constata că ei de fapt sunt vinovaţi, că "las-o pe mama mare acolo unde este, cu greşelile, cu viaţa ei şi condiţionările ei, să ne întoarcem în prezent la ceea ce trebuie făcut acum". Este o întoarcere la pragmatism, dar nu e deloc blândă.

E o întoarcere cam brutală. Această rupere, nu neapărat de familie, ca un fel de ceartă, de supărare, de denigrare sau de dezavoare a antecesorilor este semnul sub care se trăieşte acum, ci mai ales reconfigurarea, redimensionarea, mai buna poziţionare faţă chiar de această familie, indiferent de datoriile care le incumbă. Prin urmare, cei născuţi în Capricorn se reconfigurează. Noi despre acest lucru am vorbit şi am insistat asupra acestui fenomen care este un fenomen de lungă durată, care cunoaşte tot felul de etape, care cunoaşte suişuri şi coborâşuri, abandonuri şi relansări, care cunoaşte momente de succes şi de realizare şi momente de deznădejde.


Vărsător

Pentru cei născuţi în semnul Vărsătorului săptămâna ar trebui să fie senzaţională. Forfotă, drumuri, întâlniri, convorbiri, dialoguri, schimb de idei, capacitate de a învăţa, de a afla, de a se informa, de a se perfecţiona ori, invers, de a transmite, de a comunica, de a se face cunoscut, înţeles ori chiar admirat. Începând cu ziua de 16 aprilie, pentru următoarele 48 de ore, cei născuţi în Vărsător s-ar putea să trăiască un moment special de maximă inspiraţie, de o extraordinară formă intelectuală, de multă intuiţie, de o capacitate de a opera la nivelul conceptelor, ideilor, mintea speculativă.

Dar, sigur că, cu această referinţă ne îndreptăm spre un segment mai restrâns de nativi, cei care au studii superioare, care au erudiţie, cultură, performanţă şi care au şi nişte preocupări speciale. Pentru oamenii obişnuiţi, pentru omul de rând cum se zice, săptămâna este agreabilă pentru că îi face energici, se mobilizează repede, sunt dornici să călătorească, sunt un pic agitaţi, sunt oarecum instabili, dar reuşesc să facă faţă multor activităţi sacadate şi obositoare ori epuizante.

Atenţie, Neptun intră în Casa banilor şi îi transformă pe toţi în nişte poeţi ai finanţelor. "Auleu!", vor spune asta "o fi de rău, o fi de bine". Poeţi ai finanţelor, adică visează, construiesc, pentru ei totul e o poezie. Pentru ei banii nici nu mai reprezintă acel element necesar cu care poţi obţine la schimb lapte sau pâine. Nu. Pentru ei acele hârtii reprezintă paginile unui caiet pe care pot să scrie poezii, bileţele, note sau să facă schiţe ale unei case, să facă un plan al viitorului lor.

E o glumă, e o metaforă. Poeţi ai finanţelor înseamnă că se gândesc în permanenţă la bani, nu cu un spirit practic, nu cuo minte speculativă din punct de vedere comercial, nu cu atitudine negustorească, ci ca nişte constructori ideali. Se regăsesc din punct de vedere mitologic în ipostaza lui Apollon Arhitecton, adică constructorul de idei şi de ziduri.

Luna le dă destul de multe impulsuri bune, să muncească şi să fie hărnicuţi ori dedicaţi unei cauze, pe 10 şi 11 aprilie, să semneze hârtii, contracte, să discute chestiuni oficiale, ori să-şi impună punctul de vedere pe 12, 13 şi 14 aprilie, să câştige oarece bani ori să aibă preocupări administrative pe 15 şi 16 aprilie – e vorba de 16 aprilie dimineaţa – şi, aşa cum spuneam, începând cu după-amiaza zilei de 16 aprilie să se dedice celor speciale. Au o capacitate de a se impune în toate discuţiile şi în toate mediile printr-o anume autoritate, care poate să nu fie una profesională, să fie una morală, să fie una strict personală, adică un om cu valoare care reuşeşte să facă impresie.

Harta este altfel, sărăcuţă, şi nu ne dă alte sugestii decât cele pe care vi le-am spus, dar sunt suficient de multe şi de bune provocările care să le ajungă. Să zică mulţumesc de o astfel de săptămână atât de bună.


Peşti

Datorită faptului că Neptun a intrat în zodia Peştilor, schimbă foarte tare datele problemei. În timp ce toate celelalte 11 zodii sunt înghesuite la propriu şi la figurat de multitudinea aspectelor care vin dinspre Berbec, pe cei născuţi în Peşti acest context astral îi lasă indiferenţi. S-ar putea să aibă probleme băneşti, dar nu în sensul necazurilor, ci într-o variantă mai puţin obişnuită pentru ei. Ce să facă cu banii, cum să-i plaseze, cum să-i valorifice?

Şi pentru că nu au chef de aşa ceva şi nu-i duce mintea la nimic bun, dă, ceea ce nu credeţi peste Peşti, un spirit strângător. Brusc se abţin să mai facă investiţii, cheltuieli şi cumpărături. Spun "Ştii ce? O să le fac mai încolo. Deocamdată ţin banii la bancă sau la CEC, s-au în buzunar şi voi vedea ce face". De fapt nu este vorba de o schimbare fundamentală de atitudine interioară, cât mai ales de opţiune de moment.

Sunt acaparaţi de vibraţiile neptuniene, sunt preocupaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, în lăuntrul lor, încât povestea cu banii în clipa asta îi enervează, e o sarcină în plus şi oricum nu e o prioritate, ei nu sunt firi materialiste, este ceva care poate să dispară, să fie absentă din peisajul cotidian al vieţii lor. Până la urmă este bine. Pe 12, 13 şi 14 aprilie pot să muncească, pot să se explice, să se susţină sau să se afirme într-un context legat de muncă.

E o chestiune de virtute, de valoare, de orgoliu, de vanitate, dar foarte bine susţinute de către astre şi destul de bine plasat demersul lor. Reuşesc să facă impresie, să fie simpli, fireşti, categorici, convingători, direcţi, foarte puţin complicaţi, nu este loc de sofisme şi ei nu se prezintă ca nişte fiinţe sofisticate. Ei, aici este cheia, pentru că e un context foarte special pentru ei, e o vână, o energie specială care ţâşneşte în ei şi care le alimentează o anume dimensiune comportamentală şi atitudinală pe care nu au avut-o până acum.

Oarecum intimidează, stârnesc admiraţie, dar şi blochează sau le dau unor persoane care nu îi cunosc foarte bine dorinţa de a face un pas înapoi sau mai mulţi paşi înapoi, sau lucru, he he, extraordinar, aceea să facă stânga împrejur şi să o rupă la fugă, speriaţi de ceva din ceea ce face peştele. Nu spun comic, nu spun ironic, nu spun depreciativ, o spun poate mai accentuat din punct de vedere stilistic ca să subliniez o anume capacitate de a ipresiona atât de mult şi de puternic încât cei care sunt sub nivelul lor, ca să nu se vadă minimalizaţi, ca să nu se observe pe ei ca nişte pigmei, ca să nu se facă comparaţii în defavoarea acelora, părăsesc locul. Nu e în favoarea lor nici competiţia, nici comparaţia şi îi lasă pe Peşti singuri-singurei să culeagă roadele, să atragă de partea lor laurii.

Este un moment frumos, un moment interesant. Zilele de 14 şi 15 aprilie se pot asocia cu discuţii care pleacă de la un proiect sau care justifică un proiect. Dar foarte controversată, foarte-foarte specială şi plină de surprize poate să fie seara zilei de 15 aprilie, când un feeling, o presimţire, o intuiţie, o stare anume greu de definit îi poate conduce, fără prea multe ocolişuri, la o concluzie surprinzătoare. Le poate coagula un proiect sau le poate dizolva o intenţie. Pot să renunţe ori, dimpotrivă, să se ambiţioneze şi să se implice şi mai tare ori să se hotărască să dea curs unei construcţii pe care până acum nu au avut-o în vedere ca fiind de prim-plna, ca fiind o realitate.

 

Material complet pe evz.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD Botoșani: Cum vrea echipa lui Iftime să recâștige voturile pierdute de PNL la prezidențiale!

astăzi, 09:30

PSD Botoșani a intrat în posesia mai multor mesaje transmise pe WhatsApp între membrii echipei de campanie a PNL Botoșani, în care sunt descrise în detaliu tehnicile pe care ...

UPDATE: Funcționare stații ITP și schimb de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări!

astăzi, 09:10

Începând din dimineața zilei de marți, 26 noiembrie, a redevenit funcțională aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a inspecțiilor tehnice periodic...

Și-a riscat viața pentru un selfie: Adolescent de 14 ani în comă după ce s-a electrocutat! (Video)

astăzi, 08:45

Un copil de 14 ani a intrat în stop cardio-respirator după ce s-a electrocutat. Adolescentul a fost găsit căzut lângă un vagon de tren din Gara Suceava. Un polițist de la Serviciul...