Un nou tip de agricultură. Legume cultivate la cerere pentru cei de la oraș

Produse agricole livrate pe bază de abonament. Acesta este un nou trend în agricultura românească, adoptat de micii producători care cultivă legume în baza comenzilor primite de la locuitorii orașelor.

Agricultura susţinută de comunitate, cunoscută și aplicată de ani de zile în statele dezvoltate, câștigă din ce în ce mai mult teren și în România.

Astfel, micul producător, care-și cultivă legumele în apropierea marilor orașe, intră în parteneriat cu un grup de familii, iar în schimbul unei sume de bani primită pe baza unui abonament anual, produce şi livrează săptămânal, pe perioada unui an, un coş de legume şi alte produse alimentare.

În România, promotorul agriculturii susținute de comunitate este Asociaţia pentru Susţinerea Agriculturii Ţărănăşeti (ASAT) care are un număr de 13 producători şi aproximativ 300 de familii abonate, majoritatea din Timişoara şi Cluj, dar şi din Arad, Oradea sau Odorheiul Secuiesc.

Și în Capitală trendul a început să fie din ce în ce mai popular printre bucureșteni, astfel că în jur de 70 de familii primesc în prezent coşuri de legume de la producători din judeţele Buzău şi Giurgiu.

Sergiu Florean, secretarul general al ASAT, a declarat pentru economica.net că sesiunea de înscrieri în program, pentru anul viitor, va începe la sfârșitul lui octombrie sau începutul lunii noiembrie.

Reprezentantul ASAT atenționează însă că valoarea unui abonament se stabileşte pe baza unui calcul transparent, dar nu este obținut prin corelaţie cu prețurile pieței, ci reflectă costurile reale implicate de agricultura naturală.

Astfel, prețul unui abonament anual este fix și poate varia de la 800 la 1.600 de lei, iar în funcţie de sezon, un coş săptămânal poate conţine de la câteva produse la 15-20 de tipuri de legume, scrie ro.stiri.yahoo.com.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...