Un tânăr de 19 ani, la spital după un accident rutier produs pe un drum din Botoșani!

O persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 29 A, în localitatea Dragalina. În eveniment, care s-a produs în urmă cu puțin timp, au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Salvatorii au constatat că nu existau persoane încarcerate. Un tânăr, în vârstă de 19 ani, pasager într-una dintre mașini, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

astăzi, 18:42

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

astăzi, 18:28

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

astăzi, 16:47

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...