Un nou dosar al DNA privind activitatea conducerii IPJ Botoșani!
Stiri Botosani Thursday, 2 July 2015 ActualitateÎn noul dosar, procurorii fac cercetări legate de modul în care a fost destituit din funcție, în anul 2012, fostul şef al Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, Cristian Pînzar. Acesta a fost destituit la vremea respectivă pentru o presupusă situaţie de incompatibilitate, soţia sa fiind avocat.
Cristian Pânzar și-a dovedit nevinovăția și a contestat în Contenciosul Administrativ toate măsurile dispuse de conducerea IJP şi a făcut plângere pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, acesta susţinând că eliberarea sa din funcţie s-ar fi dispus după ce ar fi fost măsluite o serie de probe.
În acest nou dosar instrumentat de procurorii DNA au fost deja audiați cei doi adjuncți ai Poliției Botoșani, Viorel Șerbănoiu și Mihai Bunduc, ca martori.
În primul dosar, Cucoreanu și Osolinschi sunt acuzați de abuz în serviciu, după ce un ofițer ar fi fost promovat în funcție fără respectarea reglementărilor legale.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!
Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...
Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...
In memoriam – Profesorul George Avăcăriței
Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.70 secunde