Unele clinici din Romania fac transplanturi ocolind verificarile legale, sustine presa italiana
Stiri Botosani Wednesday, 24 June 2009 Actualitate"Un prieten al meu a făcut (un transplant - n.red.) în urmă cu câteva luni. A câştigat 65.000 de euro dintr-un foc. Se simte foarte bine, s-a întors să locuiască în România, şi-a rezolvat problemele şi a salvat viaţa unui italian. Acum vrea să facă acelaşi lucru şi sora mea, pentru că vrea o casă a sa în Italia. Cere 65.000 de euro", spune un tânăr român.
Criza economică a dus la o creştere a numărului de "anunţuri urgente şi speciale, ultima frontieră a comerţului electronic, în care oamenii se vând pe ei înşişi, întregi sau pe bucăţi: rinichi, părţi din ficat, măduvă", scrie cotidianul de mare tiraj, vorbind despre "persoane disperate", provenind dintr-o clasă medie îngenuncheată, care nu mai reuşeşte să îşi plătească ratele la case sau la maşini.
Anunţurile, toate reale, par a fi rezultatele unui marketing al disperării şi seamănă între ele, afirmă ziarul. Conţin datele personale, contactele, cerinţele financiare şi mici biografii.
"Sunt italian, am 45 de ani şi sunt un fost om de afaceri. Activitatea mea a decurs prost şi am pierdut totul în urmă cu doi ani. În această perioadă situaţia s-a înrăutăţit. Pentru a-mi salva familia (soţia şi cei doi fii) de la mizeria şi de la disperarea cu care ne confruntăm, ofer un rinichi sau măduvă. Grupa sanguină - B, RH pozitiv. Preţul 300.000 de euro. Îmi pare rău să cer bani, nu le-am dat niciodată prea multă importanţă în trecut, i-am ajutat întotdeauna pe ceilalţi aşa cum am putut. Dacă cineva îmi va accepta oferta, îi voi fi recunoscător întreaga viaţă", scrie Salvolopol.
"Sunt un tată care a făcut datorii la bănci pentru a-şi ajuta copiii şi soţia mea a trebuit să fie supusă unei intervenţii chirurgicale pe cord, deci nu mai poate munci pentru a-şi ajuta familia. Băncile mi-au închis uşa. Şi sunt disperat pentru că sunt în colaps economic şi dacă nu îmi achit datoriile la bănci mă vor da afară din casă. Sunt dispus să donez organe, rinichi sau ficat", scrie un alt italian.
Răspunzând acestor anunţuri, reporterii La Repubblica au descoperit că aceste persoane disperate se grăbesc să "încheie afacerea".
"Ca şi cum ar fi vorba de vânzarea unui cal, cineva garantează calitatea produsului, postând online cartea sa de identitate, acte medicale şi analizele sale de sânge. Alţii îşi povestesc viaţa "sănătoasă" pe care au dus-o pentru a convinge potenţialii clienţi", scrie cotidianul.
Potrivit ziarului, puţini dintre cei care dau astfel de anunţuri sunt conştienţi de ce fac: vânzarea de organe este interzisă în Italia şi, în plus, este foarte dificil de realizat.
"Oferirea de măduvă, de exemplu, este complet inutilă, posibilităţile că existe compatibilitate între donator şi cel care primeşte este foarte mică", subliniază un medic.
Sursa: NewsIn
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Filmul teribilului accident în care doi adolescenți de 16 ani, colegi de clasă, au ars de vii după ce mașina s-a izbit într-un cap de pod!
Accidentul s-a produs în această dimineață, în localitatea suceveană Fântâna Mare. Cei doi adolescenți și-au pierdut viața. Ambii aveau doar 16 ani, unul era din Fâ...
ASTĂZI: FC Botoșani - Sepsi pe Municipal, ambele formații vin după eșecurile din Cupă!
Partida FC Botoșani - Sepsi are loc azi, de la ora 15:00. Ambele formații au moralul scăzut, după eșecurile înregistrate în această săptămână în prima etapă a fazei g...
VIDEO - Tânăr cercetat de polițiști pentru agresiune sexuală săvârșită asupra unei copile!
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 20 de ani, din localitatea Păltiniș, cercetat pe...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.23 secunde