UPDATE! Explozie urmată de un incendiu DEVASTATOR, la Corni! Două persoane la spital! GALERIE FOTO, VIDEO
INCENDIU!

Flăcări uriașe care se puteau vedea de la câțiva kilometri au cuprins, joi seara, gospodăria unei familii din satul Corni. Opt echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului, la fața locului ajungând și două Ambulanțe după ce mai multor persoane li s-a făcut rău.

Proprietara gospodăriei care a luat foc a aprins becul într-o bucătărie de vară, dar întrucât în încăpere erau acumulări de gaze s-a produs o explozie, urmată de un incendiu.

Flăcările s-au extins cu repeziciune la o standolă, iar mai apoi la casă. Oamenii au sunat la 112 după ajutor, iar sătenii, peste 50 la număr, au sărit cu găleți cu apă si cu furtunile pompierilor.

La fața locului au ajuns sase echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, de la Detașamentul Botoșani, un echipaj de la Dorohoi și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență de la Dumbrăveni, Suceava. 

Două femei, vecine cu familia care a rămas fără o parte din agoniseală, au fost transportate cu Ambulanța la spital, după ce li s-a făcut rău. Femeile au fost la un pas de leșin când au văzut că flăcările amenință și casele lor.

La fața locului a fost chemată și o a doua Ambulanță după ce și proprietarilor casei care a ars li s-a făcut rău. Cadrele medicale le-au acordat îngrijiri la fața locului.

De asemenea, un tânăr care a sărit în ajutorul pompierilor a avut nevoie de ajutorul cadrelor medicale după ce a călcat într-un cui.




























 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...