UPDATE: Femeie găsită moartă într-o groapă, la Tulbureni! FOTO

Descoperire șocantă la Tulbureni! O femeie a fost găsită, luni, fără suflare într-o groapă săpată pentu o fosă septică dintr-o curte de pe strada Aluniș, din cartierul Tulbureni.

Proprietarul imobilului aflat în construcție a descoperit cadavrul femeii și a sunat imediat la 112.

Trupul neinsuflețit a fost scos din groapă de angajații Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, femeia fiind decedată de câteva zile.

La fața locului au ajuns și criminaliștii, iar cadavrul a fost ridicat de Medicina Legală, în urma efectuării necropsiei urmând a se stabili cauza decesului. 

Femeia decedată a fost identificată. Este vorba de P.C., în vârstă de 79 de ani, din Mănăstirea Doamnei. În data de 15 noiembrie aceasta a dispărut din Secția de Psihiatrie unde era internată și de atunci nu a mai fost văzută.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...

O anexă dintr-o curte cuprinsă de flăcări! Un bărbat a făcut atac de panică, butelie scoasă de pompierii botoșăneni! (Foto)

astăzi, 13:48

Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, în localitatea Cordăreni. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza jarului căzut din so...