Unde se situează Botoșaniul ca rată de promovare la examenul auto!

Pentru cei mai mulți ieșeni care vor permis de conducere, prima examinare seamănă cu o plecare din rampă ratată: trei din patru nu reușesc să treacă de prima încercare. Aproape 20.000 de candidați au ajuns anul trecut la examen, al doilea cel mai mare număr din țară, după București. Numai 4.752 au fost declarați admiși. Cu o rată de promovare de 24,76%, Iașul ocupă locul 40 din 42 de județe și ultimul loc în Regiunea Nord-Est.

Datele publicate recent de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne arată, pentru fiecare școală de șoferi din țară, câți candidați au susținut prima examinare în 2025 și câți au fost declarați admiși. La nivel național, 131.063 dintre cei 382.816 candidați au trecut din prima, ceea ce înseamnă o rată de promovare de 34,24%, cu aproape 10% mai mare decât media de promovare de la Iași.

 

Unde se situează Botoșaniul

În clasamentul celor 42 de județe, Iașul a ocupat locul 40. Mai jos s-au aflat doar Aradul, cu o rată de promovare de 22,92%, și Buzăul, cu 21,12%

Clasamentul pe județe e condus de Alba cu o rată de promovare de 48,64% și de Vâlcea, județ în care 48,44% dintre candidați au reușit să obțină permisul auto încă de la prima examinare. Cu alte cuvinte, în aceste județe aproape unul din doi candidați a reușit din prima. La Iași, doar unul din patru.

Potrivit publicației Ziarul de Iași, diferența e și mai vizibilă în comparația Iașului cu celelalte județe din Regiunea Nord-Est; în Bacău rata de promovare a fost de 38,95%, în Botoșani de 38,81%, în Neamț de 31,73%, în  Vaslui de 31,39%, iar în Suceava au promovat 30,29% dintre candidați. Iașul a închis clasamentul regional, la peste 14 puncte procentuale distanță de Bacău.

La Iași, Președinte al Asociației Școlilor și Instructorilor Auto din Iași spune că cifrele ridică semne de întrebare asupra sistemului local de examinare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ofertele de bun venit în mediul online: cum funcționează și ce presupun

astăzi, 21:17

Cum funcționează, de fapt, o ofertă de bun venit În cele mai multe cazuri, primul pas este crearea și verificarea contului. Apoi, în funcție de promoție, poate fi necesară o depu...

Ciocnire violentă la ieșire din Botoșani, două persoane la spital! (Foto)

astăzi, 19:14

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Cătămărăști Deal,  în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate do...

REACȚIA conducerii Cornișa, după ce patru bazine au fost închise de autorități pentru că exista risc de îmbolnăvire!

astăzi, 18:20

Patru bazine din cadrul Cornișa Aqua Park&Sports au fost închise temporar ca urma a unui control efectuat de autoritățile sanitare, după o sesizare primită de Instituția Prefectului a ...