Una dintre victimele accidentului de la Orăşeni Deal, transferată la Iaşi!

Una dintre victimele cumplitului accident de la Orăşeni Deal, de sâmbătă dimineaţă, a fost transferată la o clinică din Iaşi.

Este vorba de un tânăr în vârstă de 26 de ani, care era pasager în autoturismul Audi. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral şi o fractură deschisă la un picior, fiind transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi.

În Spitalul Judeţean Mavromati a mai rămas internat Aurel Huţanu, în vârstă de 29 de ani, şoferul Daciei Logan, care a fost diagnosticat cu multiple fracturi costale şi traumatism toracic.

Pe Secţia Chirurgie a fost internată şi o tânără, pasageră din Audi, diagnosticată cu multiple traumatisme inclusiv unul cranian, precum şi şoferul din vina căruia poliţiştii au stabilit că s-a produs accidentul, Flavian Zacreţchi, de 27 de ani, care a fost internat pe Secţia Ortopedie.

Pentru alte două victime, Ştefan şi Mirela Huţanu, medicii nu au mai putut face nimic. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...

Cască obligatorie dacă mergi pe bicicletă sau trotinetă!

astăzi, 14:08

Casca de protecție este obligatorie în prezent pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Senatul a ...