Uniforma devine obligatorie în școlile de stat. Legea a trecut de Senat!

Uniforma devine obligatorie în școlile de stat. Legea a trecut de Senat!

   Foto: Turnul Sfatului

Senatul a adoptat luni, 21 septembrie, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi ‘pentru’, 18 ‘împotrivă’ și patru abțineri.

Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Potrivit noilor prevederi, elevii vor avea obligația să se prezinte la cursuri în uniformă școlară, conform regulamentului unității de învățământ preuniversitar.

 

Modelele, standardele tehnice și elementele componente ale uniformelor școlare se stabilesc de Consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților.

Unitatea de învățământ nu poate impune elevilor alte elemente vestimentare sau accesorii decât cele stabilite, cu excepția ecusonului care conține denumirea unității de învățământ, scrie BZI.

Cine va plăti pentru aceste uniforme

Pentru achiziția uniformelor se acordă gratuitate sau subvenții, iar cheltuielile pot fi finanțate din fonduri alocate din bugetele Consiliilor județene, locale, precum și din fonduri externe nerambursabile. Gratuitățile sau subvențiile se vor acorda în funcție de veniturile brute impozabile ale familiilor monoparentale, cu un copil, doi copii sau mai multe de trei copii.

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a susținut proiectul, subliniind că ținuta școlară „nu este despre ultima apariție în materie de modă, nici despre etalarea posibilităților materiale ale părinților”.

„La școală elevii trebuie să se concentreze pe educație, pe ceea ce pot face ei și nu pe hainele pe care și le permit părinții. Ținuta școlară nu este despre modă, este despre echitate, despre respect și, nu în ultimul rând, despre siguranță. Școala trebuie să fie locul în care diferențele sociale să conteze cât mai puțin cu putință, iar educația să conteze cel mai mult. Legea prevede ca ținutele școlare să nu fie impuse identic în toate unitățile de învățământ.

Fiecare comunitate școlară își poate stabili propriul model. (…) Uniforma școlară să știți că nu va fi o povară pentru familiile sărace pentru că dăm posibilitatea autorităților locale să susțină familiile cu venituri mici. (…) Va face școala mai sigură și mai demnă pentru fiecare elev. Ținuta școlară că nu trebuie să fie și nu va fi un simbol al constrângerii, din contră, va fi un simbol al apartenenței, al mândriei, al respectului și, nu în ultimul rând, al șanselor egale”, a adăugat Zamfir.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cinci permise reținute și două certificate de înmatriculare retrase de polițiști în Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 12:00

La data de 11 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere. Ast...

Pas important pentru asfaltarea drumului către Mănăstirea Gorovei!

astăzi, 11:18

La începutul acestui an, Consiliul Județean Botoșani a început demersurile necesare pentru asfaltarea drumului către Mănăstirea Gorovei, un lăcaș de cult care atrage numeroși credi...

„Marți 13” - Ziua Informării Preventive!

astăzi, 10:12

Marți, 13 este o zi despre care se spune, în mod tradițional, că ar aduce ghinion. Însă, în realitate, pericolele nu provin din superstiții, ci din lipsa de informare. De aceea,...