Unul dintre co-preşedinţii PNL Botoşani, la un pas de a fi schimbat!
Stiri Botosani Wednesday, 30 September 2015 ActualitateCei doi lideri ar fi trebuit să fie prezenţi, joi, la Botoşani, dar vizita acestora a fost amânată, aceştia alegând să meargă la Vaslui.
Acolo au fost chemaţi şi cei doi co-preşedinţi de la Botoşani, Viorel Grigoraş şi Cătălin Flutur, precum şi parlamentarii.
Potrivit unor surse liberale, în cadrul acestei întâlniri se va pune în discuţie şi schimbarea din funcţie a co-preşedintelui de la
Botoşani, senatorul Viorel Grigoraş.
La nivelul organizaţiei există o serie de nemulţumiri legate de faptul că Grigoraş nu a făcut prea multe lucruri pentru organizaţie de când a fost numit la conducere, după cum susţin aceleaşi surse din cadrul PNL, iar aceste aspecte au fost aduse şi la cunoştinţa liderilor centrali, care ar urma să ia o decizie în acest sens.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO
Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...
Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!
La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...
O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)
Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde