Un nou conflict între directorul DSPSA și viceprimarul Andrei!
Stiri Botosani Monday, 17 March 2014 ActualitateEugen Țurcanu a spus că viceprimarul Cosmin Andrei, cel care i-a acordat acest calificativ, i-a reproșat că nu a dus la îndeplinire anumite sarcini care, potrivit directorului DSPSA, țin de activitatea pe care acesta trebuie să o desfășoare în anul 2014, cum ar fi proiectul privind nocturna.
"De la atestarea documentară a Primăriei Botoșani nu a mai luat vreun salariat calificativul acesta, inclusiv cei trei-patru bețivi cu acte în regulă pe care îi au pe aici, știu de dânșii, i-au anchetat de vreo trei ori și au primit evaluare maximă și nu le-a dat nicio sancțiune. În schimb, domnul viceprimar s-a găsit să îi pună lui Eugen Țurcanu satisfăcător în bătaie de joc. E o chestie de morală. Am venit la dumnealui și mi-a spus că o să facă tot efortul să îmi pună mai puțin, dar ca să îmi pună mai puțin trebuie să mă dea afară. Dacă dumnealui crede că bătaia asta de joc se cheamă administrație se înșeală amarnic. Pentru abuzuri alții plătesc în instanță și fac pușcărie. Dacă o să mai facă abuzuri pe bandă rulantă o să mă adresez instanței și o să vadă unde o să ajungă", a spus Eugen Țurcanu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!
Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...
De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!
Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...
Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!
Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.54 secunde