Un șofer beat a intrat cu mașina într-un imobil din Dorohoi!

La data de 6 iunie, în jurul orei 22.25, Gabriel G. de 26 ani, din satul Saucenița, comuna Văculești,  în timp ce se deplasa pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă, izbindu-se într-un imobil situat la intersecţia Bulevardul Victoriei-strada Dumbrava Roşie.

În urma accidentului au rezultat pagube materiale.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicittat acestuia să se supună testării cu aparatul etilotest, procedură pe care Gabriel G.  a refuzat-o.

Acesta a fost condus la Spitalul municipiului Dorohoi, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, urmând a se propune soluție procedurală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...