Unitatea intensivă mobilă aflată în curtea Spitalului Judeţean de Urgență „Mavromati” din Botoşani pleacă, sâmbătă, în Iaşi, aceasta urmând a fi operaţională în incinta Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”, după cum au anunțat prefecții celor două județe.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, Marian Grigoraş, reprezentantul Guvernului în Iași, precizează că transportul unităţii va fi asigurat de către angajaţii Inspectoratului Județean pentru Situaţii de Urgenţe din județul vecin.
„Fiind vorba despre un transport agabaritic, am solicitat sprijinul Primăriei Iaşi, al poliţiei locale, poliţiei rutiere, precum şi al unor operatori de utilităţi, pentru facilitarea parcurgerii traseului. Unitatea mobilă are 12 paturi ATI şi va fi un real suport pentru sistemul medical ieşean, în condiţiile creşterii numărului de cazuri pozitive din ultima perioadă", scrie prefectul pe Facebook.
De precizat că autotrenul are o capacitate, în fapt, de nouă locuri.
Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, în judeţ sunt 12 localităţi în scenariul roşu din cauza numărului mare de infectări.
De cealaltă parte, în județul Botoșani, trei unități administrativ-teritoriale depășesc rata de 3 infecții cu Covid-19 la mia de locuitori, cea mai mare incidență fiind raportată în comuna Todireni (5,34).