Un tânăr a ars după ce a incendiat o mașină, din răzbunare! FOTO

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Dorohoi, a ajuns în stare gravă la spital după o răzbunare cu foc. A dat foc unei mașini, dar a fost și el cuprins de flăcări.

Mihai O. a împrumutat în urmă cu ceva timp bani de la o cunoștință dar a uitat să îi mai returneze. Persoana de la care a luat banii i-a spus în repetate rânduri să îi restituie, dar aceste insistențe l-au enervat la culme pe tânăr.

În noaptea de miercuri spre joi tânărul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, știind unde și-a parcat cel de la care a împrumutat bani mașina a stropit-o cu benzină și i-a dat foc, dar s-a stropit și el din greșeală, astfel că a început imediat să ardă ca o torță. 

Locatarii care au văzut focul au sunat la 112, la fața locului ajungând în scurt timp pompierii. Tânărul a luat-o la fugă și a mers acasă unde s-a băgat în cada cu apă rece. Când nu a mai suportat durerile a sunat la 112.

Cu arsuri pe 63% din suprafața corpului, acesta a fost transportat la spital, iar în cursul zilei de joi a fost transportat cu o ambulanță la Adjud, de unde va fi preluat de un elicopter SMURD și va fi dus la Spitalul de Arși din București. 




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...