Eşti născută după decembrie 1989, acum studentă. Mă mîndresc cu tine, cum se mîndreşte orice tată cu o fiică extraordinară. Sunt convins că nu ţi-am arătat îndeajuns dragostea mea, naiba ştie exact de ce, poate din autocenzură, din teama mascată ca să nu par sentimental, vulnerabil. Nici un bărbat nu vrea să i se vadă slăbiciunea, cred că o ştii şi tu deja. Recunosc că e un exces al orgoliului, că mărturisind n-am cum să schimb cele petrecute, doar să le pun într-o lumină mai exactă, cea adevărată.
Îţi scriu, şi totodată scriu pentru toţi din generaţia ta, ca să mă păstrez întreg şi să vă povestesc ceea ce voi ştiţi doar prin intermediul altora, nu totdeauna de bună credinţă sau cu judecata limpede, dezinteresaţi. Fie profesori, fie jurnalişti, fie scriitori sau alţi vectori de opinie. E treaba ta cum o să te foloseşti de informaţii. Am încredere în cum o să judeci. Oricum, sper să-ţi folosească, ca să reuşeşti să-ţi păstrezi ochii deschişi, să nu cazi în capcane, să nu accepţi ideile nimănui de-a gata.
Cu riscul de-a fi catalogat patetic, îţi spun că România e într-o fundătură, ca pe vremea domniilor fanariote. N-am habar ce şanse mai are ca să-şi revină, să se bucure de un viitor demn. N-am aşteptări de la actuala clasă politică. Prin reprezentanţii ei şi cu concursul împrejurărilor, ne-am tras România de sub picioare. Şi băltim într-un punct în care doar cei mai optimişti şi nebunii au speranţe.
Recunosc, sunt scîrbit, mi-am riscat pielea la Revoluţie, am făcut ziaristică peste 25 de ani şi n-am reuşit să schimb mare lucru. De aici înainte o să mă ocup îndeosebi de literatură, ca o cale personală de salvare. Psihică. Şi dacă e şi financiară, cu atît e mai mulțumitor. Desigur, nu pun chiar toate armele jos. Dar răresc turaţia motorului.
Bianca,
E timpul vostru să decideţi cum vreţi să trăiţi, să acceptaţi riscurile deciziilor, voi ce excelaţi în domeniile pe care le-aţi ales din pasiune. Încercaţi să învăţaţi cum se practică manipulările şi, astfel, să le contracaraţi. Ca să aveţi posibilitatea să ajungeţi la judecăţile care, într-adevăr, vă avantajează.
România merită altă soartă. Şi depinde de voi. Dacă o s-o lălăiţi în condiţia de supuşi fără voce, absenţi de la proteste şi activism civic, acceptînd orice vi se cere, neîndoielnic că şi copiii voştri o să se lovească de-o soartă de oameni îngenunchiaţi.
Recunosc că noi am greşit enorm, în aproape fiecare sector, dar măcar putem invoca scuza că n-am ştiut ce-i capitalismul, cu avantajele şi dezavantajele lui, fiind născuţi în comunism. Că am fost nişte idealişti traşi pe sfoară. Nişte naivi, de anii tăi la revoluţie.
România a fost jefuită, acesta e termenul fără ocolişuri, iar acum nu mai sunt convins dacă chiar are personalitate statală. Reală, nu de faţadă, cu fanfare şi imn pentru trezit somnoroşii. Înclin spre nu.
Nu sunt naţionalist, îmi displac excesele etniciste, mîinile duse teatral la inimă, ideologic m-aş aşeza în siajul social-liberal. Dar îmi pasă de ce se întîmplă. Îmi iubesc ţara, cum e, fără să-i pastelez trăsăturile. Mă păstrez în limitele rezonabilului. Nu e buricul pămîntului, grădina Maicii Domnului sau leagănul limbii latine din minţile exaltaţilor. Nu, e un loc ca destule în lume, fără o istorie impunătoare, mai degrabă prăfuită şi bulversată de oportunisme, însă e patria mea. Şi refuz condiţia de trăitor decerebrat într-o colonie. Refuz să fiu un voios tîmp, ronţăind pop-corn, cablat fără scăpare la discursurile oficializate. De oriunde vin ele.
Bianca,
Mint cei care vă repetă că a fost lapte şi miere pe vremea comunismului. Sau îşi idilizează inconştient propria tinereţe. Sau au făcut parte dintre profitorii regimului, în special din aparatul de partid (PCR) ori al Securităţii. N-a fost ok, a fost altceva. Un altceva pe alocuri criminal, care trebuia şters pe anumite tronsoane, iar beneficiile sale reale să fie păstrate. S-a ras otova totul, cu premeditare sau din prostie, iar rezultatele se văd în prezent.
Ţara asta a avut industrie, cum-necum, nu mai are, e terminată. Are supermarketuri şi un record de biserici la numărul populaţiei. A avut agricultură, acum pămîntul începe să devină al străinilor într-o proporţie îngrijorătoare. A avut un sistem de sănătate gratuit, acum mori în spitale dacă eşti sărac. A avut un învăţămînt destul de performant, acum trebuie să pilotezi printre absolvenţii de facultăţi care nu-şi cunosc limba maternă, habarnamişti cu vrafuri de diplome calpe. A avut vîrfuri ale culturii care ocupau atenţia opiniei publice, da- din păcate, unii au pactizat ruşinos cu comuniştii, acum sunt ridicaţi la statutul de intelectuali publici eseişti a căror valoare este proptită de logistica impresionantă a marketingului din spatele lor. Şi care fraternizează cu centre de putere ce n-au incluse în agendă, neapărat, interesele românilor. Cînd zic români, mă gîndesc la absolut toţi locuitorii. În fine, cultura era respectată, acum e o Cenuşăreasă.
Propaganda PCR a fost înlocuită cu alte tipuri de propagandă, tot perfide. Supravegherea Securităţii, de un alt soi de supraveghere, cu eficienţă sporită, prilej pentru şantaje, sub lozinca luptei împotriva terorismului şi a păstrării statului de drept. Nimic nu e ce pare, ca într-un serial tv celebru prin anii ’90.
Înainte de 1989 n-a fost democraţie, dar acum este? Nu. Şi scala oscilează spre minus. Avem încă libertatea cuvîntului, restrînsă la mediul online. Fiindcă presa tradiţională, cîtă mai supravieţuieşte, e ghidată de interese cărora le pasă la un kilometru de cot de bunăstarea cetăţenilor, este josnic de manipulatoare. Politicienii, odată aleşi, sunt jucaţi pe degete de cercuri obscure. Supravegherea civilă a serviciilor secrete e un banc răsuflat. Nu e corect și normal ce se întîmplă.
Dragi tineri,
E vremea voastră să reparaţi ce e posibil. Şi e posibil aproape orice, cu determinare. Şi fără exces de conformism. Cu imaginație. Orice societate e perfectibilă, reinventabilă, nu un dat pentru eternitate. Orice ţară furată se poate recîştiga. De e nevoie, chiar cu forţa. Lozinca Fără violență, am realizat tîrziu, a fost o manipulare reușită. Acţionaţi, ca să nu vă potopească, şi pe voi, regretele cîndva. Sunt teribil de amare.
ALEXANDRU PETRIA
