UNGARIA: Autonomia Ţinutului Secuiesc nu încalcă Constituţia României
Stiri Botosani Thursday, 31 October 2013 ActualitateIntr-un interviu pentru postul public de radio Kossuth, ministrul ungar de externe, Janos Martonyi a declarat că prevederea Constituţiei potrivit căreia România este un stat-naţiune nu exclude posibilitatea ca unităţi locale să se autoadministreze, ceea ce nu ar afecta unitatea statului.
"Nimeni nu vorbeşte despre o enclavă separată în mijlocul României", a subliniat şeful diplomaţiei ungare.
Dacă vasta majoritate a unei comunităţi cere o formă de administraţie autonomă sau autoguvernare, este un principiu democratic ca majoritatea să o ia în serios şi să declanşeze negocieri asupra implementării concrete a acesteia, a adăugat ministrul ungar de Externe.
Însă alt principiu citat la demonstraţia de duminică este "protejat" de norme europene şi internaţionale, şi anume cel potrivit căruia nicio împărţire teritorială nu trebuie să fie efectuată astfel încât să afecteze o minoritate etnică sau să îi diminueze numărul, a notat Martonyi.
Planuri cu privire la noi zone administrative regionale sugerează că modificări teritoriale vor afecta comunitatea maghiară, care consideră crearea unei regiuni autonome drept soluţia democratică, a adăugat ministrul ungur.
Guvernul Ungariei continuă să susţină eforturile comunităţilor de maghiari din străinătate, a mai subliniat Martonyi.
O demonstraţie intitulată "marele marş al secuilor" a fost organizată în partea centrală a României duminică, pe o porţiune de 53 de kilometri de drum. În aceeaşi zi au fost organizate marşuri de susţinere în mai multe părţi ale Ungariei.
Premierul român Victor Ponta a declarat luni că va aborda cererea de autonomie a minorităţii maghiare în conformitate cu Constituţia României şi normele europene.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!
Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...
Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...
Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.95 secunde