Una dintre victimele accidentului de la Zosin, transferată la Iași!
Stiri Botosani Monday, 8 February 2016 ActualitateFemeia a fost cel mai grav rănită, fiind diagnoticată cu hemopneumotorax, adică acumulare de sânge și aer în cavitatea pleurală. Fetițele ei gemene, în vârstă de 4 ani, care au fost de asemenea rănite au ajuns la Secția de Pediatrie, iar starea lor generală este bună. Acestea vor mai rămâne sub supraveghere pentru câteva ore, prezentând multiple contuzii și escoriați.
Rănit în accident a fost și șoferul vinovat, care a suferit un traumatism la coloană, dar și o tânără însărcinată în două luni, care este însă în afara oricărui pericol.
Într-un autoturism BMW care se deplasa dinspre Copălău spre Botoșani se aflau șase persoane. Potrivit polițișilor, șoferul, în vârstă de 20 de ani, a făcut o depășire neregulamentară, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac.
El s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!
Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.60 secunde