Un munte de bani: amenzi de 356.000 de lei în ultimele 24 de ore la Botoșani pentru încălcarea ordonanțelor militare

Datele furnizate de Centrul Județean de Comunicare Botoșani arată că în județul din cel mai nordic punct al României se împart amenzi cu nemiluita pentru încălcarea ordonanțelor militare.

Centrul Județean de Comunicare Botoșani a anunțat că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, poliţiştii botoşăneni continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgenţă. Zilnic se desfăşoară activităţii specifice pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19.

 

Astfel, au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicţiilor impuse în contextul stării de urgenţă, în cazul a 679 de persoane, fiind de asemenea verificate 75 de localuri publice cu privire la respectarea aceloraşi interdicţii.

Totodată,  au fost aplicate 142 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 250.000 de lei, dintre care 114 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare totală de peste 200.000 de lei.

Tot în ultimele 24 de ore poliţiştii botosăneni au organizat 7 acţiuni punctuale în mediile de interes operativ,  fiind agrenate aproximativ 100 de efective, ocazie cu care au fost legitimate 494 de persoane şi verificate 191 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 100.000 de lei.

De asemenea, tot în ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, 109 jandarmi au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență, din care 18 la asigurarea ordinii publice la centrele de carantină.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoşani au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2 (filtre, misiuni de ordine publică, însoțire convoaie, acțiuni punctuale).

Și jandarmii au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii Liceului de Artă din Botoșani au strălucit la Olimpiada Națională de Arte Vizuale de la Slobozia! (Foto)

astăzi, 15:21

Rezultate remarcabile pentru elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor 2026. Ta...

PS Nectarie a slujit la hramul de vară al Mănăstirii Coșula, în cinstea Sfântului Cuvios Sila! (Video)

astăzi, 14:12

Mănăstirea Coșula a îmbrăcat, astăzi, haine de sărbătoare cu prilejul hramului de vară închinat Sfântului Cuvios Sila, unul dintre sfinții români cinstiți pentru via...

Cupa „Ambulanța Botoșani” la Pescuit Sportiv – ediția 2026 și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 11:49

În perioada 14 – 15 mai 2026, colegii din cadrul Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani au participat la o nouă ediție a competiției dedicate pasionaților de pescuit sportiv. ...

-->