Un român a început școala de șoferi în 2017 și a luat permisul de conducere în 2024, după 7 ani și peste 60 de examene!

Obținerea permisului de conducere în România a devenit o provocare majoră pentru mulți candidați. Un caz interesant este al unui român care a susținut examenul de peste 60 de ori începând din 2017, reușind în cele din urmă să obțină permisul anul trecut, după șapte ani de încercări, potrivit Digi 24.

Instructor auto: De vină sunt școlile și, evident, instructorii

Din cei peste 52.000 de candidați care au dat proba teoretică anul trecut, aproape jumătate au picat. Nici proba practică nu s-a dovedit mai accesibilă. Mai puțin de jumătate din cei 49.000 de cursanți au reușit să o treacă cu succes. „Ajungând acum la partea de practică, aici sunt de vină școlile și, evident, și instructorii. (…) Acesta e și motivul pentru care suntem primii în Europa la accidente cu victime, școala de instructori, partea practică, o pot face și o groază de alți instructori care habar n-au să conducă, habar n-au de ce înseamnă pedagogie, nu știu să predea unui cursant, dar fac această meserie”, spune, un instructor auto.

 

Un român a început școala de șoferi în 2017 și a luat permisul după 7 ani și 60 de examene

Recordul național la repetarea examenului pentru permisul auto pare să îl dețină un român care a început școala de șoferi în anul 2017. Ambițios, omul a dat de permis de peste 60 de ori, prima dată în 2017 și a reușit, în final, să obțină carnetul abia anul trecut, după ce a dat examene timp de șapte ani.

„În anul 2024 au fost susținute aproximativ 705.000 de examinări privind proba teoretică, 46% dintre candidați reușind să promoveze această probă. De asemenea, au fost susținute aproximativ 581.000 de examinări privind proba practică, aproximativ 50% dintre candidați reușind să promoveze proba și să obțină permisul de conducere de la prima examinare”, a declarat Loredana Pisică, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Permise.
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Frații Pavăl extind rețeaua Carrefour cu noi producători români!

astăzi, 18:07

Cinci familii de legumicultori din Matca, județul Galați, vor furniza fructe și legume cultivate pe o suprafață de 10 hectare. Producția este destinată magazinelor Carrefour din întreaga ...