Universitatile iesene ar putea ramane fara studenti

De anul acesta, cele cinci universitati de stat iesene si-ar putea modifica radical modalitatea de selectie a viitorilor studenti. Conform unei pozitii oficiale a conducerii Ministerului Educatiei Nationale (MEN), institutiile de invatamant superior îsi vor asuma modalitatea de admitere în propriile facultati, respectiv pe baza de concurs sau în functie de mediile din liceu ori a rezultatelor de la bacalaureat, relateaza Buna Ziua Iasi.

"Totusi, noi incurajam universitatile sa introduca examene de admitere si, implicit, încurajam competitia la admitere", a precizat ministrul delegat pentru Cercetare Stiintifica si Invatamânt Superior, Mihnea Costoiu.

In acest context, Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) ar putea avea cel mai mult de suferit, atata timp cat anul trecut nu a reusit sa-si ocupe sute de locuri scoase la concurs, nici macar dupa sesiunea din toamna. Ca o dovada, in cadrul ultimei sedinte de Senat, sefii de la Cuza au aprobat metodologia concreta de admitere pentru anul acesta.

Astfel, in pofida faptului ca Universitatea Babes Bolyai din Cluj a decis ca selectia viitorilor studenti sa se faca doar in urma unor testari scrise, la UAIC nu se va intampla acest lucru.

Mai mult, cu exceptia facultatilor de Drept si Informatica, la unele specializari, procesul se va derula in baza rezultatelor obtinute de elevi in cei patru ani de liceu si la bacalaureat.

Peste toate acestea, si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Ion Ionescu de la Brad a stabilit, in mare parte, criteriile, numarul de locuri si calendarul in invatamantul superior, in 2013.

"Admiterea în învatamântul superior agronomic se organizeaza de universitatea noastra pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educatiei Nationale si a regulamentului propriu. Studiile din învatamântul universitar agronomic se încheie cu examen de licenta, absolventii dobândind titlul de «inginer» în specializarea urmata, respectiv «licentiat» în medicina veterinara sau biologie. Cifrele de scolarizare propuse sunt: Facultatea de Agricultura - 330 locuri, Horticultura -  210 locuri, Zootehnie - 275 locuri, Medicina Veterinara - 150 locuri. Locurile pentru rromi: 20, iar pentru tinerii din Republica Moldova - 30 locuri. Perioada de admitere are loc intre 15 si 25 iulie 2013, criterii de admitere, dupa notele de la Bacalaureat: 50 la suta nota la limba si literatura româna, iar alti 50 la suta, nota la alta proba scrisa, la alegere", au precizat reprezentantii USAMV.

De asemenea, saptamana trecuta, la UMF s-au stabilit urmatoarele: "calendarul concursului de admitere, sesiunea iulie 2013, va fi urmatorul: perioada de inscriere 15 - 21 iulie 2013, testul grila pe 24 iulie". Aici vor fi scoase, cel mai probabil, peste 1.700 de locuri, dintre care 670 la buget si 1.105 la taxa, studii licenta. La Universitatea de Arte George Enescu (UAGE), admiterea se deruleaza intr-o maniera diferita ce include si probe de aptitudini. Vor fi scoase peste 450 de locuri la buget si 263 la taxa, la toate facultatile.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...