Unul dintre cei mai vechi jurnaliști a trecut în neființă. Eugen Hrușcă a fost depus astăzi la una din bisericile din Botoșani

Unul dintre cei mai vechi jurnaliști de la Botoșani s-a stins din viață în aceste zile la vârsta de 79 de ani iar corpul neînsuflețit a fost depus astăzi la una din bisericile din Botoșani.

Este vorba de Eugen Hrușcă, unul dintre cei mai prolifici prozatori, poeți și jurnaliști de la Botoșani, contemporan și coleg de redacție cu regretații Ioan Maximiuc și Dorin Baciu, Gheorghe Jauca, Octav Temneanu, Victor Maftei, Nicolae Rotaru sau Sivestri Alilenei, apoi foștii jurnaliști Dumitru Ignat, Lucia Olaru Nenati, Radu Cajvaneanu, Dumitru Ivan și Traian Apetrei.

Eugen Hruşcă este cunoscut mai ales generației de vârsta a doua, dar și jurnaliștilor aflați acum la maturitate, ca un spirit boem dar foarte lucid.

Eugen Hruşcă a fost redactor la ziarul Clopotul între 1970 și 1986, corespondent judeţean la Scânteia între 1986-1989, apoi redactor-şef la Atitudinea, din februarie în mai 1990.

După evenimentele din Decembrie 1989, Eugen Hruşcă și-a continuat cariera la redactor la Gazeta de Botoşani, între 1990 și 1997, pentru ca apoi să intre în administrația publică ca inspector de specialitate la Prefectura Botoşani, și chiar purtător de cuvânt al prefectului, între februarie 1997-aprilie 1998.

Între 1998-2005, Eugen Hruşcă avea să devină corespondent special al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, pentru ca apoi, între 2005 și 2007, să devină consilier pentru relaţii cu mass-media al Prefectului de Botoşani.

În proză, Eugen Hruşcă rămâne în istorie ca autor al mai multor volume, romane polițiste, pentru care avea o adevărată pasiune, dar și romane și nuvele, publicate mai ales după anii 2000.

Colegii din redacția Stiri.Botoșani.ro, care l-au cunoscut și apreciat, transmit condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Și Colectivul Direcţiei Arhitect Şef din cadrul Consiliului Județean Botoşani, se alătură acestui demers, și transmite sincere condoleanţe domnului arhitect PAUL-CRISTIAN HRUŞCĂ, şi îi este alături în momentele de grea suferinţă după pierderea TATĂLUI. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Spune-ne opinia ta