Un șofer beat a încercat să păcălească polițiștii schimbând locul cu pasagerul din dreapta!

Sâmbătă, în jurul orei 18.15, a fost oprit în trafic, pe D.E. 58, în localitatea Vlădeni, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajelor de poliţie, anterior efectuării semnalului de oprire, a staţionat pe partea carosabilă pentru a schimba locul cu pasagerul aflat pe scaunul din dreapta.

Bărbatul, identificat în persoana lui Gheorghe P. de 40 ani, din comuna Filipeşti, județul Bacău, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta fost condus la Spitalul Județean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Gheorghe P. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumul public de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...