Un nou focar de pestă porcină africană la Vlăsineşti

Întruniţi azi în cadrul unei şedinţe a Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), membrilor li s-a adus la cunoştinţă de către conducerea Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), că la nivelul comunei Vlăsineşti a mai fost identificat un focar, pe lângă celelalte două, fiind luate în acest sens toate măsurile care se impun.

Noul focar a fost identificat pe raza localităţii Miron Costin, la o exploataţie de 38 de porcine domestice, unde au fost găsiţi doi porci decedaţi.

 

Au fost prelevate probe iar buletinele de analize au confirmat prezenţa virsului de pestă porcină africană.

Potrivit directorului adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimiţoaie, toţi ceilalţi 36 de porci din exploataţie au fost sacrificaţi. În preajmă fiind şi o altă exploataţie cu doar trei porci, s-a luat decizia ca şi aceste animale să fie eutanasiate.

„Această zonă se află în aria de protecţie”, a precizat subprefectul Daniela Lozneanu.

Se presupune că virusul ar fi ajuns în exploataţie prin administrarea de hrană adusă de pe câmp, din zona afectată de PPA dar reprezentanţii DSVSA iau în calcul şi posibilitatea ca virului să fi fost propagat de factorul uman, prin traficul creat, ţinând cont că în zonă funcţionează şi o fabrică de produse lactate, de la care locuitorii achiziţionează zer pentru hrana animalelor.

„Prin acest aflux de crescători care vin cu tot felul de mijloace de transport, cu tot felul de ambalaje, intră în contact direct cu zona afectată şi apoi virusul ajunge în gospodării. Ne gândim să propunem printr-o adresă, fabricii de produse lactate, să sisteze furnizarea acestui subprodus”, a fost de părere directorul Ovidiu Airimiţoaie.

În condiţiile în care membrii CLCB nu au căzut de acord pe acest aspect, subprefectul Daniela Lozneanu a propus ca o echipă de lucru să se deplaseze la faţa locului şi să se ajungă astfel la o concluzie comună, după o discuţie şi cu conducerea fabricii de produse lactate.

Prezent la şedinţa CLCB a fost şi primarul comunei Vlăsineşti, Andrei Boariu.

„Pentru noi este un motiv de îngrijorare această confirmare a celui de-al treilea focar. Suntem în apogeul recoltei iar oamenii sunt în câmp. Nu le putem interzice acest lucru. Noi, ca administraţie, ne facem datoria dar suntem înconjuraţi de factori de risc. Şi mai avem şi problema resursei umane, fiindu-ne foarte greu să asigurăm permanenţă pe cele două filtre de dezinfecţie, în şase oameni iar în ce priveşte zerul, trebuie să ne gândim că acesta este o sursă de hrană şi pentru animalele neafectate”, a precizat primarul comunei Vlăsineşti, Andrei Boariu.

În concluzie, pe raza comunei Vlăsineşti vor rămâne cele două filtre de dezinfecţie amplasate de la început iar reprezentanţii DSVSA adresează un apel în rândul proprietarilor de animale să se îngrijească de acele măsuri minime de biosecuritate la intrarea în adăpostul animalelor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat din Suceava a fost „cazat” în Penitenciarul Botoșani pentru mai multe infracțiuni rutiere!

Sunday, 19 July 2026

Un bărbat în vârstă din orașul Frasin va petrece următorii ani în regim de detenție, după ce magistrații Curții de Apel Suceava au pronunțat o sentință definitivă pe nume...

Accident grav în județul Suceava: Cinci persoane rănite, între care și un copil de șapte ani!

Sunday, 19 July 2026

Cinci persoane au fost rănite, printre care și un minor, în urma unui accident care s-a produs în cursul zilei de duminică, 19 iulie, la Plaiul Șarului, comuna Șaru Dornei. Este vo...

Valeriu Iftime a „luat foc”, după ce Marius Croitoru și-a înjurat jucătorii: „Pun mâna pe telefon”

Sunday, 19 July 2026

Debutul celor de la FC Botoșani în noul sezon din SuperLigă nu a fost lipsit de tensiuni. După remiza spectaculoasă cu FC Voluntari, scor 2-2, atenția s-a mutat asupra comportamentului l...