Un vicepreşedinte social-democrat cere retragerea PSD de la guvernare
Stiri Botosani Monday, 17 November 2014 Actualitate"Cred că e o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în lateral, dacă nu chiar în spate şi, da, de prea multe ori şi eu, şi noi cu toţii am simţit nevoia de un altfel de politică. Cred că după acest vot ar trebui să dăm ocazia echipei domnului Iohannis să vină să guverneze în speranţa, eu sper sincer, că ne va demonstra cum anume se poate o altfel de politică, de unde să învăţăm cu toţii. În consecinţă, cred că nu mai trebuie să ţinem de această guvernare, ci dimpotrivă", a spus Negoiţă, citat de Mediafax.
El a subliniat că aceasta este părerea sa.
"În urma acestui vot, părerea mea este că ar trebui să respectăm voinţa românilor, care tocmai şi-au exprimat-o", a adăugat el.
Robert Negoiţă a mai spus că va spune aceste lucruri şi în interiorul PSD.
Klaus Iohannis a obţinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor prezidenţiale, iar Victor Ponta a fost votat de 45,49% dintre alegătorii care s-au prezent la urne, conform rezultatelor parţiale anunţate, luni, de BEC, după centralizarea a 99,07% din procesele verbale. Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a fost votat de 6.242.825 dintre alegători, în timp ce Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a fost votat de 5.211.097 de alegători.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Andrei Dumiter, de la teama de a greși la libertatea de a marca: „Nu mai alerg eu după momente, le aștept să vină la mine”
Dacă ar putea primi înapoi 90 de minute din copilărie, Andrei Dumiter le-ar petrece tot pe terenul de fotbal. Undeva în Timișoara, pe un petic de iarbă mărginit de un drum cu pietriș...
Muncitor român din Italia, mort la numai 34 de ani la locul de muncă. Și alți lucrători s-au simțit rău!
Tânărul era angajat al unei firme subcontractante și efectua lucrări într-un spațiu închis. Zona a fost pusă sub sechestru, iar specialiștii au făcut măsurători pentru a ver...
Nouă camere de supraveghere au fost montate în UPU Botoșani!
Nouă camere de supraveghere, cu filmare la 360 de grade, au fost montate în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati" din Botoșani. Conducerea unității me...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.63 secunde