Un moldovean a vrut să treacă granița pe la Stânca cu mașina radiată din curculație și fără plăcuțe de înmatriculare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi  efectuează cercetări cu privire la patru bărbaţi care au fost depistaţi în trafic, conducând autovehicule  neîmatriculate.

Unul dintre ei a fost descoperit în data de 03 septembrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca. Cetățeanul din Republica Moldova M.V., în vârstă de 26 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, conducând un autoturism marca Hyundai, fără plăcuțe de înmatriculare.

 

În aceeași zi, la toate punctele de trecere a frontierei din România spre Republica Moldova s-au prezentat mai multe mașini în aceeași situație.

“Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculelor, în toate cazurile, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că toate cele patru autoturismele prezentate la controlul de frontieră figurează ca radiate din circulație de la date diferite ale anului în curs. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauzele susmenționate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, au declarat polițiștii de frontieră de la Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...