UPDATE: Funcționare stații ITP și schimb de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări!

În continuarea informărilor transmise cu privire la incidentul neprevăzut apărut în camera serverelor centrale ale Registrului Auto Român, se transmit o serie de actualizări.

Începând din dimineața zilei de marți, 26 noiembrie, a redevenit funcțională aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a inspecțiilor tehnice periodice, iar activitatea stațiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiții normale. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la stațiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecției, desigur în cazul în care mașina este declarată “admis”.

 

,,Angajații RAR au început deja să introducă în sistemul informatic documentele procesate offline în perioada în care am avut înreruperi în funcționarea bazelor de date, iar clienții le vor primi și în format fizic în cel mai scurt timp. Totodată, poate fi desfășurată activitatea și în atelierele TLV, acei agenți economici care montează, repară și verifică tahografe sau limitatoare de viteză.După jumătatea zilei de marți a fost restabilit și schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. Prin urmare, această instituție poate accesa datele necesare în sistemele informatice ale RAR.Registrul Auto Român își prezintă scuzele pentru această situație neprevăzută și pentru neplăcerile provocate”. transmit reprezentanții RAR.  

Clienții care au în continuare nelămuriri sau au nevoie de diferite date, pot suna la call-center (021/9672), secțiunea “Informații”.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Oamenii gărilor noastre: Încă un număr șters din agendă!

astăzi, 15:56

Singure se vor scrie aceste rânduri, împinse doar de pomenire și nimbul oamenilor buni de la gară. Ca peste tot, ca în orice colectivitate, CFR-ul are și oameni mai puțini bun...

Zilele Bibliotecii 2026: Șase zile dedicate lecturii și întâlnirilor cu publicul botoșănean!

astăzi, 14:48

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani organizează, în perioada 9–14 noiembrie 2026, o nouă ediție a Zilelor Bibliotecii. Programul reunește activități pen...

Femeie atacată pe stradă de câinii scăpați dintr-un țarc, polițiștii au intervenit imediat!

astăzi, 14:31

Polițiștii au intervenit în orașul Săveni, în urma unui apel la 112, prin care era sesizat faptul că o femeie ar fi fost atacată de mai mulți câini. Ajunși la fața loculu...