Universităţile private au devenit o problemă politică în sensul strict al termenului. Ele nu reprezintă o formă de organizare a vieÅ£ii intelectuale, o fortăreaţă a gândirii libere în faÅ£a ideilor moÅŸtenite sau una a conservării patrimoniului intelectual, ci, pur ÅŸi simplu, o formă de reglare a pieÅ£ei muncii. Să pornim de la o statistică elementară. Potrivit anuarului din 2010 editat de Institutul NaÅ£ional de Statistică, în anul universitar 2009-2010 s-au înscris în învăţământul terÅ£iar (zi, seral, frecvenţă redusă, la distanţă) 775 319 studenÅ£i. Dintre aceÅŸtia însă, 322 337 erau înscriÅŸi la universităţile particulare. De la an la an aceste date se schimbă, dar nu într-atât încât să afecteze tabloul general. Potrivit FundaÅ£iei Dinu Patriciu, care a făcut un studiu privind rentabilitatea universităţilor private, numărul studenÅ£ilor din instituÅ£iile private ar fi crescut în anul universitar 2010-2011 la 400 000 sau chiar dincolo de acest prag. În orice caz putem constata că în anul universitar 2009-2010, cei care studiau în universităţile particulare reprezentau exact 41,5% din numărul total al studenÅ£ilor. Iar această proporÅ£ie s-a reprodus, cu aproximaÅ£ie, mai mulÅ£i ani la rând, mai multe promoÅ£ii succesive de absolvenÅ£i.
Ideea care mai domină discursul public ÅŸi potrivit căreia universităţile private oferă diplome de rangul al doilea este fatalamente pusă în discuÅ£ie, dar nu de către mediul academic, ci de către opinia publică generală.
În România, numărul studenÅ£ilor ÅŸi absolvenÅ£ilor din universităţile particulare este de ordinul milioanelor. Dacă adăugăm părinÅ£ii ÅŸi rudele apropiate ale acestora aflăm o forţă politică extraordinară. ToÅ£i aceÅŸti cetăţeni ai României, tineri, aflaÅ£i la vârsta cea mai activă ÅŸi mai dinamică, nu vor să accepte că au studii de rangul al doilea, cu atât mai mult cu cât sunt destule cazuri în care absolvenÅ£ii la stat nu sunt deloc mai buni. Să nu ignorăm că universităţile de stat au proliferat ele însele, în multe oraÅŸe ale ţării, deÅŸi nu aveau nici baza materială ÅŸi nici capitalul intelectual necesar. În orice caz, potrivit evaluărilor ARACIS, universităţile particulare se află toate în ultima categorie valorică, dar acest lucru nu împiedică milioane de oameni să cultive pe mai departe acest tip de educaÅ£ie. Este o realitate socială deplorabilă, dar care tinde să se impună în pofida tuturor baricadelor intelectuale sau conservatoare.
Mai există însă ÅŸi un criteriu pur economic, invizibil deÅŸi aflat la vedere, care favorizează proliferarea universităţilor private ÅŸi care le consolidează acestora prestigiul neoficial.
LegislaÅ£ia românească a conservat ÅŸi a consolidat ÅŸi după reformele recente trepte de salarizare bazate pe nivelul studiilor. Este cea mai teribilă ameninÅ£are la nivelul educaÅ£iei universitare din România. Câtă vreme diploma universitară ea singură te plasează pe o treaptă de salarizare superioară ÅŸi îÅ£i oferă totodată condiÅ£ii privilegiate de creÅŸtere, diploma va deveni o Å£intă socială în sine. De aici a plecat goana după diplome, mai ales în domeniul public, răspândindu-se prin contagiune în sistemul privat. Încetul cu încetul însă diploma universitară a funcÅ£ionat ca o garanÅ£ie a educaÅ£iei minime în condiÅ£iile în care bacalaureatul îÅŸi pierduse cu totul relevanÅ£a, devenind un factor minim de control al accesului pe piaÅ£a muncii.
E mai uÅŸor de înÅ£eles acum de ce, în pofida opiniilor unei elite conservatoare, învăţământul privat din România se bucură de o largă susÅ£inere populară. În momentul în care s-a pus problema sancÅ£ionarii drastice a Universităţii Spiru Haret, universitatea cea mai profitabilă după clasamentul FundaÅ£iei Dinu Patriciu, până ÅŸi preÅŸedintele Traian Băsescu a dat înapoi. Åži era firesc, căci problema, dincolo de presiunea puternică exercitată de grupurile de interese, avea consecinÅ£e electorale majore. S-a născut în ultimii 15 ani o nouă realitate socială pentru care evaluările ÅŸi clasificările ARACIS reprezintă o brutală invalidare a propriului statut. Uneori aceste atacuri la prestigiul personal ÅŸi imaginea de sine, fie ele cu totul involuntare, sunt de natură să creeze adversităţi mai puternice decât tăierea salariilor.
Din nefericire însă Guvernul Ponta pare, cel puÅ£in la prima vedere, să dea curs acestui filon popular care trăieÅŸte din autosuficienţă ÅŸi automăgire, cu riscul de a adânci ÅŸi mai mult criza sistemului de educaÅ£ie din România.
Deutsche Welle (dw.de)
