Un pompier este salvator chiar și atunci când este în timpul liber!

Sergent major Filip Bobeica este subofițer, de puțin timp, la Garda de Intervenție Ștefănești. În luna decembrie a anului trecut a absolvit Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești.

„Arde casa vecinilor…”, a spus femeia cu spaimă în glas, dar și cu o urmă de speranță.

Nepotul ei, Filip, a ridicat imediat privirea. În încăpere, unde până atunci se auzeau doar vorbele domoale dintre bunică și nepot, vestea a căzut ca un trăsnet.

Nu a stat nicio clipă pe gânduri. A pornit în fugă spre locul de unde deja se ridica fumul gros. La casa vecinilor, flăcările mușcau din acoperiș, iar oamenii din sat începeau să se adune speriați.

 

Pentru Filip nu era doar un incendiu privit de la distanță. Era o situație în care fiecare secundă conta.

A ajuns la casa în flăcări în același timp cu pompierii voluntari din comuna Pârțeștii de Jos. Împreună au intrat imediat în acțiune, sprijiniți de săteni, luptând cu flăcările pentru a le împiedica să se extindă până la sosirea pompierilor militari.

Focul era puternic. La doar câțiva metri se aflau un depozit de furaje și o bucătărie de vară. Dacă flăcările ajungeau acolo, situația putea deveni mult mai gravă.

Când autospecialele cu pompierii militari au ajuns în sat, incendiul era sub control, departe de depozitul de furaje și de celelalte construcții. Intervenția începută de oameni, de voluntari și de Filip făcuse diferența.

Poate că pentru el a fost doar un gest firesc. Pentru că un pompier este salvator chiar și atunci când este în timpul liber.

Dar pentru oamenii din Deleni, curajul unui tânăr de 20 de ani a însemnat mai mult decât o intervenție. A însemnat dovada că spiritul de salvator nu se lasă niciodată la poarta subunității.

Sergent major Filip Bobeica este subofițer, de puțin timp, la Garda de Intervenție Ștefănești. În luna decembrie a anului trecut a absolvit Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești.

”Deși se află la început de drum în cariera militară, faptele sale arată deja ce înseamnă cu adevărat să fii pompier: curaj, spirit de sacrificiu și dorința de a ajuta, indiferent de moment. Îl felicităm pentru exemplul oferit și îi dorim mult succes în continuare în nobila misiune de a salva vieți și bunuri”, au transmis colegii din cadrul ISU Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...

Tragedie în Bulgaria, după un carambol pe autostradă: 50 de mașini implicate, 11 morți și zeci de răniți! - VIDEO

astăzi, 12:46

Imaginile difuzate de televiziunile bulgare arată proporțiile catastrofei: multe mașini sunt complet strivite sub camioane, unele sunt răsturnate, iar altele au fost proiectate în afara auto...