Un permis de trecere a frontierei obținut prin abonament online i-a adus unui șofer ucrainean dosar penal!

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la un cetățean cu dublă cetățenie Ucraina și SUA, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere american, fără a deține și un permis de conducere internațional.

Sâmbătă, 9 noiembrie a.c.,  în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut– ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean ucrainean, care avea și cetățenie americană, în vârstă de 34 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autoritățile din Carolina de Sud – SUA și un permis de conducere internațional, eliberat de o asociație internațională a conducătorilor auto, având imprimate datele și fotografia sa.

 

Polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere internațional, iar cel prezentat la control este un permis fantezist, care nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui permis de conducere internațional și nu îi acordă dreptul să conducă pe teritoriul României. Tânărul a declarat că a ales să aplice online pentru un permis internațional, plătește anual un abonament de 35 de dolari și în schimbul acestuia a obținut tot online așa zisul permis internațional.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Poliția de frontieră amintește tuturor participanților la trafic, pentru a evita situații similare, să respecte legislația referitoare la circulația pe drumurile publice.

Conform art. 83 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, titularii permiselor de conducere naţionale valabile, eliberate de autorităţile:

- statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere;

- statelor membre ale Uniunii Europene;

- statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto.

Prin urmare, pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede şi permis de conducere internaţional.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Chipuri ale Sfințeniei” – expoziție de icoane la Muzeul de Etnografie Botoșani!

astăzi, 18:10

În perioada 16 iulie – 24 august 2026, Muzeul de Etnografie Botoșani găzduiește expoziția „Chipuri ale Sfințeniei”, organizată de Seminarul Teologic Liceal Ortodox &bdquo...

Tânără lovită de fulger într-o localitate din Suceava!

astăzi, 17:22

O femeie în vârstă de 34 de ani a fost lovită de fulger la Moldova, Sulița. Inițial, la momentul apelului la 112 era inconștientă, dar la sosirea echipajului de prim ajutor era confu...

A crescut salariul minim, crește și ajutorul de înmormântare. Condițiile pentru a intra în posesia banilor

astăzi, 15:14

Ajutorul de înmormântare acordat de statul român a fost majorat în 2026, în urma creșterii salariului minim brut pe economie. Valoarea acestui ajutor social, destin...